Titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale - Cod de procedura fiscala

TITLUL VII - Colectarea creantelor fiscale

CAPITOLUL I - Dispozitii generale
CAPITOLUL II - Stingerea creantelor fiscale prin plata, compensare si restituire
CAPITOLUL III - Dobanzi, penalitati de intarziere si penalitati de nedeclarare
CAPITOLUL IV - Inlesniri la plata
SECTIUNEA 1 - Instituirea posibilitatii acordarii inlesnirilor la plata
SECTIUNEA 2 - Procedura de acordare a esalonarii la plata de catre organul fiscal central
CAPITOLUL V - Garantii
CAPITOLUL VI - Masuri asiguratorii
CAPITOLUL VII - Prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere restituirea
CAPITOLUL VIII - Stingerea creantelor fiscale prin executare silita
SECTIUNEA 1 - Dispozitii generale
SECTIUNEA 2 - Executarea silita prin poprire
SECTIUNEA 3 - Executarea silita a bunurilor mobile
SECTIUNEA 4 - Executarea silita a bunurilor imobile
SECTIUNEA 5 - Executarea silita a altor bunuri
SECTIUNEA 6 - Valorificarea bunurilor sechestrate
CAPITOLUL IX - Cheltuieli
CAPITOLUL X - Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silita
CAPITOLUL XI - Contestatia la executare silita
CAPITOLUL XII - Stingerea creantelor fiscale prin alte modalitati
CAPITOLUL XIII - Dispozitii speciale privind colectarea

Capitolul I - Dispoziţii generale

Articolul 152
Colectarea creanţelor fiscale
(1)În sensul prezentului titlu, colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu executoriu, după caz.
Articolul 153
Evidenţa creanţelor fiscale
(1)În scopul exercitării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, organul fiscal organizează, pentru fiecare contribuabil/plătitor, evidenţa creanţelor fiscale �i modul de stingere a acestora. Evidenţa se organizează pe baza titlurilor de creanţă fiscală �i a actelor referitoare la stingerea creanţelor fiscale.
(2)Contribuabilul/Plătitorul are acces la informaţiile din evidenţa creanţelor fiscale, la cererea acestuia, adresată organului fiscal competent.
(3)Accesul la evidenţa creanţelor fiscale se efectuează potrivit procedurii �i condiţiilor aprobate, astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal central;

b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal local.
Articolul 154
Scadenţa creanţelor fiscale
(1)Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2)În cazul în care legea nu prevede scadenţa, aceasta se stabile�te astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.
(3)Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central stabilite pe baza declaraţiilor de impunere, care se plătesc în contul unic �i care au scadenţa diferită de data de 25, aceasta se înlocuie�te cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.
Articolul 155
Prevederi speciale privind scadenţa �i declararea creanţelor fiscale
(1)Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit legii, au obligaţia să depună declaraţiile fiscale �i să plătească obligaţiile fiscale aferente până la data depunerii bilanţului în condiţiile legii.
(2)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa �i/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente �i/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie, este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente �i/sau se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.
(3)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăţi anticipate comunicate după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul contribuabililor care nu au avut obligaţia efectuării de plăţi anticipate în anul precedent întrucât nu au realizat venituri sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de plăţi anticipate.
(4)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declaraţii de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligaţii fiscale, sunt scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiţia depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.
Articolul 156
Termenele de plată
(1)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale �i pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabile�te în funcţie de data comunicării deciziei, astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare, inclusiv.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător �i în următoarele cazuri:
a)al deciziei de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 26;
b)al deciziei emise potrivit art. 100 în cazul în care legea nu prevede un alt termen de plată;
c)al deciziei de impunere emise de organul fiscal, potrivit legii, pe baza declaraţiei rectificative depuse de contribuabil.
d)al deciziei de impunere emisă de organul fiscal potrivit art. 107, pentru obligaţiile fiscale a căror scadenţă era împlinită la data comunicării deciziei.
(3)Pentru obligaţiile fiscale e�alonate la plată, precum �i pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabile�te prin documentul prin care se acordă e�alonarea.
(4)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor prin declaraţii fiscale rectificative, termenul de plată al diferenţelor este data depunerii declaraţiei rectificative la organul fiscal.
Articolul 157
Obligaţii fiscale restante
(1)Prin obligaţii fiscale restante se înţelege:
a)obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;
b)diferenţele de obligaţii fiscale principale �i accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(2)Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:
a)obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat �i sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), precum �i celelalte obligaţii fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1);
b)obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare;
c)obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condiţiile legii.
d)obligaţiile fiscale care nu se sting potrivit art. 266 alin. (9);
e)creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la plata în rate.
(3)Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit pentru care există cerere în curs de soluţionare. În cazul emiterii certificatului de atestare fiscală se face menţiune în acest sens.
