Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene a oficializat schema "Sprijin pentru IMM-uri in vederea depasirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 — investitii productive".
Schema de ajutor de stat a fost aprobata prin Ordinul 1290/2021 (M.O nr. 1111 din 22 noiembrie 2021).
Potrivit actului normativ, microintreprinderile si firmele mici si mijlocii (IMM) romanesti vor putea accesa fonduri nerambursabile de pana la 1 milion de euro fiecare.
O investitie productiva inseamna o investitie in dezvoltarea avansata de produse si servicii constand intr-o noua capacitate de productie sau de servicii sau dezvoltarea unei capacitati de productie sau de servicii existente.
Ajutorul de stat se acorda sub forma de granturi. Schema se aplica de la data publicarii in Monitorul Oficial pana la data de 31 decembrie 2021. In conditiile in care Cadrul temporar se va prelungi pana la 30 iunie 2022, perioada de aplicare a schemei va fi extinsa in consecinta.
Bugetul total alocat este echivalentul in lei al sumei de 358.384.803,64 euro, din care 300.000.000,00 euro REACT-EU FEDR prin POC 2014-2020 si 58.384.803,64 euro fonduri de la bugetul de stat. Valoarea maxima a ajutorului este echivalentul in lei al sumei de 1.000.000 euro.
Schema de ajutor Masura 4.1.1.: criteriile de eligibilitate
Beneficiarii masurii sunt IMM-urile care indeplinesc criteriile de eligibilitate de mai jos:
Manual de politici contabile - Stick USB
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
– nu se aflau in dificultate la data de 31 decembrie 2019, in sensul prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata interna in aplicarea art. 107 si 108 din tratat, cu modificarile si completarile ulterioare;
– nu exista impotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ce nu au fost executate si recuperate integral, conform prevederilor legale in vigoare;
– nu sunt supusi concordatului preventiv, procedurilor de lichidare, insolventa sau faliment;
– sunt infiintati pana la data de 31.12.2018 inclusiv;
– au inregistrat profit operational din activitatea curenta, respectiv din activitatea de exploatare in unul 2019;
– se angajeaza sa asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv sa asigure desfasurarea activitatii operationale/curente pentru o perioada de minimum 3 ani dupa expirarea duratei de implementare a proiectului.
Masura 4.1.1. - Criterii de selectie si punctaj
Criteriile de selectie la finantare a proiectelor de investitii si punctajul acordat pe fiecare criteriu in parte sunt urmatoarele:
a) scaderea cifrei de afaceri la 31.12.2020 fata de 31.12.2019 - 40 puncte:
– ≥ 30% - 40 puncte;
– ≥ 25 < 30% - 35 puncte;
– ≥ 20 < 25% - 30 puncte;
– ≥ 15 < 20% - 25 puncte;
– ≥ 10 < 15% - 20 puncte;
– ≥ 5 < 10% - 15 puncte;
– < 5% - proiect respins;
b) investitie de minimum 20% din valoarea proiectului in conditiile de aplicabilitate ale prevederilor Anexei I din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European si al Consiliului privind stabilirea criteriilor tehnice de screening pentru determinarea conditiilor in care o activitate economica se califica ca contribuind in mod substantial la atenuarea schimbarilor climatice sau adaptarea la schimbarile climatice si pentru a stabili daca acea activitate economica nu cauzeaza niciun prejudiciu semnificativ oricaruia dintre celelalte obiective de mediu - 40 puncte:
– ≥ 90% din valoarea proiectului contribuie la obiectivele de mediu - 40 puncte;
– ≥ 80 < 90% - 35 puncte;
– ≥ 70 < 80% - 30 puncte;
– ≥ 60 < 70% - 25 puncte;
– ≥ 50 < 60% - 20 puncte;
– ≥ 40 < 50% - 15 puncte;
– ≥ 30 < 40% - 10 puncte;
– ≥ 20 < 30% - 5 puncte;
– < 20% - proiect respins;
c) investitia este realizata pe codul CAEN aferent soldului negativ al balantei comerciale a Romaniei, respectiv importurile sunt mai mari decat exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS)/Banca Nationala a Romaniei (BNR) - 5 puncte:
– sold negativ - 5 puncte;
– sold pozitiv - 0 puncte;
d) proiectul propune un produs/proces inovativ - 5 puncte:
– DA - 5 puncte;
– NU - 0 puncte;
e) cresterea productivitatii muncii in anul 3 de sustenabilitate - cifra de afaceri impartita la numarul de angajati (anul de referinta este 2019, iar numarul de angajati in anul 3 de sustenabilitate trebuie sa fie cel putin egal ca cel din anul 2019) - 10 puncte:
– ≥15 –-10 puncte;
– ≥10 < 15% - 5 puncte;
– < 10% - 0 puncte.
ATENTIE: Acordarea finantarii se va face in ordinea depunerii proiectelor pentru proiectele care intrunesc un punctaj de minimum 70 de puncte pana la epuizarea bugetului.
Intensitatea ajutorului de stat din cheltuielile eligibile este de:
– 95% pentru microintreprinderi;
– 90% pentru intreprinderi mici;
– 85% pentru intreprinderi mijlocii.
Masura 4.1.1.: Tipurile de cheltuieli eligibile
– cheltuieli cu realizarea/achizitia de constructii;
– cheltuieli de sistematizare si amenajare teritoriala a terenului;
– cheltuieli cu racordarea utilitatilor necesare obiectivului;
– cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica;
– cheltuieli pentru achizitia de instalatii, utilaje, echipamente tehnologice si functionale cu si fara montaj, inclusiv IT C, tehnologii software;
– active necorporale;
– mijloace de transport electrice sau hibride^2 (autoturisme, autobuze, microbuze, elevatoare, incarcatoare, autoutilitare si autovehicule cu destinatie speciala);
^2 In conformitate cu prevederile Propunerii de Regulament delegat al Comisiei (UE) de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European si al Consiliului privind stabilirea criteriilor tehnice de screening pentru determinarea conditiilor in care o activitate economica se califica ca contribuind in mod substantial la atenuarea schimbarilor climatice sau adaptarea la schimbarile climatice si pentru a stabili daca acea activitate economica nu cauzeaza niciun prejudiciu semnificativ oricaruia dintre celelalte obiective de mediu, disponibila la https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=PI_COM:C(2021)2800 from=RO
– cheltuieli de consultanta pentru pregatirea si implementarea proiectului in limita a 10% din valoarea eligibila a proiectului;
– cheltuieli cu activitatile obligatorii de publicitate si informare aferente proiectului.
Numarul estimat de beneficiari este de maximum 4.000.
Cumulul ajutoarelor de stat
Beneficiarul ajutorului de stat poate accesa si alte scheme de ajutor de stat elaborate in baza Comunicarii Comisiei - Cadru temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificarile si completarile ulterioare, in limita plafonului echivalent in lei al sumei brute de 1.800.000 euro.
In cazul in care o intreprindere isi desfasoara activitatea in mai multe sectoare carora li se aplica cuantumuri maxime diferite in conformitate cu pct. 22 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19, cu modificarile si completarile ulterioare, furnizorul schemei trebuie sa asigure, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul ca se respecta plafonul aferent pentru fiecare dintre aceste activitati.
In cazul in care valoarea ajutorului de stat solicitata de beneficiar este mai mare decat valoarea prevazuta de cadrul temporar, aceasta se va diminua pana la plafonul de 1.800.000 euro, conform prevederilor cumulului de ajutoare de stat.
Domeniu de aplicare
Nu vor fi sprijinite in cadrul masurilor descrise in prezenta schema de ajutor de stat urmatoarele sectoare/tipuri de ajutoare:
- activitati legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament;
- activitati de jocuri de noroc si pariuri.
Ajutorul acordat intreprinderilor active in prelucrarea si comercializarea produselor agricole este conditionat de a nu fi transmis partial sau integral producatorilor primari si nu este fixat pe baza pretului sau a cantitatii produselor achizitionate de la producatori primari sau introduse pe piata de catre intreprinderile in cauza.
In cazul in care o intreprindere este activa in mai multe sectoare carora li se aplica sume maxime diferite, beneficiarii se vor asigura prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, pentru fiecare dintre aceste activitati, ca plafonul relevant este respectat si ca suma maxima posibila nu este depasita in total.
Derogarile prevazute la pct. 23 lit. (a) din Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru masuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei in contextul actualei epidemii de COVID-19, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor aplica, iar valoarea bruta a ajutorului inainte de deducerea impozitului sau a altor taxe nu va depasi 270.000 euro pentru intreprinderea activa in sectorul pescuitului si acvaculturii sau 225.000 euro pentru intreprinderea activa in productia primara de produse agricole.
Ajutorul din cadrul schemei de ajutor de stat nu va fi cumulat cu ajutorul prevazut in Regulamentul (UE) nr. 702/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale ca fiind compatibile cu piata interna, in aplicarea articolelor 107 si 108 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, cu modificarile si completarile ulterioare, sau in Regulamentul (UE) nr. 1.388/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate intreprinderilor care isi desfasoara activitatea in productia, prelucrarea si comercializarea produselor obtinute din pescuit si acvacultura ca fiind compatibile cu piata interna, in aplicarea articolelor 107 si 108 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, cu modificarile si completarile ulterioare.
Beneficiarii finali sunt IMM-urile din Romania active in urmatoarele sectoare eligibile:
– clasa C - Industria prelucratoare (fara codurile 11 fabricare bauturi, 12 fabricare tutun si 254 fabricarea armamentului si munitiei);
– clasa F - Constructii;
– clasa G - Comert cu ridicata si cu amanuntul; Repararea autovehiculelor si motocicletelor;
– clasa H - Transport si depozitare;
– clasa I - Hoteluri si restaurante;
– clasa M - Activitati profesionale, stiintifice si tehnice;
– clasa N - Activitati de servicii administrative si de activitati de servicii-suport;
– clasa P - Invatamant;
– clasa Q - Sanatate si asistenta sociala;
– clasa R - Activitati de spectacole, culturale si recreative;
– clasa S - Alte activitati de servicii.
Implementarea schemei
Pentru a beneficia de ajutor de stat in baza prezentei scheme, solicitantul depune o cerere de finantare in platforma electronica MYSMIS disponibila la adresa https://2014.mysmis.ro/, insotita de documentatia necesara analizei solicitarii, care cuprinde:
– documentatia tehnica si plan de afaceri in format simplificat, care vor include proiectiile financiare care vin in sprijinul justificarii rentabilitatii investitiei;
– declaratia pe propria raspundere a beneficiarului privind faptul ca nu se afla in dificultate la 31.12.2019; ca nu a mai beneficiat de ajutor de stat pentru aceleasi costuri eligibile mentionate la pct. 6.6; ca nu exista impotriva sa decizii de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis ce nu au fost executate sau recuperate;
– declaratie privind cumulul ajutoarelor de stat obtinute;
– declaratia pe propria raspundere a beneficiarului privind faptul ca:
(i) nu este rezident in scopuri fiscale sau nu este incorporat in temeiul legilor din jurisdictiile care figureaza pe lista UE a jurisdictiilor necooperante;
(ii) nu este controlat, direct sau indirect, de catre actionarii din jurisdictiile care apartin de lista UE a jurisdictiilor necooperante, in functie de proprietarul beneficiar, astfel cum este definita in art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849;
(iii) nu controleaza, direct sau indirect, filialele sau unitatile permanente proprii din jurisdictiile care figureaza pe lista UE a jurisdictiilor necooperante; si
(iv) nu imparte dreptul de proprietate cu intreprinderile din jurisdictiile care figureaza pe lista UE a jurisdictiilor necooperante;
– declaratie privind incadrarea intreprinderii in categoria IMM;
– declaratie privind eligibilitatea TVA aferente cheltuielilor ce vor fi efectuate in cadrul proiectului propus spre finantare din instrumente structurale;
– consimtamant privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Procesul de evaluare si selectie consta in parcurgerea urmatoarelor etape:
– etapa de verificare a conformitatii administrative si a eligibilitatii solicitantului si a proiectului;
– etapa de evaluare tehnica si financiara a propunerii de proiect, in conformitate cu criteriile de la pct. 6.3;
– etapa de selectie a propunerilor de proiect care vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil, in conformitate cu procedura de evaluare si selectie;
– etapa de contractare a proiectelor.
Contractele de finantare se vor semna pana la data de 31 decembrie 2021.