Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal
mail
Taxe si impozite Contabilul.ro | Taxe si impozite | TVA

Masuri de simplificare la aplicarea TVA pentru cereale si plante tehnice

Data aparitiei: 02 Iunie 2011
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
TVAANAFtaxare inversacodul fiscal

In scopul combaterii in regim de urgenta a fraudei fiscale in domeniul TVA si al implementarii taxarii inverse pentru cereale si plante tehnice, a fost aprobata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 49 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 381/31.05.2011.

Ordonanta reglementeaza livrarea de cereale si plante tehnice, care figureaza in nomenclatura combinata stabilita prin Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifara si statistica si Tariful Vamal Comun.

Prezentam mai jos in sinteza masurile de simplificare prevazute la art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (CF).

 
Operatiunile pentru care se aplica taxarea inversa

Taxarea inversa se va aplica pentru:

- livrarea de deseuri si materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deseurilor industriale reciclabile, republicata, cu modificarile ulterioare;

- livrarea de masa lemnoasa si materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificarile si completarile ulterioare.

- livrarea de bunuri din urmatoarele categorii de cereale si plante tehnice: grau dur, alac (Triticum spelta), destinat insamantarii, grau comun destinat insamantarii, alt alac (Triticum spelta) si grau comun, nedestinate insamantarii, secara, orz, porumb, boabe de soia, chiar sfaramate, seminte de rapita sau de rapita salbatica, seminte de floarea-soarelui, chiar sfaramate si sfecla de zahar;

- transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de sera in cadrul Comunitatii si de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile in conformitate cu art. 12 din Directiva, precum si transferul altor unitati care pot fi utilizate de operatori in conformitate cu aceeasi directiva.

Important! Taxarea inversa pentru cereale si plante tehnice se aplica pana la data de 31 mai 2013 inclusiv.


Procedura de aplicare a masurilor de simplificare

Prevederile referitoare la masurile de simplificare se aplica numai pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii in interiorul tarii.

Pe facturile emise pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii pentru care se aplica masurile de simplificare, furnizorii/prestatorii nu vor inscrie taxa colectata aferenta.

Atentie! Conditia obligatorie pentru aplicarea taxarii inverse este ca atat furnizorul, cat si beneficiarul sa fie inregistrati in scopuri de TVA conform art. 153 din CF.

Beneficiarii vor determina taxa aferenta, care se va evidentia in decontul de TVA atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila. Beneficiarii au drept de deducere a taxei in limitele si in conditiile stabilite la art. 145 - 147 indice 1 din CF.

In cazul livrarilor de bunuri pentru care se aplica masurile de simplificare prevazute la art. 160 alin. (2) din CF, inclusiv pentru avansurile incasate, furnizorii emit facturi fara taxa si inscriu in aceste facturi o mentiune referitoare la faptul ca au aplicat taxarea inversa. Taxa se calculeaza de catre beneficiar si se inscrie in facturi si in jurnalul pentru cumparari, fiind preluata atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila in decontul de taxa. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va efectua in cursul perioadei fiscale inregistrarea 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.

Inregistrarea taxei de catre cumparator atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila in decontul de taxa este denumita autolichidarea TVA. Colectarea TVA la nivelul taxei deductibile este asimilata cu plata taxei catre furnizor/prestator.

*

De retinut! Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achizitii supuse taxarii inverse, conform art. 160 din CF, vor deduce taxa in decontul de taxa in limitele si in conditiile stabilite la art. 145, 145 indice 1, 146, 147 si 147 indice 1 din CF.


Masuri intreprinse in situatia neaplicarii taxarii inverse conform art. 160 CF

In cazul neaplicarii taxarii inverse prevazute de lege, organele de inspectie fiscala vor dispune masuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor si a beneficiarilor la corectarea operatiunilor si aplicarea taxarii inverse.

In cadrul inspectiei fiscale la beneficiarii operatiunilor, organele de inspectie fiscala vor avea in vedere ca beneficiarul avea obligatia sa colecteze TVA la momentul exigibilitatii operatiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

*

Baza legala: art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, pct. 82 din Hotararea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.






Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"POLITICI CONTABILE - modificari importante in Codul Fiscal"


X