Articolul 158
Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal central competent la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite �i din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi publice, în cazurile �i în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum �i la solicitarea oricărei persoane care deţine titluri de participare la o societate.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal central competent �i cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii �i nestinse până la data eliberării acestuia, precum �i alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii �i existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării.
(3)În certificatul de atestare fiscală se înscriu orice alte menţiuni cu privire la situaţia fiscală a contribuabilului/plătitorului, prevăzute prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
(4)Organul fiscal central emitent înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide �i exigibile pe care contribuabilul/plătitorul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice �i a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări �i completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările �i completările ulterioare. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se certifică faptul că sumele sunt certe, lichide �i exigibile.
(5)Certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii �i poate fi utilizat de persoana interesată, pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În cazul certificatului de atestare fiscală eliberat pentru persoanele fizice care nu desfă�oară activităţi economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în situaţia contribuabilului/plătitorului supus unei inspecţii fiscale �i care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală în scopul radierii din registrele în care a fost înregistrat, certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impozitare, după caz.
Articolul 159
Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local
(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite �i la solicitarea autorităţilor publice în cazurile �i în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum �i la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale a organului fiscal local �i cuprinde obligaţiile fiscale restante �i, după caz, obligaţiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum �i alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii �i existente în evidenţa organului fiscal local în vederea recuperării.
(3)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării �i este valabil 30 de zile de la data emiterii.
(4)Certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului articol poate fi prezentat în original sau în copie legalizată oricărui solicitant.
(5)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor �i a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.
(6)Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.
(7)Prevederile alin. (5) �i (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei �i procedurilor de lichidare.
Articolul 160
Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât contribuabilul
(1)Orice persoană fizică sau juridică, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4), poate solicita organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situaţia fiscală a unui contribuabil numai cu acordul scris al contribuabilului în cauză.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, notarul public are obligaţia de a solicita organului fiscal central �i organului fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea.
(3)Certificatul de atestare fiscală prevăzut la alin. (2) nu se solicită în următoarele situaţii:
a)în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal;
b)în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de calitate de mo�tenitor.
(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător �i în cazul în care procedura succesorală se soluţionează de către instanţa de judecată.
(5)După finalizarea procedurii succesorale în care în masa succesorală sunt cuprinse obligaţii fiscale restante �i alte creanţe bugetare, notarul public transmite prin mijloace electronice de comunicare organului fiscal central competent, precum �i organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află sediul biroului notarial, în termen de 30 de zile de la încheierea acesteia, o copie a certificatului de mo�tenitor.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul în care în masa succesorală, pe lângă obligaţiile fiscale restante �i alte creanţe bugetare, se află �i bunuri imobile intabulate, obligaţia comunicării copiei certificatului de mo�tenitor împreună cu încheierea de intabulare a acestuia revine Biroului de cadastru �i publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară. În acest caz, comunicarea se face prin mijloace electronice de comunicare către organul fiscal central competent �i organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile imobile.
(7)După înscrierea în cartea funciară a actului autentic notarial, a hotărârii judecătore�ti sau, după caz, a actului de adjudecare prin care se transferă dreptul de proprietate asupra unui bun imobil, Biroul de cadastru �i publicitate imobiliară comunică organului fiscal local de la locul situării bunului imobil o copie a încheierii de intabulare la care se ata�ează �i copia actului de înstrăinare a bunului imobil.
(8)Solicitarea �i eliberarea certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (2) sau art. 159 alin. (1), precum �i transmiterea documentelor prevăzute la alin. (5)-(7) se fac prin mijloace electronice de comunicare conform unor proceduri care se aprobă, astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru �i Publicitate Imobiliară �i al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal central, �i respectiv, comunicările făcute către acesta;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice �i fondurilor europene, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru �i Publicitate Imobiliară �i al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal local �i, respectiv, comunicările făcute către acesta.
(9)Organele fiscale centrale �i locale primesc informaţii, prin mijloace electronice de comunicare, din registrele naţionale notariale conform procedurilor aprobate potrivit alin. (8).
Articolul 161
Plata obligaţiilor fiscale în cazuri speciale
Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale sau termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită ori obligaţiile fiscale erau datorate de o persoană juridică care �i-a încetat existenţa. Persoana care efectuează plata trebuie să depună la organul fiscal o declaraţie pe propria răspundere cu privire la opţiunea efectuării unei asemenea plăţi.
Articolul 162
Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante
(1)Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice �i juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum �i cuantumul acestor obligaţii.
(2)Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare �i cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfâr�itul trimestrului �i neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabile�te astfel:
a)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.;
b)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.
(3)Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii �i venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează.
(4)În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care �i-a achitat aceste obligaţii.
(5)Prevederile prezentului articol se aplică �i pentru obligaţiile fiscale stabilite prin titluri de creanţă împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluţionarea căilor de atac, caz în care organul fiscal face menţiuni cu privire la această situaţie. Ori de câte ori contribuabilul obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal în condiţiile Legii nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).

