Intr-un top pe care l-am intocmit recent, tinand cont de cele mai accesate si distribuite articole noi pe Contabilul.ro, avem ca subiecte principale impozitul pe venitul persoanei fizice si PFA in noul Cod fiscal 2016, impozitul pe venitul persoanelor fizice si noul Cod fiscal 2016 cu toate modificarile aduse si incluse in Legea 227/2015.
Impozitul pe venitul persoanei fizice si PFA in noul Cod fiscal 2016
Codul fiscal, valabil din 2016, aduce nenumarate modificari si in ce priveste impozitul pe venitul persoanelor fizice. Discutam astfel despre unele prevederi care se vor aplica de la 1 ianuarie 2016 in ce priveste salariul obtinut de persoanele fizice, despre unele aspecte privind impozitarea PFA-urilor si unele situatii particulare privind plata CAS.
Update Martie 2016: Puteti consulta ultimele modificari ale impozitului pe cladiri pentru PFA-uri in 2016 aici
Despre toate acestea a vorbit recent consultantul fiscal, drd.ec., Adrian Benta, care a prezentat situatiile atinse de aceste modificari, explicand pe rand care sunt noiel prevederi si modul in care se vor aplica noile cote sau noile conditionari.
Retinem, mai intai, faptul ca se mentine cota generala de impozitare este de 16%, dar ca "tendinta este de extindere a categoriilor de venituri pentru care se datoreaza asigurari sociale (contributii la pensii sau contributii la sanatate)", asa cum a explicat consultantul fiscal.
Manual de politici contabile - Stick USB
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
IMPOZITUL PE VENITUL DIN SALARII
In aceasta privinta, impozitul pe venitul din salarii este de 16%, dar se modifica deducerile personale. Prin urmare, deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 1.500 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere - 300 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere - 400 lei;
-pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere - 500 lei;
-pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere - 600 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere - 800 lei.
Asa cum aminteste consultantul fiscal Adrian Benta, pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 1.501 lei si 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus si se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.
IMPOZITAREA PFA
In aceasta privinta, consultantul fiscal Adrian Benta a explicat ca si in legislatia anterioara a existat obligatia platii impozitului pe venit de 16% cat si a contributiei de sanatate stabilite la nivelul venitului net.
"Raportandu-ne comparat la obligatiile de plata ale unui PFA observam introducerea obligatorie a contributiei individuale la pensii in procent de 10,5% din venitul net realizat de o persoana. Aceasta contributie este plafonata superior la un plafon anula de 5 x salariul mediu pe economie x 12 luni. Aceasta contributie se plateste chiar daca persoana fizica autorizata este salariata la un angajator", a precizat acesta.
Noile taxe pentru PFA si pentru cei cu venituri din activitati independente si drepturi de autor
In noul Cod fiscal care urmeaza sa se aplice de la 1 ianuarie 2016 se schimba semnificativ regulile privind impozitarea veniturilor obtinute de PFA-uri, a celorlalte persoane care obtin venituri din activitati independente si a celor cu castiguri din drepturile de autor.
Chiar daca unele dintre aceste masuri se amana pentru 2017, tot de acelasi termen de amanare au parte si unele facilitati fiscale acordate categoriilor amintite mai sus, prin noul Cod.
Am scris deja aici pe larg despre amendamentele aduse Codului fiscal adoptat de Parlament.
O modificare importanta adusa in ce priveste PFA-urile o constituie eliminarea plafonarii contributiei sociale de sanatate. Astfel, se renunta la plafonarea CASS pentru veniturile obtinute din chirii, venituri financiare (dividende, dobanzi), din drepturi de autor sau de catre persoanele fizice autorizate (PFA).
Aceasta facilitate se amana insa pentru inceputul anului 2017, iar conditiile curente care se vor aplica incepand de la 1 ianuarie 2016 nu fac decat sa oblige persoanele fizice autorizate si persoanele care desfasoara activitati independente sa achite catre stat impozite si contributii mai mari.
Lista contributiilor pe care le va plati un PFA!
