O societate primeste o factura din India pentru licenta pagina web. Vom vedea cum se intocmeste monografia contabila, daca este datorat impozit nerezidenti pentru aceasta factura, ce declaratii se depun si unde se inregistreaza in decontul de cheltuieli.
Potrivit prevederilor art. 129 din Codul Fiscal se considera prestare de servicii orice operatiune care nu constituie livrare de bunuri.
Prestarile de servicii cuprind operatiuni cum sunt cesiunea bunurilor necorporale, indiferent daca acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul si/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licentelor, marcilor comerciale si a altor drepturi similare.
Locul de prestare a serviciilor se determina potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Astfel, locul prestarii de servicii este la sediul beneficiarului, adica in Romania.
Potrivit pct. 13 alin (8) din Normele metodologice date in aplicarea art. 133 serviciile prevazute prestate de prestatori stabiliti in afara Comunitatii catre beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliti pe teritoriul Romaniei, urmeaza aceleasi reguli ca si serviciile intracomunitare in ceea ce priveste determinarea locului prestarii si celelalte obligatii, dar nu implica obligatii referitoare la declararea in declaratia recapitulativa, conform prevederilor art. 156^4 din Codul fiscal, indiferent daca sunt taxabile sau daca beneficiaza de scutire de taxa, si nici obligatii referitoare la inregistrarea in scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevazute la art. 153 si 153^1 din Codul fiscal.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Cartea verde a Contabilitatii varianta online
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
La achizitia licentei din punctul de vedere al TVA, se efectueaza taxare inversa si nu se inregistreaza suma in declaratia 390 dar se va inregistra valoarea TVA in decontul de TVA 300 la randul 20.
Inregistrarea in contabilitate:
205 = 404
Concesiuni, brevete, licente, Furnizori de imobilizari
marci comerciale, drepturi si active similare
taxare inversa
4426 = 4427
TVA deductibila TVA colectat
In ceea ce priveste impozitul pe venitul nerezidentilor potrivit art. veniturile impozabile obtinute din Romania, indiferent daca veniturile sunt primite in Romania sau in strainatate, cuprind redevente de la un rezident.
Potrivit normelor metodologice termenul redeventa cuprinde orice suma care trebuie platita in bani sau in natura pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice proprietate sau drept prevazut la art. 7 alin. (1) pct. 28 din Codul fiscal, indiferent daca suma trebuie platita conform unui contract sau ca urmare a copierii ilegale sau a incalcarii drepturilor legale ale unei alte persoane.
In cazul unei tranzactii care implica transferul de software, incadrarea ca redeventa a sumei care trebuie platita depinde de natura drepturilor transferate.
In cazul transferului unui drept partial dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie platita este o redeventa daca primitorul dobandeste dreptul de a utiliza acel software, astfel incat lipsa acestui drept constituie o incalcare a copyright-ului. Exemple de astfel de tranzactii sunt transferurile de drepturi de a reproduce si distribui catre public orice software, precum si transferurile de drept de a modifica si a face public orice software.
In analiza caracterului unei tranzactii care implica transferul de software nu se tine cont de dreptul de a copia un program exclusiv in scopul de a permite exploatarea efectiva a programului de catre utilizator.
In consecinta, o suma care trebuie platita nu este o redeventa daca singurul drept transferat este un drept limitat de a copia un program, in scopul de a permite utilizatorului sa-l exploateze.
Acelasi rezultat se aplica si pentru "drepturi de retea sau site", in care primitorul obtine dreptul de a face multiple copii ale unui program, exclusiv in scopul de a permite exploatarea programului pe mai multe computere sau in reteaua primitorului.
In cazul achizitiei tuturor drepturilor dintr-un copyright pentru software, suma care trebuie platita nu este pentru folosirea sau dreptul de a folosi acel software, in consecinta nefiind o redeventa.
Nu reprezinta redevente sumele platite de intermediarii distribuitori ai unui software in baza unui contract prin care se acorda frecvent dreptul de distributie a unor exemplare ale software-ului, fara a da dreptul de reproducere. Distributia poate fi facuta pe suporturi tangibile sau pe cale electronica, fara ca distribuitorul sa aiba dreptul de a reproduce software-ul. De asemenea, nu reprezinta redeventa suma platita pentru un software ce urmeaza a fi supus unui proces de personalizare in vederea instalarii sale. In aceste tranzactii, intermediarii distribuitori platesc numai pentru achizitionarea exemplarelor de software si nu pentru a exploata un drept de autor pentru software.
Suma care trebuie platita pentru folosirea sau dreptul de a folosi ideile sau principiile cu privire la un software, cum ar fi schemele logice, algoritmii sau limbajele de programare, este o redeventa.
Software este orice program sau serie de programe care contine instructiuni pentru un computer, atat pentru operarea computerului (software de operare) cat si pentru indeplinirea altor sarcini (software de aplicatie).
Astfel, daca programul este utilizat exclusiv de beneficiarul din Romania suma nu reprezinta o redeventa si nu se datoreaza impozit pe venitul nerezidentilor.
In functie de prevederile contractuale se va analiza modul de utilizare a soft- ului si se va determina daca acesta reprezinta sau nu o redeventa.
In cazul in care softul se revinde, se inchiriaza altora, etc si reprezinta o redeventa se va datora impozit pe venitul nerezidentilor in cota de 16%, prin retinere la sursa.
Retinerea impozitului
401 = 446
Plata impozitului
446 = 5121
Pentru aplicarea conventiei de evitare a dublei impuneri, ratificata prin Legea nr. 329/2013 este necesara prezentarea de catre societatea din India a certificatului de rezidenta fiscala.
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro