O serie de modificari care contribuie la imbunatatirea relatiei contribuabililor cu organele fiscale, la cresterea gradului de conformare si la simplificarea procedurilor de administrare a creantelor fiscale au fost luate de Guvern, printr-o Ordonanta de modificare si completare a Codului de procedura fiscala aprobata in sedinta de la finele lunii august.
Astfel, prin actul normativ se introduce reglementarea expresa a faptului ca un control fiscal efectuat de structurile ANAF sau structurile autoritatilor administratiei publice locale poate consta si in actiuni de prevenire si conformare. Este un element de noutate corelat cu principiile proiectului Legii preventiei, aflat in dezbatere parlamentara, care pune accentul asupra remedierii si educarii inainte de aplicarea unor masuri punitive.
De asemenea, noile reglementari creeaza posibilitatea garantarii obligatiilor fiscale cu scrisoare de garantie emisa de institutiile financiare nebancare, avand in vedere ca si aceste institutii au posibilitatea legala de emitere de astfel de garantii si, prin urmare, nu se justifica un tratament discriminatoriu cu celelalte institutii de credit.
In scopul cresterii gradului de conformare a contribuabililor, au fost luate mai multe masuri pentru flexibilizarea regulilor aplicabile in domeniul esalonarii la plata, intre care:
- amanarea la plata a tuturor penalitatilor de intarziere datorate de debitor in vederea anularii acestora daca esalonarea se finalizeaza cu succes. Astfel, in situatia in care un contribuabil inregistreaza obligatii restante care reprezinta doar penalitati de intarziere si dobanzi, acesta poate obtine practic anularea penalitatilor de intarziere daca achita esalonat dobanzile.
- amanarea la plata, in vederea anularii, si a unui procent de 50% din dobanzile datorate de contribuabilii cu risc fiscal mic pe langa penalitatile de intarziere, in scopul crearii unei parghii prin care debitorii cu risc fiscal mic sa achite intr-un termen cat mai scurt obligatiile fiscale datorate;
crearea posibilitatii debitorului de a solicita organului fiscal executarea partiala a scrisorii de garantie/politei de asigurare de garantie in vederea stingerii ratelor de esalonare.
Pentru debirocratizarea si simplificarea procedurilor de administrare a creantelor fiscale, s-a stabilit exonerarea contribuabilului/platitorului de la obligatia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, in situatia in care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, avand in vedere ca administratia fiscala detine aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informatii realizate electronic cu ONRC. De asemenea, contribuabilul/platitorul nu va mai avea obligatia depunerii la organul fiscal central de copii ale documentelor doveditoare ale informatiilor inscrise in declaratia privind sediile secundare, in situatia in care organul fiscal detine deja documente doveditoare ale informatiilor inscrise in declaratie.
O alta masura care contribuie la simplificarea si informatizarea relatiei contribuabilului cu administratia fiscala vizeaza extinderea serviciului de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanta (Spatiul Privat Virtual - SPV), dezvoltat la nivelul MFP/ANAF. Aceste serviciu online va fi extins si pentru alte institutii/autoritati publice, in scopul comunicarii actelor emise catre contribuabili de diverse institutii publice cat si pentru depunerea de cereri, inscrisuri sau orice alte documente de catre contribuabili la aceste institutii publice.
Achizitii de servicii din afara Romaniei Regim fiscal-contabil
SAF-T Ghid de raportare corecta
Manual de politici contabile - Stick USB
De asemenea, au fost facute unele modificari menite sa contribuie la o mai buna intelegere si corelare a textului legislativ.
Sursa: Guvernul Romaniei