Contestatiile formulate impotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, deciziilor pentru regularizarea situatiei emise in conformitate cu legislatia in materie vamala, a masurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispozitie de masuri, se solutioneaza de catre:
a. structura specializata de solutionare a contestatiilor din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a Municipiului Bucuresti, dupa caz, in a caror raza teritoriala isi au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesorii ale acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, in cuantum de pana la 3 milioane lei;
b. structura specializata de solutionare a contestatiilor din cadrul directiei generale a finantelor publice judetene sau a Municipiului Bucuresti, dupa caz, competenta pentru administrarea contribuabililor nerezidenti care nu au pe teritoriul Romaniei un sediu permanent, pentru contestatiile formulate de acestia, ce au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesorii ale acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, in cuantum de pana la 3 milioane lei;
c. Directia generala de solutionare a contestatiilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, pentru contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamala, accesoriile acestora, precum si masura de diminuare a pierderii fiscale, in cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, pentru contestatiile formulate de marii contribuabili, precum si cele formulate impotriva actelor enumerate in prezentul articol, emise de organele centrale cu atributii de inspectie fiscala, indiferent de cuantum.
Introducerea contestatiei pe calea administrativa de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.
Examen Consultant Fiscal 2024
Cartea verde a contabilitatii
Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale
Manual de politici contabile - Stick USB
Totusi, in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare nu se inlatura dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executarii actului administrativ fiscal. Instanta competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cautiune de pana la 20% din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil in bani, o cautiune de pana la 2.000 lei.
Organul de solutionare competent poate acorda suspendarea executarii actului administrativ fiscal atacat, pana la solutionarea pe cale administrativa a contestatiei, indiferent daca procedura de executare a fost sau nu inceputa care are ca efect, pentru contribuabil, suspendarea obligatiei de plata, iar pentru organul fiscal, suspendarea dreptului de a incepe sau de a continua executarea silita, dupa caz, pentru sumele ce fac obiectul suspendarii obligatiei de plata respective.
Motivele de acordare a suspendarii executarii actului administrativ fiscal contestat pot fi:
- existenta unei indoieli puternice asupra legalitatii actului atacat;
- iminenta producerii unei vatamari ireparabile a drepturilor contestatorului;
- bonitatea contribuabilului;
- comportamentul fiscal al acestuia.
Pentru solutionarea cererii de suspendare, organele de solutionare a contestatiei pot solicita informatii si/sau documente organului de executare sau altor compartimente specializate privind bonitatea contribuabilului, fisa de analiza de risc, cazierul fiscal.
Organul de solutionare va dispune organului de executare competent instituirea masurilor asiguratorii atunci cand acestea se impun, potrivit legii.
Contestatorul poate depune orice inscrisuri pe care le considera relevante in sustinerea cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal atacat.
Acesta va fi instiintat de modul de rezolvare a cererii de suspendare a executarii actului administrativ fiscal prin decizie de solutionare a contestatiei sau prin decizie privind solutionarea cererii de suspendare a executarii, dupa caz, care pot fi atacate potrivit legii.
Un exemplar al acestei decizii privind solutionarea cererii de suspendare a executarii se comunica organului de executare competent, potrivit legii. In toate cazurile, suspendarea executarii actului administrativ fiscal dainuie pana la solutionarea caii administrative de atac.