de Gabriela Dita, valabil la 14-Apr-2010
Intrebare: O persoana fizica autorizata, care este si salariata cu norma intreaga la o alta societate comerciala, datoreaza contributia la asigurarile sociale de sanatate pt venitul realizat ca si persoana fizica?
Raspuns: PFA (pf) are obligatia platii contributiei banesti lunare pentru asigurarile de sanatate chiar daca are si calitatea de salariat.
Potrivit art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende si dobanzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai in cazul in care nu realizeaza:
a) venituri din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;
b) venituri impozabile realizate de persoane care desfasoara activitati independente care se supun impozitului pe venit; daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia, aceasta nu poate fi mai mica decat cea calculata la un salariu de baza minim brut pe tara, lunar;

Portal Codul fiscal - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari

Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
c) venituri din agricultura supuse impozitului pe venit si venituri din silvicultura, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator si nu se incadreaza la lit. b);
d) indemnizatii de somaj;
e) venituri din pensii care depasesc limita supusa impozitului pe venit;
f) venituri care sunt neimpozabile;
g) venituri din pensii pana la limita supusa impozitului pe venit;
Astfel, contributia de asigurari de sanatate nu se datoreaza asupra veniturilor din dividende incasate de o persoana care realizeaza in acelasi timp si venituri din salarii.
in cazul persoanelor fizice autorizate, obligatia platii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate rezulta din dispozitiile art. 215 alin. (3) din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii potrivit carora aceasta obligatie revine si persoanelor care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfasoare activitati independente.
Conform art. 257 alin. (3) din aceeasi lege, in cazul persoanelor care realizeaza in acelasi timp venituri din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit precum si venituri impozabile din activitati independente contributia se calculeaza asupra tuturor acestor venituri.
In concluzie, chiar daca se retine si se vireaza de catre societatea angajatoare contributia aferenta venitului realizat in calitate de salariat, PFA datoreaza contributie de asigurari sociale de sanatate si pentru veniturile impozabile realizate ca persoana ce desfasoara activitati independente.
Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Normele metodologice aprobate de OG 617/2007, contributia la asigurarile sociale de sanatate datorata de persoanele care desfasoara activitati independente se plateste trimestrial.