Specialistii ANAF Brasov au realizat un material despre declararea unui contribuabil ca inactiv. In material sunt prezentate detaliat situatiile care genereaza inactivitatea fiscala, efectele declararii si care sunt conditiile de reactivare.
Cazuri care genereaza inactivitate fiscala
Contribuabilul/platitorul persoana juridica sau orice entitate fara personalitate juridica este declarat inactiv daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:
a) nu isi indeplineste, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
b) se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
c) organul fiscal central constatata ca nu functioneaza la domiciliul fiscal declarat;
d) inactivitatea temporara inscrisa la registrul comertului;
e) durata de functionare a societatii este expirata;
f) societatea nu mai are organe statutare;
g) durata detinerii spatiului cu destinatia de sediu social este expirata.
Care sunt efectele inactivitatii fiscale?
- Contribuabilii declarati inactivi care desfasoara activitati economice in perioada de inactivitate sunt supusi obligatiilor privind plata impozitelor, a taxelor si a contributiilor sociale obligatorii prevazute de
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Manual de politici contabile - Stick USB
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
- De la data declararii ca inactiva, organul fiscal anuleaza inregistrarea unei persoane in scopuri de TVA. In perioada in care codul de TVA este anulat, contribuabilii nu beneficiaza de dreptul de deducere a TVA aferenta achizitiilor efectuate, dar au obligatia de plata a TVA (prin facturare cu sau fara TVA) in baza formularului 311.
- Beneficiarii care achizitioneaza bunuri si/sau servicii de la inactivi, nu beneficiaza de dreptul de deducere a cheltuielilor si a taxei pe valoarea adaugata aferente achizitiilor respective.
- Inactivitatea fiscala, cu exceptia inactivitatii fiscale declarate ca urmare a inscrierii inactivitatii temporare la registrul comertului, se inscrie atat in cazierul fiscal al persoanei juridice sau entitatii fara personalitate juridica declarata inactiva, cat si al reprezentantilor legali sau reprezentantilor desemnati ai acestora, existenti in perioada in care au intervenit situatiile de declarare a inactivitatii fiscale.
Care sunt conditiile de reactivare?
Pentru a fi reactivati, contribuabilii declarati inactivi trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:
a) sa isi indeplineasca toate obligatiile declarative prevazute de lege-aceasta conditie se considera indeplinita si in cazul in care obligatiile fiscale au fost stabilite prin decizie de catre organul fiscal;
b) sa nu inregistreze obligatii fiscale restante;
c) organul fiscal central sa constate ca acestia functioneaza la domiciliul fiscal declarat;
d) sa nu se afle in situatia pentru care a fost declarat inactiv, in cazul contribuabililor declarati inactivi aflati in inactivitate temporara inscrisa la Registrul Comertului/au durata de functionare a societatii expirata /nu mai are organe statutare/durata detinerii spatiului cu destinatia de sediu este expirata .
In situatia in care un contribuabil indeplineste cumulativ conditiile de reactivare poate solicita reactivarea, prin depunerea unei cereri la organul fiscal in a carui evidenta fiscala este inregistrat. Organul fiscal reactiveaza la cerere, dupa indeplinirea obligatiilor declarative, contribuabilii:
-pentru care s-a deschis procedura insolventei in forma simplificata,
-care au intrat in faliment sau
- pentru care s-a pronuntat ori a fost adoptata o hotarare de dizolvare.
Reactivarea contribuabililor se face cu data comunicarii deciziei de reactivare.
In cazul in care inceteaza situatia de inactivitate fiscala care a condus la anularea inregistrarii in scopuri de TVA, organul fiscal atribuie, la cererea de inregistrare in scopuri de TVA a contribuabilului (Formularul 099), codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit initial, anterior anularii inregistrarii in scopuri de TVA.
Evidenta contribuabililor/platitorilor declarati inactivi/reactivati
Evidenta contribuabililor/platitorilor declarati inactivi/ reactivati este realizata pe baza Registrului contribuabililor/platitorilor inactivi/reactivati, care este afisat pe site-ul ANAF si care contine:
a) datele de identificare a contribuabilului/platitorului;
b) data declararii ca inactiv a contribuabilului/platitorului;
c) data reactivarii;
d) denumirea organului fiscal central care a emis decizia de declarare in inactivitate/reactivare;
e) alte mentiuni. Inscrierea in registru se face de catre organul fiscal, dupa comunicarea deciziei de declarare in inactivitate/reactivare, in termen de cel mult 5 zile de la data comunicarii.
Decizia de declarare in inactivitate/reactivare produce efecte fata de terti din ziua urmatoare datei inscrierii in registrul contribuabililor/platitorilor inactivi/reactivati.
Baza legala:
- articolul 91 si 92 din Legea 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala
- articolul 4 alineatul (4) litera c) din Ordonanta de Guvern 39/2015 privind cazierul fiscal
- Ordinul ANAF 3846/2015 – Procedura privind declararea ca inactivi a contribuabililor/platitorilor, potrivit articolului 92 alineatul (1) din Codul de procedura fiscala
- Ordinul ANAF 1888/2019 - privind modificarea si completarea Ordinului ANAF 631/2016 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare de inregistrare/anulare a inregistrarii in scopuri de TVA.
Consultati materialul complet AICI.
Sursa: ANAF Brasov