Obligatia de raportare DAC6 in cazul tranzactiilor realizate intre societati afiliate. Analiza zilei

Obligatia de raportare DAC6 ramane in continuare un subiect arzator pentru societatile afiliate, asa ca venim cu precizari importante despre clasificarea persoanelor vizate. 

Exemplul oferit mai jos are in prim plan o societate care face parte dintr-un grup de firme. Asociatul principal care detine 99% din partile sociale este rezident al statului maghiar. Asociatul principal presteaza catre cealalta societate servicii de tipar, iar aceea factureaza catre ei servicii de e-mailing. Expertul nostru ne explica daca aceste tranzactii intra sub incidenta DAC6 si daca trebuie raportate. 

Citeste si: Cum se completeaza formularul DAC6 pentru raportarea aranjamentelor transfrontaliere
 

Obligatia de raportare DAC6 in cazul tranzactiilor realizate intre societati afiliate: raspunsul specialistului
 

Obligatia de raportare in conformitate cu art. 291 indice 4 din Codul de procedura fiscala realizata prin formularul aprobat prin OPANAF nr. 1029/2020 emis in aplicare revine in general intermediarului (de exemplu a unui consultant) care a construit aranjamentul transfrontalier raportabil astfel cum este definit la art. 286 lit. v) si respectiv lit. t) cu referire la descrierea de detaliu cuprinsa in Anexa 4 din Codul de procedura fiscala.

Doar in situatia in care intermediarul este supus unei obligatii de respectare a secretului sau daca beneficiarul relevant a construit el insusi  aranjamentul transfrontalier raportabil, acesta este obligat la intocmirea si depunerea raportarii mentionate mai sus.

Registrul de Evidenta Fiscala PFA

Vezi AICI detalii

Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic

Vezi AICI detalii

Ce NU vrea ANAF sa stii Piruete LEGALE in aspecte fiscale

Vezi AICI detalii

Examen Consultant Fiscal 2024

Vezi AICI detalii

Nedepasirea acestuia nu mai impune parcurgerea celorlalte analize detaliate cuprinse in Partea a II-a a Anexei in cadrul lit. B, majoritatea celor de la lit. C, iar cele de la E si D sunt aplicabile insa contin situatii deosebit de speciale (de exemplu ,,safe harbour”, ,,active greu evaluabile”).

Asadar, „testul beneficiului principal” se considera a fi trecut daca se poate stabili faptul ca beneficiul principal sau unul dintre beneficiile principale pe care o persoana se poate astepta in mod rezonabil sa le obtina de pe urma unui aranjament transfrontalier, tinand seama de toate imprejurarile si circumstantele relevante, este obtinerea unui avantaj fiscal.
 
Analizand situatia descrisa este posibila, poate, obligatia societatii ungare care detine participatiile la societatea romana de a depune declaratia daca, in raport cu normele interne din Ungaria care au implementat de asemenea Directiva UE 822/2018, indeplineste criteriile descrise in termenii generali mai sus.
 
Subliniem ca potrivit Anexei 4 la Codul de procedura fiscala in cadrul Categoriei E pct. 1 prezinta un semn distinctiv un aranjament transfrontalier care implica utilizarea unor reglementari unilaterale privind „zona de siguranta”, potrivit intelesului atribuit acestei notiuni de Liniile directoare privind preturile de transfer emise de catre Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

Analizand din aceasta perspectiva se constata ca Ungaria are reguli speciale care corespund definitiei „safe harbours”. Pentru aceste operatiuni umreaza a fi avute in vedere regulile generale privind obligativitatea declararii de catre intermediar sau de catre beneficiarul, contribuabilul relevant, care a construit aranjamentul in masura in care se aplica regulile de exceptare de la respectarea principiului valorii de piata fara posibilitatea pretinderii justificarii acestuia.

Astfel, de exemplu, pot exista exceptii in materia preturilor de transfer pentru o tranzactie sa spunem de 20.000 euro, insa nu si pentru una care depaseste acest plafon pentru care nu se mai aplica acest mecanism de exceptare, cum ar fi situatia nivelului tranzactiilor cu societatea din Romania. Intr-o astfel de situatie criteriul nu prezinta relevanta.
 
In concluzie, urmeaza a fi analizata de o maniera detaliata aplicarea criteriului „zonei de siguranta” (safe harbour) concretizata la tranzactiile efectuate insa urmeaza a fi analizata si obligatia de declarare din perspectiva persoanei care a organizat aranjamentul transfrontalier in conformitate cu Directiva (UE) 2018/822 si a reglementarilor care au asigurat transpunerea in legislatiei interne a acestora.

Raspuns oferit pe portalcontabilitate.ro de Justinian Cucu - Jurist si expert in proceduri fiscale.

Specialistii Portal Contabilitate asteapta si intrebarile tale! Obtine PE LOC raspunsul pentru orice speta!