Inregistrarile contabile necesare pentru situatia de fata sunt necesare unei asociatii de tip non-profit care nu desfasoara activitati economice. In cadrul acesteia activeaza patru voluntari carora saptamanal le sunt decontate cheltuielile cu transportul, mancarea si o alocatie saptamana din fonduri primite.
Vom vedea care este monografia contabila prin care inregistram aceste cheltuieli in contabilitate, stabilind si daca mai exista obligatii de plata catre bugetul de stat.
Contractele de voluntariat sunt incheiate potrivit prevederilor Legii nr. 195/2001, republicata.
Voluntariatul este activitatea de interes public desfasurata din proprie initiativa de orice persoana fizica, in folosul altora, fara a primi o contraprestatie materiala.
Contractul de voluntariat este o conventie cu titlu gratuit, incheiata intre o persoana fizica, denumita voluntar, si o persoana juridica, denumita organizatie gazda, in temeiul careia prima persoana se obliga fata de a doua sa presteze o activitate de interes public fara a obtine o contraprestatie materiala.
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
In contractul de voluntariat trebuie sa fie stipulate cel putin urmatoarele drepturi ale voluntarului:
- desfasurarea activitatii in concordanta cu capacitatea si disponibilitatea sa;
- asigurarea de catre organizatia gazda a desfasurarii activitatilor in conditiile legale de protectie a muncii, in functie de natura si de caracteristicile activitatii respective;
- asigurarea de catre organizatia gazda, in conditiile prevazute de lege, impotriva riscurilor de accident si de boala sau a altor riscuri care decurg din natura activitatii; in lipsa asigurarii, orice daune suferite de voluntar in decursul desfasurarii activitatii de voluntariat se suporta integral de organizatia gazda, daca acestea nu au fost determinate de culpa voluntarului. Voluntarul poate renunta la acest drept. Renuntarea trebuie sa fie expresa si se exprima in scris;
- eliberarea de catre organizatia gazda, la terminarea perioadei de voluntariat, a unui certificat nominal care sa recunoasca prestarea activitatii de voluntar, precum si experienta si aptitudinile dobandite;
- in functie de intelegerea dintre organizatia gazda si voluntar, se poate stabili rambursarea de catre organizatia gazda, in conditiile convenite in contract, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea activitatii. Renuntarea de catre voluntar la acest drept echivaleaza cu un act de liberalitate.
Astfel, cheltuielile necesare pentru efectuarea activitatii pot include cheltuielile cu transportul.
Aceste cheltuieli se inregistreaza ca si cheltuieli cu serviciile de transport
624 = 401
Cheltuieli cu transportul de bunuri si personal Furnizori
In ceea ce priveste cheltuielile cu mancarea precum si alocarea unor sume de bani, aceste sume sunt considerate avantaje materiale, acestea reprezentand mai degraba o remunerare a activitatii prestate decat efectuarea pe baza de voluntariat.
In locul contractelor de voluntariat ar putea fi incheiate contracte de prestari servicii.
Impozitul pe venit este, implicit, 10% conform art.52 cod fiscal, insa, contribuabilii pot opta pentru impunerea cu 16% a veniturilor, caz in care impozitul este final.
Baza de calcul o constituie venitul brut minus contributiile sociale obligatorii retinute la sursa.
Contribuabililor care opteaza pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final li se aplica o cota de 16% asupra venitului brut.
Impozitul calculat si retinut reprezinta impozit final.
Potrivit prevederilor art. 296^21 din Codul fiscal
cu modificarile si completarile ulterioare sunt contribuabili la sistemul public de pensii si la cel de asigurari sociale de sanatate, persoanele care realizeaza venituri, in regim de retinere la sursa a impozitului pe venit, din activitati desfașurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent.
Baza de calcul al contributiilor sociale este venitul brut stabilit prin contractul incheiat intre parti.
Baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate nu poate fi mai mica decat un salariu de baza minim brut pe tara, daca acest venit este singurul asupra caruia se calculeaza contributia.
Platitorii de venituri au obligatia calcularii, retinerii si virarii sumelor.
Contributiile retinute se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost platit venitul, respectiv a lunii urmatoare trimestrului in care s-a platit venitul, in functie de perioada fiscala aleasa de platitorul de venit.
Obligatiile reprezentand contributia de asigurari sociale de sanatate calculate, retinute si virate in cursul anului fiscal de catre platitorii de venit sunt obligatii finale.
Persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii, conform art. 6 alin. (1) pct. I - III si V din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii (pensionarii) nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile obtinute din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil. - art.296^21 alin.2
Cotele de contributie sunt:
pentru veniturile cu regim de retinere la sursa a impozitului pe venit datoreaza contributia individuala de asigurari sociale (10,5%).
- cota individuala, pentru contributia de asigurari sociale de sanatate de 5,5%.
Declararea contributiilor sociale individuale se face de catre platitorul de venit, care in acest caz este asimilat angajatorului.
Inregistrarea in contabilitate a salariilor aferente
621 = 401/ analitic distinct
"Cheltuieli cu colaboratorii" "Furnizori"
contributia la fondul de sanatate 5,5% x venit brut
401/analitic distinct = 4314 /analitic
Furnizori Contributia angajatilor pentru asigurarile sociale de sanatate
contributia de asigurari sociale 10,5% x venit brut
401/ analitic distinct = 4312
Furnizori Contributia individuala de asigurari sociale
Daca persoana este asigurata in sistemul public de pensii, (este salariat cu contract de munca sau pensionar) nu se mai retine contributia de asigurari sociale
impozitul retinut, calculat in functie de optiunea persoanei impozabile
401/analitic distinct = 446
Furnizori Alte impozite, taxe si varsaminte asimilate
Contributiile se declara prin depunerea declaratiei 112 la termenul de 25 a lunii urmatoare celei in care se plateste venitul.
Veniturile din alte surse se impoziteaza potrivit prevederilor art. 78 si 79^1 din Codul Fiscal, prin retinerea la sursa impozitului in cota de 16%.
Inregistrarea in contabilitate a alocatiei saptamanale trebuie sa se faca pe baza unor documente justificative.In masura in care sumele sunt cheltuite pentru realizarea activitatii acestea se vor inregistra si justifica pe baza documentelor justificative prezentate.
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro