Corectarea facturilor dupa inspectia fiscala este permisa in baza prevederilor art. 330 din Codul fiscal. Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal si au fost constatate si stabilite erori in ceea ce priveste stabilirea corecta a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume in baza actului administrativ emis de autoritatea fiscala competenta, pot emite facturi de corectie catre beneficiari.
Acestea vor emite o noua factura continand informatiile si valorile corecte si concomitent o factura cu valorile cu semnul minus sau, dupa caz, cu o mentiune din care sa rezulte ca valorile respective sunt negative, in care se inscriu numarul si data facturii corectate. Pentru a evita situatiile de abuz si pentru a permite identificarea situatiilor in care se emit facturi dupa inspectia fiscala, in cuprinsul acestor facturi furnizorii/prestatorii trebuie sa mentioneze ca sunt emise dupa inspectia fiscala.
Emiterea facturilor de corectie nu poate depasi termenul de prescriptie prevazut in Codul de procedura fiscala. Prin exceptie, in cazul in care pe perioada inspectiei fiscale la furnizori organul fiscal a stabilit TVA colectata pentru anumite operatiuni efectuate in perioada supusa inspectiei fiscale, beneficiarul respectivelor operatiuni are dreptul sa deduca taxa inscrisa in factura de corectie emisa de furnizor chiar daca termenul de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale s-a implinit. In acest caz, dreptul de deducere poate fi exercitat in cel mult un an de la data primirii facturii de corectie, sub sanctiunea decaderii.
Facturile de corectie pot fi emise si de catre micile intreprinderi care nu s-au inregistrat in scopuri de TVA la depasirea plafonului de scutire si organele de inspectie fiscala au stabilit taxa colectata aferenta livrarilor de bunuri/prestarilor de servicii efectuate in perioada in care ar fi trebuit sa fie inregistrate in scopuri de taxa.
Furnizorii/Prestatorii care emit facturi de corectie dupa inspectia fiscala inscriu aceste facturi in jurnalul pentru vanzari intr-o rubrica separata, iar acestea se preiau de asemenea intr-o rubrica separata din decontul de TVA (Sectiunea "Facturi emise dupa inspectia fiscala, conform art. 330 alin. (3) din Codul fiscal"), fara a avea obligatia sa colecteze taxa pe valoarea adaugata inscrisa in respectivele facturi, taxa fiind achitata in baza actelor administrative emise de organele de control.
Beneficiarii au drept de deducere a taxei inscrise in aceste facturi in limitele si in conditiile stabilite de reglementarile in materie de TVA. Taxa deductibile se inscrie in rubricile din decontul de TVA aferente achizitiilor de bunuri si servicii.
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
SAF-T Ghid de raportare corecta
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
In cazul beneficiarilor care au dedus eronat taxa facturata de furnizori pentru operatiuni scutite fara drept de deducere prevazute la art. 292 din Codul fiscal sau pentru achizitii de la persoane care aplica regimul special pentru intreprinderile mici sau pentru operatiuni care nu sunt in sfera de aplicare a taxei pe valoare adaugata, cum ar fi penalitati pentru neindeplinirea contractelor, despagubiri si alte operatiuni asemanatoare, taxa nefiind admisa la deducere de catre organele de inspectie fiscala in baza actului administrativ fiscal emis si comunicat conform reglementarilor legale, in situatia in care primesc facturi de corectie de la furnizori/prestatori, vor inscrie aceste facturi in jurnalul pentru cumparari intr-o rubrica separata, iar acestea vor fi preluate de asemenea intr-o rubrica separata din decontul de TVA (Sectiunea "Facturi primite dupa inspectia fiscala, conform pct. 108 alin. (6) din titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1/2016"), fara a avea obligatia sa isi diminueze taxa deductibila cu valoarea taxei pe valoarea adaugata inscrisa in respectivele facturi.