Incepand cu data de 1 ianuarie 2016, se aplica pentru PFA obligatia de a plati CAS (contributia individuala la pensii) de 10,5%, chiar daca persoana in cauza este angajata deja ca salariat.
Asa cum atrage atentia consultantul fiscal Adrian Benta intr-o analiza intocmita pentru Adevarul.ro,
"daca aceste categorii de persoane doresc o pensie intreaga, optional, prin decizie personala, vor achita si contributia angajatorului la pensii (15,8%)", iar "cei care nu opteaza pentru plata contributiei angajatorului ar putea beneficia la calculul stagiului de cotizare doar de o treime, desi valoarea contributiei individuale in total contributii pentru pensie este de peste 40%".
Prin urmare, asa cum atrage acesta atentia, se ignora faptul ca stagiul de cotizare de 1/3 era corelat cu un raport de 1:2 (10,5% contributie individuala si 20,8% contributie angajator) ceea ce face ca CAS-ul sa aiba "un mod de impunere discriminatoriu, dezavantajand in mod clar intreprinzatorii (PFA)".
In acelasi timp insa, asa cum mentioneaza Adevarul, deputatul Gheorghe Ialomitianu declara ca PFA-urile vor beneficia la calculul stagiului de cotizare de o cota proportionala cu valoarea contributiei.
Codul fiscal 2016 e oficial! Modificarile valabile din 2016
Saptamana aceasta, in Monitorul Oficial din 10.09.2015, a fost publicat NOUL COD FISCAL 2016 sub forma de Legea 227/2015 privind Codul fiscal.
Printre modificarile majore valabile din 2016 se pastreaza unele impozite majorate, se adauga sarcini noi fiscale in zona persoanelor fizice si devine mai putin lunga lista obligatiilor de plata datorate de societati.
Se mentine reducerea cotei de TVA la 20% incepand de la 1 ianuarie 2016, iar o noua scadere de TVA se aplica pentru livrarile de carti, manuale, ziare, reviste pana la o cota de 5%, cota.
Impozitul pe cladiri sufera majorari semnificative, cu putere de decizie care revine consiliilor locale ale primariilor. In plus, impozitarea creste pentru persoanele care desfasoara activitati independente, sunt inregistrate ca PFA-uri sau obtin venituri de pe urma drepturilor de autor.
REGIMUL MICROINTREPRINDERILOR incepand din 2016
In ce priveste microintreprinderile, atragem atentia asupra faptului ca se considera in continuare microintreprindere societatea ce realizeaza la finele exercitiului anterior venituri impozabile mai mici de 65.000 euro la cursul de la finele exercitiului, iar ponderea serviciilor de consultanta si management NU este mai mare de 20% in total venituri.
Se aplica, potrivit noului Cod fiscal, un impozit pe venitul microintreprinderii de 3%.
Se va aplica o cota de 1% pentru primele 24 luni de activitate pentru microintreprinderea cu un angajat daca asociatii/actionarii nu au mai detinut titluri financiare la alte persoane juridice.
De asemenea, retinem ca in situatia in care societatea a fost infiintata pe un termen limitat, durata minima a societatii este de 48 luni.
IMPOZITUL PE PROFIT in Codul fiscal 2016
Conform noilor reglementari din noul Cod fiscal, publicate recent in Monitorul Oficial, se mentine o cota de 16% pentru impozitul pe profit, aceasta fiind cota generala.
De asemenea, retinem ca "rezultatul fiscal se calculeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile inregistrate conform reglementarilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile si deducerile fiscale si la care se adauga cheltuielile nedeductibile", potrivit consultantului fiscal Adrian Benta, si ca e adusa o noua definitie a cheltuielii deductibile conform careia sunt deductibile cheltuielile efectuate in scopul realizarii activitatii economice.
Discutam totodata despre corelarea prevederilor fiscale cu cele ale reglementarilor contabile cu privire la corectarea erorilor semnificative si nesemnificative, asa cum a explicat consultantul fiscal Irina Dumitrescu pentru Contabilul.ro.