Inspectia Muncii a oferit recent clarificari importante privind noul model-cadru al contractului de munca, sanctiunile pentru salariatii cu doua contracte individuale de munca in acelasi interval orar, dar si alte noutati introduse in Codul muncii.
𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭, Dantes Nicolae Bratu , a raspuns 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐢́𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̃𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐦𝐨𝐝𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̃𝐭̗𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̃𝐫𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐬𝐞 𝑪𝒐𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑴𝒖𝒏𝒄𝒊𝒊.
1. Ce se intampla cu contractele de munca aflate in derulare in privinta introducerii noilor clauze obligatorii? Este nevoie de acte aditionale?
Raspuns Inspectia Muncii
Nu este nevoie de acte aditionale. In conformitate cu prevederile art.II din Legea nr. 283/2022, pentru salariatii care au raporturi de munca stabilite anterior datei de intrare in vigoare a legii, informatiile suplimentare privind conditiile aplicabile raportului de munca se comunica de catre angajator, la cerere, in maximum 30 de zile lucratoare de la data primirii solicitarii scrise a salariatului. Lipsa unei astfel de solicitari nu exclude aplicarea drepturilor minime stabilite de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin lege.
2. Care sunt modalitatile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de munca?
Raspuns Inspectia Muncii
In conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, la incheierea contractului individual de munca, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, se poate stabili o perioada de proba, in limitele prevazute de actul normativ, in zile calendaristice. Insa, pentru contractul individual de munca incheiat pe durata determinata, la art. 85 din acelasi act normativ este prevazut faptul ca perioada de proba se stabileste in zile lucratoare, numarul acestora fiind diferit in functie de durata contractului.
Prin urmare, completarea punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de munca, se va realiza dupa cum urmeaza:
- in cazul contractului individual de munca incheiat pe durata nedeterminata, perioada de proba se va stabili in zile calendaristice, barandu-se sintagma “lucratoare in cazul contractului individual de munca pe perioada determinata” de la punctul respectiv;
- in cazul contractului individual de munca incheiat pe durata determinata, perioada de proba se va stabili in zile lucratoare, barandu-se termenul “calendaristice” de la punctul respectiv.
3. Ce inseamna schimbarea postului cu unul care prevede conditii mai bune de munca?
Raspuns Inspectia Muncii
In situatia in care un salariat considera ca un post vacant al societatii in care isi desfasoara activitatea ii asigura, conform propriilor cerinte, din punct de vedere al evolutiei profesionale, al stabilitatii pe un post, al securitatii si sanatatii in munca, al programului de lucru, conditii mai bune de munca, acesta poate solicita angajatorului trecerea pe acel post, in conditiile legii si daca indeplineste cerintele de ocupare a postului respectiv.
4. Care sunt sanctiunile pentru salariatii care au doua contracte individuale de munca in acelasi interval orar?
Raspuns Inspectia Muncii
In situatia in care inspectorii de munca, in urma verificarilor la un angajator, constata situatia expusa si anume ca exista salariati care isi desfasoara activitatea cu doua contracte individuale de munca in acelasi interval orar, se dispune masura pentru remedierea intr-un timp determinat a neconformitatii constatate si se vor aplica sanctiuni contraventionale, in caz de neindeplinire a acestora, in conditiile stabilite de Legea nr.108/1999 pentru infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii. Legislatia in vigoare nu prevede sanctiuni pentru salariatii aflati in aceasta situatie.
5. Cele maximum 10 zile lucratoare de absenta intr-un an calendaristic pot fi consecutive?
Raspuns Inspectia Muncii
Cele maximum 10 zile lucratoare de absenta intr-un an calendaristic pot fi consecutive, avand in vedere faptul ca legiuitorul nu precizeaza ca acordarea acestora sa se faca fractionat.