OG 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata ar putea trece in curand printr-o serie de modificari importante, dupa cum a anuntat Claudiu Nasui, ministrul Economiei.
Consultantul fiscal Ionut Jinga, unul dintre expertii Rentrop&Straton, a analizat documentul si a elaborat o lista cu principalele modificari pe care le va suferi OG 99/2000. Mai multe prevederi ale actului normativ care puneau bete in roate firmelor vor fi abrogate. Una dintre acestea spunea ca personalul angajat in efectuarea de activitati comerciale cu produse din sectorul alimentar si de alimentatie publica trebuia sa fi absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare si/sau de alimentatie publica, organizat conform legislatiei in vigoare. Aceasta obligatie, dar si altele, vor fi eliminate din legislatie dupa publicarea noului OUG in Monitorul Oficial.
Principalele modificari ale OG 99/2000: ce pregateste Ministerul Economiei
1. Sunt exceptate de la prevederile prezentei ordonante activitatile de comercializare avand ca obiect furnizarea pe baza unor contracte incheiate la distanta a produselor alimentare si/sau nealimentare, bauturilor sau a altor bunuri destinate uzului domestic, livrate fizic de unul sau mai multi profesionisti care se deplaseaza ocazional, frecvent sau periodic in locuri publice ori private stabilite de comun acord cu consumatorii.
2. Prin vanzare de lichidare se intelege orice vanzare precedata sau insotita de publicitate si anuntata sub denumirea de "lichidare" si care, printr-o reducere de preturi, are ca efect vanzarea accelerata a totalitatii sau numai a unei parti din stocul de produse dintr-o structura de vanzare cu amanuntul, in una dintre urmatoarele situatii:
(….)
”h) alte situatii lasate la aprecierea comerciantului.”
Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2024
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
3. Vanzarea de soldare este orice vanzare insotita sau precedata de publicitate si anuntata sub denumirea "soldare/soldari/solduri" si care, printr-o reducere de preturi, are ca efect vanzarea accelerata a stocului de marfuri al unui comerciant.
Ionut Jinga ne spune ca vechea prevedere spunea - "Vanzarea de soldare este orice vanzare insotita sau precedata de publicitate si anuntata sub denumirea "soldare/soldari/solduri" si care, printr-o reducere de preturi, are ca efect vanzarea accelerata a stocului de marfuri sezoniere dintr-o structura de vanzare cu amanuntul".
4. Vanzarile efectuate in structuri denumite magazin de fabrica sau depozit de fabrica sunt vanzarile din productia proprie, efectuate direct consumatorilor de catre producatori, acestia indeplinind obligatiile ce revin oricarui comerciant care desfasoara comert cu amanuntul.
5. In sensul prezentei ordonante, vanzarile promotionale sunt vanzarile cu amanuntul/vanzarile cash and carry/prestarile de servicii de piata care pot avea loc in orice perioada a anului.
6. Abrogarea anumitor prevederi legale implica si renuntarea la sanctiunile contraventionale aferente.
7. Se ABROGA urmatoarele prevederi legale:
- Exercitarea de activitati comerciale cu produse din sectorul alimentar si de alimentatie publica necesita cunostinte de specialitate si se efectueaza cu personal calificat, conform normelor de aplicare a prezentei ordonante.
- In termen de un an de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, personalul angajat in efectuarea de activitati comerciale cu produse din sectorul alimentar si de alimentatie publica va trebui sa indeplineasca una dintre urmatoarele cerinte profesionale:
a)sa fi absolvit un curs de specialitate pentru comercializarea produselor alimentare si/sau de alimentatie publica, organizat conform legislatiei in vigoare;
b)sa fi desfasurat cel putin 2 ani de activitate profesionala de comercializare de produse alimentare si/sau de alimentatie publica si sa fi absolvit un curs de notiuni fundamentale de igiena, organizat in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.
- Este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 16lit. a)-c),e)-i), precum si in cazul produselor aflate in pachete de servicii. Prin vanzare in pierdere, in sensul prezentei ordonante, se intelege orice vanzare la un pret egal sau inferior costului de achizitie, astfel cum acesta este definit in reglementarile legale in vigoare.
- Vanzarile de lichidare sunt supuse notificarii in baza unui inventar detaliat al marfurilor de lichidat intocmit de comerciant, care este obligat sa justifice cu documente legale provenienta produselor respective. Notificarea se face la primaria localitatii in a carei raza teritoriala este amplasata structura de vanzare sau, dupa caz, la primariile sectoarelor municipiului Bucuresti, cu cel putin 15 zile inainte de inceperea vanzarilor de lichidare in situatiile prevazute la art. 18lit. a),d)sie)si cu cel putin 5 zile inainte de inceperea vanzarilor de lichidare in situatiile prevazute la art. 18lit. b),c),f)sig). Perioada pentru care se notifica vanzarile de lichidare este de maximum:
a)90 de zile pe an pentru cazurile prevazute la art. 18lit. a)sif);
b)60 de zile pe an pentru cazurile prevazute la art. 18lit. b),d),e)sig);
c)15 zile pe an pentru cazurile prevazute la art. 18lit. c).
