de Gabriela Dita, valabil la 15-Mar-2010
Intrebare: Ce suma poate primi o persoana aflata in delegatie atunci cind cazarea s-a facut la o persoana privata de la care nu are nici un document fiscal?
Raspuns: Pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de finantarea acestora, drepturile si obligatiile cuvenite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei la HG 1860/2006 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii, in cadrul localitatii, in interesul serviciului.
Acest articol este preluat din Portal Contabilitate.ro
Iti poti face Cont si gasesti toate raspunsurile la cele mai dificile intrebari.
Convinge-te
CLICK AICI
Potrivit art. 26 alin. (1) din acest act normativ, persoana trimisa in delegare intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 km de localitatea in care isi are locul permanent de munca si in care nu se poate inapoia la sfarsitul zilei de lucru are dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare efectuate, pe baza documentelor justificative, in cazul cazarii in structurile de primire turistice, pentru o camera cu pat individual sau, in cazul in care unitatea nu dispune de o astfel de camera, pentru o camera cu doua paturi, a caror clasificare este de maximum 3 stele sau flori. In cazul in care cazarea s-a facut intr-o structura de primire turistica de confort superior celei de 3 stele, se deconteaza numai 50% din tariful de cazare perceput.
Art. 28 stabileste ca, in situatia in care personalul aflat in delegare nu se cazeaza in conditiile prevazute la art. 26, cheltuielile de cazare se compenseaza prin plata, pentru fiecare noapte, a sumei de 30 lei.
Asa cum am aratat, aceste dispozitii sunt aplicabile personalului autoritatilor si institutiilor publice.
In conformitate cu prevederile art. 2 din acelasi act normativ, pentru salariatii din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome la care drepturile salariale se acorda prin negociere, drepturile banesti pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in cadrul localitatii, in interesul serviciului, se acorda in conditiile prevazute in contractele colective sau individuale de munca.
Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 stabileste la art. 45 lit.a) ca salariatii unitatilor trimisi in delegatie in tara sau strainatate vor beneficia de decontarea cheltuielilor de transport, de asigurare si a costului cazarii, potrivit conditiilor stabilite prin contractele colective de munca la celelalte niveluri.

PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025

Examenul de ACCES la STAGIUL CECCAR 2025

Ghidul practic al contabilitatii Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Acest articol este preluat din Portal Contabilitate.ro
Iti poti face Cont si gasesti toate raspunsurile la cele mai dificile intrebari.
Convinge-te
CLICK AICI
Asadar, in situatia expusa, personalul autoritatilor si institutiilor publice are dreptul la compensarea cheltuielilor de cazare cu suma de 300 de lei pentru fiecare noapte.
In cazul salariatilor din cadrul companiilor nationale, societatilor comerciale si regiilor autonome, cheltuielile de cazare se compenseaza in conditiile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca.