Pandemia de coronavirus a adus multe schimbari in viata oamenilor, atat la nivel personal, cat si profesional. Daca inainte de epidemie, pentru majoritatea angajatilor prezenta la locul de munca era obligatorie, acum acest aspect este optional, telemunca devenind o practica preferata de companii.
Dar odata cu adaptarea la actuala modalitate de lucru, multi angajati au observat ca productivitatea lor a crescut, ca pot indeplini mai multe task-uri din confortul casei si au inceput sa cocheteze cu ideea dezvoltarii unei cariere independente. Asadar, daca si tu visezi sa devii liber profesionist, am realizat un scurt ghid care sa te ajute sa-ti implinesti „misiunea”.
Structureaza un plan
Indiferent de norocul pe care il ai sau de pregatirea profesionala, retine ca este foarte complicat sa incepi o cariera independenta de pe-o zi pe alta. Un astfel de pas necesita timp si este un proces destul de indelungat si uneori chiar anevoios. Asadar, creeaza un plan de actiune, dar si unul financiar. Poti incepe prin a deschide un depozit bancar, care te va ajuta sa economisesti beneficiind de dobanzi atractive. Un astfel de cont iti va oferi incredere si siguranta.
Apoi, inainte de a renunta definitiv la actualul loc de munca, incearca varianta unei colaborari cu jumatate de norma. Un astfel de angajament iti va da posibilitatea sa te organizezi mai bine si sa incepi sa-ti cauti diferiti clienti. In plus, vei avea si un venit asigurat, ceea ce va conta enorm in stabilirea unor noi contracte si oferte, nefiind presat de obtinerea unor sume de bani.
Construieste-ti brandul personal
In lumea moderna, foarte multe lucruri isi gasesc rezolvarea online, iar acest aspect este valabil si pentru demararea unei cariere independente. Multe companii isi cauta colaboratori pe platformele online prin publicarea unor anunturi, asadar investeste timp si resurse in prezenta ta pe aceste canale. Exista retele sociale, precum Linkedin, unde ai posibilitatea crearii unui portofoliu si care, in acelasi timp, iti ofera oportunitatea sa aplici direct pentru anumite proiecte si sa contactezi posibilii clienti. Asadar, nu neglija aceste instrumente de promovare indiferent de nisa sau domeniul in care activezi. Cresterea unei retele puternice iti poate aduce nenumarate proiecte doar prin simpla actualizare a profilului tau profesional.
Stabileste tarifele pentru serviciile oferite
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale activitatii independente este acela de a decide tarifele percepute pentru fiecare serviciu. Cu siguranta, iti doresti sa castigi cat mai mult, dar trebuie sa practici preturi care sa atraga clientii si care sa fie in concordanta cu valoarea ta si a pietei. O varianta prin care poti stabili tarifele este raportarea la cel mai recent salariul pe care l-ai incasat. Poti calcula o medie zilnica la care adaugi inca 30%, in acest procent intrand taxe si alte costuri pe care le ai. Daca ai un amic care si-a dezvoltat o mica afacere fiind liber profesionist, atunci iti va fi mult mai usor sa decizi ce cote practici.
Concepe un program de lucru pentru fiecare client
In momentul in care alegi o cariera independenta, unul dintre lucrurile la care trebuie sa fii atent este timpul. Este evident ca daca iti doresti sa ai venituri mai mari va trebui sa te ocupi de mai multe proiecte in acelasi timp, iar pentru a da randament vei fi nevoit sa iti faci un program pe care sa-l urmezi intocmai. Organizarea si seriozitatea sunt doua dintre calitatile pe care trebuie sa le aiba un freelancer pentru a putea razbi in acest domeniu.
Contractul de mandat Optimizare fiscala Avantaje si dezavantaje
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Impozitarea veniturilor din chirii 2024
Comunica permanent cu clientii
Comunicarea este extrem de importanta in acest sector si este cheia unei relatii de lunga durata cu clientii tai. Asadar, incearca sa afli mereu mai multe despre afacere, sa raspunzi intotdeauna in timp util cerintelor si, de ce nu, sa sugerezi noi modalitati prin care acestia ar putea sa-si atinga obiectivele. Printr-o astfel de atitudine, vei reusi sa le castigi increderea si vei avea parte de o colaborare de succes. Apoi, este esential sa le oferi clientilor tai un raport cu actiunile realizate si cu rezultatele obtinute.
In plus, daca nu ai timpul necesar sau nu iti place sa lucrezi cu hartii, taxe si bani, cel mai bine este sa-ti angajezi un contabil care sa tina o evidenta clara a veniturilor si a cheltuielilor activitatii tale.
Sursa foto: Shutterstock