- La cererea organelor de control abilitate comerciantul este obligat sa justifice cu documente legale situatia care a motivat vanzarea de lichidare, in termen de maximum 10 zile de la finalizarea operatiunilor de lichidare pentru situatiile prevazute la art. 18lit. a)-d),f)sig)si, respectiv, de maximum 45 de zile in cazul situatiilor prevazute la art. 18lit. e).
- Orice anunt sau alta forma de publicitate privind vanzarea de lichidare trebuie sa specifice in mod obligatoriu data de debut a vanzarii si durata acesteia, precum si sortimentul de marfuri supus vanzarii de lichidare, in cazul in care operatiunea nu se refera la totalitatea produselor din structura de vanzare.
- Pe durata vanzarilor de lichidare se pot lichida numai produsele inscrise in lista de inventar aferenta notificarii si aflate in stocul unitatii comerciale la data depunerii/transmiterii notificarii. Stocul este format din produsele expuse in spatiile destinate vanzarii si cele aflate in depozitele structurii de vanzare; produsele detinute in antrepozite si/sau in depozite situate in afara structurii de vanzare pentru care a fost facuta notificarea nu intra in componenta stocului de lichidat.
- Pot face obiectul vanzarilor de lichidare numai produsele care fac parte din stocul structurii de vanzare si a caror contravaloare a fost achitata de comerciant la data depunerii/transmiterii notificarii sau a emiterii hotararii judecatoresti prevazute la art. 18lit. b), sau la data evenimentelor prevazute la art. 18lit. g).
- In afara cazurilor prevazute la art. 18lit. b)sig), orice vanzare de lichidare trebuie sa aiba loc in structura de vanzare in care produsele au fost vandute in mod obisnuit.
- Vanzarile de soldare se pot efectua numai in cursul a doua perioade pe an, cu o durata maxima de cate 45 de zile fiecare, cu conditia ca produsele propuse pentru soldare sa fie oferite spre vanzare in mod obisnuit inaintea acestei date.
- Vanzarea de soldare trebuie sa aiba loc in structurile de vanzare in care produsele respective erau vandute in mod obisnuit.
- Perioadele de soldari prevazute laart. 23se stabilesc de comerciant intre urmatoarele limite:
a) perioada 15 ianuarie - 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamna - iarna;
b) perioada 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primavara - vara.
- Este interzis sa se anunte o vanzare de soldare in alte cazuri si conditii decat cele prevazute la art. 23.
- In cadrul vanzarilor definite laart. 29, cu exceptia produselor alimentare, producatorii pot practica vanzari cu pret redus pentru acea parte din productia lor care indeplineste urmatoarele conditii asupra carora consumatorii au fost informati:
a) nu a fost anterior oferita spre vanzare din cauza defectelor de fabricatie;
b) face obiectul retururilor din reteaua comerciala;
c) reprezinta stocul din productia sezonului anterior ramas nevandut.
- Orice producator care vinde cu pret redus o parte a productiei sale, conform prevederilorart. 30, este obligat sa puna la dispozitie organelor de control abilitate toate documentele legale care justifica originea si data de fabricatie a produselor care fac obiectul acestor vanzari.
- Vanzarea la distanta este acea forma de vanzare cu amanuntul care se desfasoara in lipsa prezentei fizice simultane a consumatorului, si a comerciantului, in urma unei oferte de vanzare efectuate de acesta din urma, care in scopul incheierii contractului, utilizeaza exclusiv tehnici de comunicatie la distanta.
- Vanzarile in afara spatiilor comerciale sunt acele vanzari directe realizate de comercianti in urmatoarele situatii:
a) in timpul unei deplasari organizate de comerciant in afara spatiilor sale comerciale;
b) in timpul unei vizite efectuate de comerciant, daca aceasta nu a avut loc la solicitarea expresa a consumatorului:
- la locuinta unui consumator, unde pot fi incheiate contracte si cu alte persoane prezente;
- la locul de munca al consumatorului sau in locul in care acesta se gaseste, chiar temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament;
c) in orice alte locuri publice sau destinate publicului, in care comerciantul prezinta o oferta pentru produsele sau serviciile pe care le furnizeaza, in vederea acceptarii acesteia de catre consumator.
- Comerciantii care efectueaza vanzari in afara spatiilor comerciale raspund civil fata de efectele activitatii vanzatorilor directi.
- Comerciantii sunt obligati sa elibereze legitimatii pentru vanzatorii directi, angajati in acest sistem de vanzare. Legitimatiile trebuie sa contina numele, prenumele si fotografia vanzatorului, denumirea si sediul comerciantului, semnatura administratorului/directorului si vor fi vizate trimestrial. Legitimatiile vor fi retrase imediat ce detinatorii acestora isi pierd calitatea de vanzatori directi.
- Vanzatorii directi, angajati in acest sistem de vanzare, sunt obligati sa se legitimeze inaintea prezentarii produselor/serviciilor oferite, precum si la solicitarea consumatorilor.
- Este interzisa orice vanzare ori oferta de vanzare de produse sau orice prestare ori oferta de prestare de servicii facuta catre consumator, care da dreptul acestuia, cu titlu gratuit, imediat sau la un anumit termen, la o prima sub forma unor produse/servicii, in afara cazurilor in care acestea sunt identice sortimental cu produsele/serviciile cumparate.
- Este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu catre consumator, conditionata de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs.