Tichetele cadou acordate peste plafonul de 300 lei sunt impozitate, potrivit prevederilor legislative introduse prin OUG 130/2021.
"In cazul cadourilor in bani si/sau in natura, inclusiv tichetelor cadou, oferite de angajatori, angajatilor cu ocazia Pastelui, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie si cele oferite angajatilor in beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie, se propune majorarea plafonului neimpozabil si care nu se cuprinde in baza de calcul al contributiilor de asigurari sociale obligatorii de la suma de 150 lei la suma de 300 de lei pentru fiecare persoana si fiecare eveniment, avand in vedere ca ultima majorare a avut loc in anul 2005 (de la 120 de lei la 150 de lei/persoana/eveniment)", conform actului normativ.
Cum se procedeaza in cazul in care un SRL a acordat salariatelor, cu ocazia zilei de 8 Martie, tichete cadou de 450 lei. Ce suma se impoziteaza/include in baza de calcul CAS, CASS? Care este monografia contabila si modul de declarare in D112?
Tichete cadou acordate peste plafonul de 300 lei: raspunsul specialistului
Partea care depaseste 300 lei este venit asimilat salariilor, astfel ca se aduna la venitul salarial realizat in luna si intra in baza de calcul al impozitului pe venit si al contributiilor de asigurari sociale, iar notele contabile sunt cele aferente inregistrarii salariilor in luna acordarii. La fel si declaratia 112.
Sumele se inregistreaza in statul de salarii in doua coloane diferite, impozabile (150 lei) si neimpozabile (300 de lei).
Cele impozabile se vor aduna cu salariile totale si se vor impozita similar salariilor.
Cartea Verde a Contabilitatii
Abonament PortalContabilitate ro - abonament 12 luni
SAF-T pentru Contribuabili Mici
Inregistrarile contabile pentru impozit pe veniturile din salarii si contributiile sociale obligatorii rezultate din statul de salarii sunt cele obisnuite, cu mentiunea ca obligatiile fiscale aferente avantajului vor fi suportate de salariat din diminuarea netului salarial cuvenit.
Cu privire la operatiunile contabile, va propun urmatoarele inregistrari contabile:
- achizitie carduri cadou:
5328=401 cu suma integrala
- si inregistrarea in cheltuieli:
623 ( sau 6588) cu analitic distinct=5328 cu suma integrala
- recunoasterea pe venituri a avantajului acordat:
4282 Alte creante in legatura cu personalul = 7588 Alte venituri din exploatare pentru suma de 150 de lei/salariat (diferenta in plus fata de limita stabilita de lege)
- inregistrarea cheltuielilor cu salariile cuvenite salariatului:
641 Cheltuieli cu salariile personalului = 421 Personal - salarii datorate
- recunoasterea pe cheltuieli de personal a avantajului in natura suportat pentru salariatul respectiv
6421 Cheltuieli cu avantajele in natura acordate salariatilor = 421 Personal - salarii datorate
- retinerea contributiilor sociale obligatorii si a impozitului pe salarii (pentru salariu avantaj):
421 Personal - salarii datorate = %
4315 Contributia de asigurare sociale
4316 Contributia de asigurari sociale de sanatate
444 Impozitul pe venituri de natura salariilor
- inregistrarea contributiei asiguratorie pentru munca datorata de societate:
646 Cheltuieli privind contributia asiguratorie pentru munca = 436 Contributia asiguratorie pentru munca
- decontarea avantajului suportat de societate:
421 Personal - salarii datorate = 4282 Alte creante in legatura cu personalul
- plata salariului net:
421 Personal - salarii datorate = 5311/5121
Foto: Unsplash.com