In randurile de mai jos, tratam procedura de corectare a inregistrarilor facute pentru o operatiune nejustificata. Avem astfel o societate X (persoana juridica romana) care primeste o factura de bunuri de la societatea Y (persoana juridica straina). Factura a fost emisa eronat de catre Y catre X. Societatea X nu este destinatarul marfurilor si nu receptioneaza marfa.
Societatea X a inregistrat in contabilitate factura debitand contul 473 "Operatiuni in curs de clarificare" si creditand contul 401 "Furnizori" si a declarat in decontul de TVA si in declaratia VIES. In acelasi timp, societatea X a cerut societatii Y factura de storno pentru factura emisa eronat. Societatea Y refuza sa emita factura de storno.
- Ian 2040 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 150
2025, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Ian 2099 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2025, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
Cum poate storna societatea X inregistrarea contabila in lipsa unei facturi de storno (ce document justificativ poate folosi) si, totodata, cum poate corecta cele doua declaratii?
Iata raspunsul oferit de specialist:
Avand in vedere ca nu este o factura de avans, puteti corecta inregistrarea in contabilitate a facturii prin nota de contabilitate intocmita in acest scop concomitent cu mentionarea pe factura primita care nu apartine societatii dvs a numarului si datei notei de contabilitate prin care s-a efectuat corectarea operatiunii.
Prin aceasta nu stornati factura, ci stornati operatiunea de inregistrare in contabilitate a unei facturi care nu va apartine/nu este destinata firmei dvs.
Conform OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situatiile financiare anuale individuale si situatiile financiare anuale consolidate corectia se poate face avand in vedere prevederile punctului 69 din acest ordin: " 69. - Inregistrarea stornarii unei operatiuni contabile aferente exercitiului financiar curent se efectueaza fie prin corectarea cu semnul minus a operatiunii initiale (stornare in rosu), fie prin inregistrarea inversa a acesteia (stornare in negru), in functie de politica contabila si programele informatice utilizate."
RECOMANDAM SI: >> Corectarea erorilor din punct de vedere contabil si fiscal. Analiza zilei cu Irina Dumitrescu <<
De asemenea este recomandabil ca la nota de contabilitate sa aveti anexata toata corespondenta purtata cu societatea din Austria care v-a emis factura si o decizie a administratorului societatii prin care sa decida scoaterea din evidentele contabile a inregistrarii facturii cu motivarea corespunzatoare.
Balanta de verificare de la A la Z Analize corelatii studii de caz
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Cu privire la corectarea Decontului 300 si a Declaratiei 390 VIES:
Conform Ordin ANAF 588/2016 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (300) "Decont de taxa pe valoarea adaugata" veti opera aceasta stornare la randul 6 "Regularizari privind achizitiile intracomunitare de bunuri pentru care cumparatorul este obligat la plata TVA ( taxare inversa):
"Randul 6 - se inscriu achizitiile intracomunitare de bunuri a caror exigibilitate a intervenit in alta perioada, dar respectiva achizitie nu a fost declarata, regularizarile privind achizitiile intracomunitare declarate in perioade anterioare si datorate unor evenimente care determina modificarea datelor declarate initial, precum:
- orice alte evenimente de natura sa modifice datele declarate initial, cu exceptia ajustarilor bazei de impozitare prevazute la art. 287 din Codul fiscal
atunci cand aceste evenimente au loc ulterior, intr-o alta perioada decat cea in care a intervenit exigibilitatea pentru achizitiile intracomunitare respective."
si la randul 19 Regularizari privind achizitiile intracomunitare de bunuri pentru care cumparatorul este obligat la plata TVA ( taxare inversa): " Randul 19 - se inscriu aceleasi informatii declarate la rd. 6."
Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Ela Dumitra - Lector Universitar dr.