In analiza de mai jos, un PFA (cabinet de avocat) isi desfasoara activitatea intru-un imobil detinut pe baza contractului de comodat. PFA-ul modernizeaza imobilul asa cum s-a stabilit si in contactul de comodat avand facturi si gresie, faianta, obiecte sanitare, sistem de alarma, prestari servicii, centrala termica.
Vom vedea daca toate aceste cheltuieli se amortizeaza, iar daca durata contractului de comodat este pe 20 de ani, stabilim daca este obligatoriu ca amortizarea in cazul in care este posibila sa fie pe perioada de 20 de ani. Totodata, vom vedea daca nu se poate stabili o perioada de 5 ani, de exemplu, fiind o perioada mai mica.
- Oct 1440 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 148
2024, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Oct 14100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 14100 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - FARA intrebari
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 2238 locuri
disponibileSeminarul National de Salarizare si Contributii, editia 47
2024, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Oct 2297 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Salarizare si Contributii
2024, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere - Oct 2399 locuri
disponibileWebinarul Noua Lege a Pensiilor
2024, www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
In cazul expus de dvs. rationamentul fiscal ar porni de la prevederile art. 68 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 227/2015, Codul Fiscal, articol care stipuleaza ca sunt deductibile la calculul impozitului pe venit:
- Cheltuielile cu amortizarea potrivit regulilor prevazute in titlul II, dupa caz.
- cheltuielile cu functionarea si intretinerea aferente bunurilor imobile care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit intelegerii din contract, pentru partea aferenta utilizarii in scopul afacerii.
Astfel, consideram ca ar trebui sa determinati daca aceste cheltuieli pe care le-a efectuat PFA se incadreaza ca fiind cheltuieli de intretinere si reparatii sau investitii/cheltuieli de modernizare.
Daca in cazul altor entitati ( de exemplu: SRL, SA, etc) reglementarile contabile aplicabile precizeaza clar tratamentul cheltuielilor efectuate, respectiv modul de recunoastere ca imobilizare sau trecere pe cheltuieli, dupa caz, pentru PFA nu exista asemenea prevederi legale nici in Ordinul nr. 170/2015 si nici in Codul Fiscal.
Insa, in cazul in care PFA a optat pentru evidenta contabila in partida dubla atunci acesta organizeaza si conduce contabilitatea proprie in baza reglementarilor contabile in vigoare, aplicabile operatorilor economici, respectiv Ordinul nr. 1802/2014.
De regula, incadrarea acestor "modernizari" in categoria cheltuielilor curente sau in categoria investitiilor (mijloace fixe) se face tinand cont de beneficiile economice viitoare pe care le poate aduce. De exemplu, daca PFA a efectuat doar lucrari de reparatii si intretinere atunci respectivele cheltuieli pot fi incadrate in categoria cheltuielior deductibile din anul in care au fost efectuate (cu conditia sa fie si platite in acel an). Daca, in schimb, respectivele cheltuieli contribuie la beneficii economice viitoare ( de exemplu, se monteaza geamuri termopan, se inlocuiesc calorifere sau se instaleaza centrala termica atunci acestea vor duce la beneficii economice viitoare prin reducerea cheltuielilor) acestea se incadreaza la investitii, respectiv se realizeaza o imobilizare corporala.
Va recomandam sa efectuati o analiza in detaliu pentru a determina daca puteti incadra toate aceste cheltuieli ca reprezentand intretinere si reparatii sau sunt indeplinite criteriile de recunoastere a unei imobilizari corporale.
In cazul in care investitia efectuata indeplineste criteriile de recunoastere a unei imobilizari atunci trebuie respectate prevederile din titlul II, art. 28.
Potrivit alin. (3) lit a) al art. 28 sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile investitiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de inchiriere, concesiune, locatie de gestiune, asociere in participatiune si altele asemenea.
Cartea verde a contabilitatii - REDUCERE 40
Examen Consultant Fiscal 2024
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Normele Metodologice date in completarea acestui articol vin cu precizarea ca amortizarea fiscala a cheltuielilor cu investitiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de inchiriere, concesiune, locatie de gestiune, se calculeaza astfel:
a) pe baza perioadei initiale/duratei ramase din perioada initiala a contractului, indiferent daca acesta se prelungeste ulterior, in cazul investitiilor efectuate in cadrul perioadei initiale a contractului de inchiriere, concesiune, locatie de gestiune;
b) pe baza perioadei prelungite/duratei ramase din perioada prelungita a contractului, in cazul investitiilor efectuate in cadrul perioadei prelungite a contractului de inchiriere, concesiune, locatie de gestiune.
In consecinta:
- daca ati efectuat lucrari de intretinere si reparatii (care au fost platite) acestea reprezinta cheltuieli in anul in care au fost efectuate/platite;
- daca ati efectuat investitii (modernizari) atunci acestea reprezinta o imobilizare care se amortizeaza fiscal pe perioada ramasa din perioada initiala a contractului (daca respectivul contract de comodat este pentru o perioada de 20 de ani si investitia se efectueaza in primul an, de exemplu, atunci amortizarea fiscala este de 20 ani.)
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de S.M. Armaselu - Expert contabil