Capitolul II - Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare �i restituire

Articolul 163
Dispoziţii privind efectuarea plăţii
(1)Plăţile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor �i al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat �i a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii fiscale. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
Notă
Începând cu data de 01-01-2018, potrivit pct. 41 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017, alineatul (2) al articolului 163 se modifică �i va avea următorul cuprins:
(2) În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central �i organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central �i prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice �i fondurilor europene, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.
(3)Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(4)În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a)pentru toate impozitele �i contribuţiile sociale cu reţinere la sursă;
b)pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c)pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) �i b).
(5)În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale aferente uneia dintre categoriile prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(6)Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic �i de stingere a obligaţiilor fiscale se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
(7)Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală.
(8)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora potrivit prevederilor alin. (7). Dispoziţiile alin. (1), (9), (11) �i (12) sunt aplicabile �i plăţilor efectuate la organul fiscal local.

Începând cu data de 01-01-2018, potrivit pct. 42 al art. I din ORDONANŢA nr. 30 din 30 august 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 31 august 2017, alineatul (8) al articolului 163 se abrogă.
(9)Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de debitor. Plata poate fi efectuată în numele debitorului �i de către o altă persoană decât acesta.
(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit ordinii prevăzute la art. 165 alin. (1) sau (6), după caz, indiferent de tipul de creanţă.
(11)În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în condiţiile legii, momentul plăţii este:
a)în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal, unităţile Trezoreriei Statului, instituţiile publice beneficiare care colectează sume în condiţiile legii sau instituţii de credit care au încheiate convenţii cu instituţiile publice sau cu Trezoreria Statului în condiţiile prevăzute prin acte normative specifice;
b)în cazul plăţilor în numerar efectuate la terminale �i echipamente de plată puse la dispoziţia debitorilor de către instituţiile de credit, în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, data înscrisă în documentul de plată eliberat de terminalele sau echipamentele respective;
c)în cazul plăţilor efectuate prin mandat po�tal, data po�tei, înscrisă pe mandatul po�tal. În cazul mandatelor po�tale transmise de unităţile po�tale în sistem electronic, momentul plăţii este data po�tei astfel cum este aceasta transmisă prin sistemul electronic către Trezoreria Statului, potrivit normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului comunicaţiilor �i pentru societatea informaţională �i al ministrului finanţelor publice;
d)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit, inclusiv tranzacţiile efectuate prin intermediul contului tranzitoriu, data la care băncile debitează contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 177;
e)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura �i tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(11^1)Efectuarea plăţii �i data plăţii pot fi dovedite, dacă legea nu prevede altfel, pe baza următoarelor documente:
a)documentul de plată pe suport hârtie, cum ar fi ordin de plată, chitanţă sau mandat po�tal, în original sau în copie certificată prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;
b)extrasul de cont, în original, emis de instituţia de credit sau de unitatea Trezoreriei Statului sau copia extrasului de cont certificat prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;
c)documentul eliberat de terminalele �i echipamentele de plată puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale în contul tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile legii, semnate de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul î�i va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat;
d)documentul de plată sau extrasul de cont pe suport hârtie, semnate de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanţă, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate. În acest document debitorul î�i va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat;
e)documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate online utilizând cardul bancar în cadrul sistemelor de plată aparţinând instituţiilor publice sau în cadrul altor sisteme de plată reglementate de acte normative în vigoare. În acest document debitorul î�i va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat;
f)mandatul po�tal editat pe suport hârtie, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul î�i va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat;
g)declaraţia pe propria răspundere completată pe suport hârtie în formatul solicitat de instituţia publică, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate �i semnată de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate prin mijloacele de plată prevăzute la lit. c)-f), în care debitorul î�i va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat.
(11^2)Instituţiile publice care prestează serviciile publice sau colectează sumele cuvenite bugetului general consolidat pot accepta comunicarea de către debitori, prin mijloace electronice, a dovezii plăţii prevăzute la alin. (11^1), în condiţiile �i în formatul stabilite de acestea, cu condiţia verificării ulterioare a încasării în conturile de disponibilităţi sau de venituri bugetare ale acestora, pe baza extraselor de cont eliberate de unităţile Trezoreriei Statului, în condiţiile �i în termenul prevăzute la alin. (11^3).
(11^3)În situaţia prezentării de către debitor, ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (11^1) lit. c)-g) semnate olograf de către acesta, �i în cazurile prevăzute la alin. (11^2), instituţia publică are obligaţia verificării încasării sumelor respective în termen de maximum 180 de zile de la data prestării serviciului/acceptării ca dovadă a plăţii a respectivelor documente. În cadrul acestui termen, pentru eventualele sume neregăsite în extrasele de cont, instituţia publică evidenţiază în contabilitate creanţa asupra debitorului �i solicită acestuia informaţii suplimentare în legătură cu plata la adresa de domiciliu, adresa de e-mail sau la numărul de telefon indicate de acesta în documentul prezentat în scopul dovedirii plăţii. În cadrul aceluia�i termen, instituţia publică poate solicita confirmarea plăţii instituţiei de credit sau unităţii Po�tei Române care a iniţiat plata. Confirmarea scrisă a efectuării plăţii de către instituţia prin care s-a iniţiat plata trebuie să cuprindă toate informaţiile aferente plăţii efectuate. Instituţiile publice pot stabili prin normele proprii prevăzute la alin. (11^9) acceptarea transmiterii prin e-mail a acestui document.
(11^4)În situaţia în care plătitorul diferă de debitorul pentru care s-a efectuat plata, în documentele prevăzute la alin. (11^1) lit. c)-g) se completează adresa de domiciliu, adresa de e-mail �i numărul de telefon la care poate fi contactat debitorul �i se semnează olograf de către acesta. Prin semnarea de către debitor acesta î�i asumă că plata efectuată este pentru sine. În cazul debitorilor reprezentaţi, în numele acestora semnează reprezentantul legal.
(11^5)În cazul în care, în termen de 180 de zile de la data prestării serviciului/data acceptării ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (11^1), sumele înscrise în aceste documente nu se regăsesc încasate sau acestea nu au fost confirmate de instituţiile prin care s-a iniţiat plata, instituţia publică emite �i comunică debitorului o decizie de recuperare care reprezintă titlu executoriu �i cuprinde elementele prevăzute la art. 226 alin. (8). Pentru sumele individualizate în decizia de recuperare se datorează obligaţii fiscale accesorii, potrivit cap. III al titlului VII, din ziua următoare datei prestării serviciului sau datei scadenţei, după caz, �i până la data stingerii acestor sume inclusiv, această menţiune înscriindu-se în decizie. În cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, obligaţiile fiscale accesorii se fac venit la bugetul de stat, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal central, sau la bugetele locale, în cazul în care executarea silită se efectuează de organul fiscal local.
(11^6)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), în cazul în care executarea silită se efectuează de organele fiscale, sumele recuperate în cadrul procedurii de executare silită reprezentând obligaţii principale se virează integral într-un cont distinct al instituţiei publice care a prestat serviciul public deschis la unitatea Trezoreriei Statului, în scopul stingerii debitelor înregistrate în contabilitatea acesteia �i a virării sumelor către bugetele sau beneficiarii cărora se cuvin.
(11^7)Informaţiile minime obligatorii privind efectuarea plăţii în baza documentelor acceptate ca dovadă a plăţii, prevăzute la alin. (11^1) �i procedura de restituire a sumelor încasate de instituţiile publice care prestează serviciile publice se stabilesc astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică centrală;
b)prin ordin comun al ministrului finanţelor publice �i al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică locală.
(11^8)În aplicarea prevederilor alin. (11^2)-(11^7) pot fi emise instrucţiuni aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice �i al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice.
(11^9)Procedura de verificare a sumelor încasate pentru care au fost acceptate ca dovadă a plăţii documentele de la alin. (11^3) se aprobă prin norme proprii de către instituţiile publice. Instituţiile publice pot aproba norme proprii de verificare a sumelor încasate �i pentru situaţiile în care dovada plăţii este cea prevăzută la alin. (11^1) lit. a) �i b).
(11^10)Instituţiile publice care prestează serviciile publice pot dezvolta sisteme centralizate care să permită facilitarea verificării încasării sumelor colectate. Procedura de funcţionare �i de administrare a sistemelor centralizate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(11^11)Până la aprobarea ordinelor prevăzute la alin. (11^7) informaţiile aferente identificării plăţilor sunt cele prevăzute în documentele de plată prevăzute de normele legale în vigoare la data efectuării plăţii.
(11^12)Utilizarea informaţiilor solicitate potrivit alin. (11^1) se realizează cu respectarea legislaţiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
(12)În cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin valorificarea garanţiei constituite potrivit art. 211 lit. a), data stingerii este data constituirii garanţiei.
Articolul 164
Dispoziţii privind corectarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitori
(1)Plata obligaţiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la momentul efectuării acesteia, în condiţiile prezentului articol. La cererea debitorului, organul fiscal competent efectuează îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în suma �i din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia �i a creditării unui cont bugetar.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică �i în cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al cărui venit este creanţa fiscală plătită, cu condiţia ca acestea să fie administrate de acela�i organ fiscal iar plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate.
(3)În cazul plăţilor efectuate în alt buget, organul fiscal competent dispune unităţii Trezoreriei Statului transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia obligaţia fiscală este datorată.
(4)În situaţia în care plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat utilizând un cod de identificare fiscală eronat, eroarea din documentul de plată poate fi corectată cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate. În acest caz, cererea de îndreptare a erorii se depune de cel care a efectuat plata la organul fiscal competent.
(5)Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă în termen de 5 ani, sub sancţiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat plata.
(6)Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aprobă astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal local.
Articolul 165
Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale
(1)Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a)toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, �i apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii;
b)obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. Aceste prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.
(3)În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabile�te astfel:
a)în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b)în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul fiscal competent, precum �i pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c)în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
d)în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituţii.
(4)Pentru beneficiarii unei e�alonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)ratele de e�alonare �i/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii e�alonării la plată;
b)sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu suma e�alonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.
(5)Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;
b)obligaţiile fiscale amânate la plată.
(6)Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) �i (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii;
b)sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum �i obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea �i plata acestora;
c)obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;
d)alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c).
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul contribuabililor care beneficiază de ajutor de stat sub formă de subvenţii de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor proprii, potrivit legii, se sting cu prioritate obligaţiile fiscale aferente perioadei fiscale la care se referă subvenţia, indiferent dacă plata este efectuată din subvenţie sau din veniturile proprii.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum �i a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul.
(9)Debitorul poate opta pentru a fi în�tiinţat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz, organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor fiscale, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
Articolul 166
Reguli speciale privind stingerea creanţelor fiscale prin plată sau compensare
(1)Plăţile efectuate de către debitori nu se distribuie �i nu sting obligaţiile fiscale înscrise în titluri executorii pentru care executarea silită este suspendată în condiţiile art. 233 alin. (1) lit. a) �i d) �i alin. (7), cu excepţia situaţiei în care contribuabilul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile �i în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin compensare.
Articolul 167
Compensarea
(1)Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii �i alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât �i pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de aceea�i autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înţeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.
(2)Creanţele debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluia�i buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceea�i natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4)Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide �i exigibile.
(5)În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:
a)la data scadenţei, potrivit art. 154 sau 155, după caz;
b)la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii;
c)la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;
d)la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum �i pentru obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;
e)la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor de impunere rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
f)la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligaţiile de plată de la buget;
g)la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte instituţii, în vederea executării silite;
h)la data na�terii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:
1. la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate;
2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, în cazul impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 258;
5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei fiscale, în cazul sumelor de restituit rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;
6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(6)Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(7)Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Dispoziţiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(8)Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
(9)Se compensează, în condiţiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea adăugată din decontul de taxă cu opţiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligaţiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în următoarea ordine:
a)obligaţiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b)obligaţiile fiscale ale celorlalţi membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.
(10)În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma negativă de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de lege pentru depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.
(11)Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa �i care depun un decont cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.
(12)Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului născute anterior deschiderii procedurii.
Articolul 168
Restituiri de sume
(1)Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.
(2)În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
(3)Prevederile prezentului articol se aplică �i pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:
a)cele de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere;
b)cele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
(5)Diferenţele de impozit pe venit �i/sau contribuţii sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân în evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie atunci când suma cumulată a acestora depă�e�te limita menţionată.
(6)Prin excepţie de la alin. (5), diferenţele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la solicitarea contribuabilului/plătitorului.
(7)În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitivă a hotărârii judecătore�ti prin care se dispune restituirea.
(8)În cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligaţii restante, restituirea/ rambursarea se efectuează numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(9)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile restante ale contribuabilului/plătitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
(10)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se contribuabilului/ plătitorului.
(11)În cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătore�ti definitive, aceste sume se restituie sau se rambursează numai dacă există succesori ori alţi titulari care au dobândit drepturile de rambursare sau de restituire în condiţiile legii.
(12)În cazul în care din eroare instituţiile de credit virează organului fiscal sume reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte, prin excepţie de la prevederile alin. (8), sumele respective se restituie la cererea instituţiei de credit sau a contribuabilului/ plătitorului, chiar dacă acesta înregistrează obligaţii restante.
Articolul 169
Prevederi speciale privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată
(1)Taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, potrivit procedurii �i condiţiilor aprobate prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
(2)În cazul deconturilor cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, depuse după termenul legal de depunere, suma negativă din acestea se preia în decontul perioadei următoare.
(3)Organul fiscal central decide în condiţiile prevăzute în ordinul menţionat la alin. (1) dacă efectuează inspecţia fiscală anterior sau ulterior aprobării rambursării, în baza unei analize de risc.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, organul fiscal central rambursează taxa cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale.
(5)Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică:
a)în cazul în care contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
b)în cazul în care organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite.
(6)În cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată depus în numele unui grup fiscal constituit potrivit Codului fiscal, dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile atât pentru reprezentantul grupului fiscal, cât �i pentru membrii acestuia.
(7)Ori de câte ori, în condiţiile prezentului articol, rambursarea se aprobă cu inspecţie fiscală ulterioară, inspecţia fiscală se decide în baza unei analize de risc.
(8)Deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la 45.000 lei, depuse de persoane impozabile aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5), se soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate.
(9)În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA, prin excepţie de la prevederile art. 117, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a taxei. Dispoziţiile art. 94 alin. (3) rămân aplicabile*).
(10)În situaţia în care se constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea incorectă a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au desfă�urat în afara perioadei prevăzute la alin. (9), inspecţia fiscală se extinde corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 117*).
Articolul 170
Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă
(1)În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.
(2)Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de acela�i tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declaraţii de regularizare/cerere de restituire. Declaraţia de regularizare/cererea de restituire poate fi depusă �i ulterior, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.
(3)În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea �i regularizarea, potrivit prezentului articol, se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
(4)Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declaraţie rectificativă.
(5)În situaţia în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei �i de insolvenţă, restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către organul fiscal central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil. Prin organ fiscal central competent se înţelege organul fiscal central competent pentru administrarea creanţelor fiscale ale contribuabilului solicitant.
(6)Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative corespunzătoare regularizării efectuate.
(7)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
Articolul 171
Regularizarea obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii de către organul fiscal central
(1)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii, potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor se consideră, în totalitate, indiferent de bugetul unde au fost ulterior distribuite, a reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării, cu regularizarea ulterioară între bugete.
(2)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
Articolul 172
Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială �i care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori �i/sau obligaţii fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.

Capitolul III - Dobânzi, penalităţi de întârziere �i penalităţi de nedeclarare

Articolul 173
Dispoziţii generale privind dobânzi �i penalităţi de întârziere
(1)Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi �i penalităţi de întârziere.
(2)Nu se datorează dobânzi �i penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum �i sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor �i sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii de impunere rectificative sau decizii de impunere, nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligaţiei fiscale principale, dacă, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte obligaţii. Aceste dispoziţii sunt aplicabile �i în situaţia în care debitorul a efectuat plata obligaţiei fiscale, iar declaraţia de impunere a fost depusă ulterior efectuării plăţii.
(4)Dobânzile �i penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(5)Dobânzile �i penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 227 alin. (8).
(5^1)Comunicarea deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central se realizează în funcţie de vechimea, cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii �i starea juridică a contribuabilului.
(5^2)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (5^1) se aprobă prin ordin al pre�edintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(6)Dobânzile �i penalităţile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Articolul 174
Dobânzi
(1)Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă �i până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2)Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa �i până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(3)În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor de impunere sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei �i până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a)pentru creanţele fiscale stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire, inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;
b)pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri �i bunuri urmăribile, până la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate potrivit prevederilor art. 265 alin. (4), urmând ca de la data trecerii obligaţiilor fiscale în evidenţa curentă să se datoreze dobânzi.
(5)Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
Articolul 175
Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care perioada fiscală este anuală
(1)Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:
a)în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se calculează din ziua următoare termenului de scadenţă �i până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului fiscal de impunere, inclusiv;
b)pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c)în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau declaraţiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător;
d)pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau declaraţiei de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de scadenţă prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă declaraţia de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică �i în cazul în care contribuabilii nu-�i îndeplinesc obligaţiile declarative, iar creanţa fiscală se stabile�te de organul fiscal central prin decizie, precum �i în cazul declaraţiei depuse potrivit art. 107 alin. (5). În acest caz, în scopul aplicării alin. (1) lit. a), creanţa aferentă unei perioade fiscale, stabilită de organul fiscal central, se repartizează pe termenele de plată corespunzătoare din anul de impunere, cu excepţia cazului în care obligaţiile fiscale au fost stabilite în anul fiscal de impunere.
(3)În cazul în care, în cadrul unei proceduri de control fiscal, organul fiscal central stabile�te diferenţe de impozit suplimentare, dobânzile se calculează la diferenţa de impozit începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile �i în cazul contribuţiilor sociale.
Articolul 176
Penalităţi de întârziere
(1)Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă �i până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile art. 174 alin. (2)-(4) �i art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
(3)Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
(4)Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181.
Articolul 177
Dobânzi �i penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
(1)Nedecontarea de către instituţiile de credit a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului contribuabilului/plătitorului nu îl exonerează pe contribuabil/plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective �i atrage pentru acesta dobânzi �i penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 174 �i 176, după termenul de 3 zile.
(2)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat �i nedecontate de instituţiile de credit, precum �i a dobânzilor �i penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), contribuabilul/plătitorul se poate îndrepta împotriva instituţiei de credit respective.
Articolul 178
Dobânzi �i penalităţi de întârziere în cazul compensării
În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile �i penalităţile de întârziere, după caz, se calculează până la data prevăzută la art. 167 alin. (4).
Articolul 179
Dobânzi �i penalităţi de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei
În cazul debitorilor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi �i penalităţi de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.
Articolul 180
Dobânzi �i penalităţi de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare
(1)Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a debitorului în registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează �i nu se calculează dobânzi �i penalităţi de întârziere.
(2)În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi �i penalităţi de întârziere între data înregistrării în registrul comerţului a actelor de dizolvare �i data rămânerii definitive a hotărârii de desfiinţare.
Articolul 181
Penalitatea de nedeclarare în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central
(1)Pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor �i stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei �i până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor �i stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere.
(2)Penalitatea de nedeclarare stabilită potrivit alin. (1) se reduce, la cererea contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie:
a)se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. (1);
b)sunt e�alonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea e�alonării la plată.
(3)Penalitatea de nedeclarare prevăzută la alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a săvâr�irii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de organele judiciare, potrivit legii.
(4)Aplicarea penalităţii de nedeclarare prevăzute de prezentul articol nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor prevăzute de prezentul cod.
(5)Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
(6)Organul fiscal nu stabile�te penalitatea de nedeclarare prevăzută de prezentul articol dacă aceasta este mai mică de 50 lei.
(7)Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor �i stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului fiscal cuprinse în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către organul fiscal central.
(8)Despre aplicarea penalităţii de nedeclarare potrivit alin. (1) sau, după caz, despre neaplicarea acesteia potrivit alin. (6) sau (7), se consemnează �i se motivează în raportul de inspecţie fiscală. Prevederile art. 130 alin. (5) �i ale art. 131 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(9)În situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecţie fiscală ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare, fără a se aplica sancţiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.
(10)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
(11)Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3), penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai mare decât nivelul creanţei fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori prin aplicarea metodei de calcul prevăzute la alin. (1) penalitatea de nedeclarare depă�e�te acest nivel.
(12)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător �i pentru obligaţiile fiscale principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale. În acest caz, penalitatea de nedeclarare se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere �i până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Articolul 182
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2)În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată �i care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat �i până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare, precum �i în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5).
(3)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile �i pentru creanţele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluţionare a contestaţiilor sau de instanţa judecătorească.
(4)Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) �i se suportă din acela�i buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
Articolul 183
Majorări de întârziere în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 173 �i 176, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
(2)Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă �i până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(3)Prevederile art. 173-180 �i art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4)Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul �i modul de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2).

Capitolul IV - Înlesniri la plată

Secţiunea 1
Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată
Articolul 184
Instituirea posibilităţii acordării e�alonărilor la plată de către organul fiscal central
(1)Organele fiscale centrale acordă la cererea debitorilor e�alonări la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu constituie niciun fel de garanţie potrivit prezentului capitol, e�alonarea se acordă pe cel mult 6 luni.
(2)În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3)E�alonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.
(4)Prevederile alin. (3) se aplică �i pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care acesta are loc pe perioada derulării unei e�alonări la plată. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o în�tiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum �i deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(5)În scopul acordării e�alonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a)amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b)creanţele bugetare stabilite de alte organe �i transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătore�ti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6)E�alonarea la plată nu se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei e�alonări acordate în temeiul prezentului capitol, care �i-a pierdut valabilitatea;
b)obligaţiile fiscale care au scadenţa �i/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c)obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d)obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de e�alonare la plată, debitorul poate solicita includerea în e�alonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum �i a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o în�tiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum �i deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(7)E�alonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice �i 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
(8)Perioada de e�alonare la plată se stabile�te de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul obligaţiilor fiscale �i de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de e�alonare la plată acordată nu poate fi mai mare decât perioada de e�alonare la plată solicitată.
Articolul 185
Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local
(1)La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante următoarele înlesniri la plată:
a)e�alonări �i/sau amânări la plata obligaţiilor fiscale, precum �i a obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 184 alin. (5);
b)scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
(2)E�alonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depă�i data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.
(3)Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau e�alonări la plată, pentru obligaţiile fiscale principale e�alonate sau amânate la plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(4)Pe perioada e�alonării �i/sau amânării la plată, un procent de 50% din majorările de întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale e�alonate sau amânate la plată, se amână la plată. În situaţia în care sumele e�alonate sau amânate au fost stinse în totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.
(5)Pentru obligaţiile fiscale e�alonate �i/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să constituie garanţii astfel:
a)în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din e�alonare, reprezentând obligaţii fiscale locale e�alonate �i majorări de întârziere calculate, în cazul e�alonărilor la plată, sau o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate �i majorările de întârziere calculate �i numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată;
b)în cazul persoanelor juridice garanţia trebuie să acopere totalul obligaţiilor fiscale e�alonate �i/sau amânate la plată.
(6)Prin hotărâre a autorităţii deliberative se aprobă procedura de acordare a înlesnirilor la plată.
(7)În cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea regulilor în domeniul ajutorului de stat.
Secţiunea a 2-a
Procedura de acordare a e�alonării la plată de către organul fiscal central
Articolul 186
Condiţii de acordare a e�alonării la plată
(1)Pentru acordarea unei e�alonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băne�ti �i să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de e�alonare la plată. Aceste situaţii se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informaţii �i/sau documente relevante, prezentate de debitor sau deţinute de organul fiscal;
b)să aibă constituită garanţia potrivit art. 193;
c)să nu se afle în procedura insolvenţei;
d)să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e)să nu li se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa �i/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 �i 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative �i judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiţia se consideră îndeplinită.
(2)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
(3)Condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită �i în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), în situaţia debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate sau acestea sunt insuficiente pentru a constitui garanţiile prevăzute de prezentul capitol, organul fiscal poate acorda e�alonarea la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la plată �i se includ în e�alonare.
Articolul 187
Cererea de acordare a e�alonării la plată
(1)Cererea de acordare a e�alonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la registratura organului fiscal competent sau se transmite prin po�tă cu confirmare de primire �i se soluţionează de organul fiscal competent, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Conţinutul cererii, precum �i documentele justificative care se anexează acesteia se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.
Articolul 188
Retragerea cererii de acordare a e�alonării la plată
(1)Cererea poate fi retrasă de debitor până la emiterea deciziei de e�alonare la plată sau a deciziei de respingere. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia act de retragerea cererii.
(2)Prin retragerea cererii, debitorul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.
Articolul 189
Prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale
În cazul în care în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală �i data comunicării deciziei de e�alonare la plată debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de creanţe fiscale ce fac obiectul e�alonării la plată, se sting mai întâi obligaţiile exigibile în această perioadă �i apoi obligaţiile cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în condiţiile art. 207 alin. (2) sau (3), după caz.
Articolul 190
Alte prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central
(1)Pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală se aplică dispoziţiile art. 167.
(2)Pe perioada derulării e�alonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 167 alin. (5) lit. b), în cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală �i data emiterii deciziei de e�alonare la plată, momentul exigibilităţii sumei de rambursat este data emiterii deciziei de rambursare.
(4)Prin data emiterii deciziei de rambursare, prevăzută la alin. (3), se înţelege data înregistrării acesteia la organul fiscal competent.
(5)Diferenţele de obligaţii fiscale rămase nestinse în urma soluţionării deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare se comunică debitorului printr-o în�tiinţare de plată.
Articolul 191
Eliberarea certificatului de atestare fiscală
(1)După primirea cererii, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care îl comunică debitorului. Eliberarea certificatului de atestare fiscală în scopul acordării e�alonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală este de cel mult 10 zile lucrătoare în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfă�oară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold la data eliberării acestuia.
(5)Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere �i cele înscrise în certificatul de atestare fiscală, se procedează la punerea de acord a acestora.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală are valabilitate de 90 de zile de la data eliberării.
Articolul 192
Modul de soluţionare a cererii
(1)Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de e�alonare la plată ori decizie de respingere, după caz.
(2)Cuantumul �i termenele de plată a ratelor de e�alonare se stabilesc prin grafice de e�alonare care fac parte integrantă din decizia de e�alonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(2^1)În cazuri justificate, în funcţie de specificul activităţii contribuabilului �i de capacitatea financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal central poate aproba plata diferenţiată a ratelor de e�alonare.
(3)Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a)în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 184 alin. (6) �i (7);
b)nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 186 alin. (1) �i (2);
c)debitorul nu depune documentele justificative necesare soluţionării cererii;
d)cererea �i documentele aferente nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a e�alonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;
e)în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de e�alonare la plată, a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul cererii de e�alonare la plată.
(4)După eliberarea certificatului de atestare fiscală �i, după caz, punerea de acord a sumelor potrivit art. 191 alin. (5), organul fiscal competent verifică încadrarea cererii în prevederile prezentului capitol �i comunică debitorului decizia de respingere sau acordul de principiu privind e�alonarea la plată, după caz.
Articolul 193
Garanţii
(1)În termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorul trebuie să constituie garanţii. La cererea temeinic justificată a debitorului, organul fiscal competent poate aproba prelungirea acestui termen cu cel mult 30 de zile.
(2)Pentru obligaţiile fiscale e�alonate la plată, precum �i cele care fac obiectul amânării la plată potrivit art. 208, de până la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice �i, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), următoarele categorii de debitori nu trebuie să constituie garanţii:
a)instituţiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările �i completările ulterioare, precum �i prin Legea nr. 273/2006, cu modificările �i completările ulterioare, după caz;
b)autorităţile/serviciile publice autonome înfiinţate prin lege organică;
c)unităţile �i instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea �tiinţifică �i dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări �i completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările �i completările ulterioare, precum �i unităţile �i instituţiile de drept public prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea �i funcţionarea Academiei de �tiinţe Agricole �i Silvice «Gheorghe Ionescu-�i�e�ti» �i a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii �i industriei alimentare, cu modificările �i completările ulterioare;
d)instituţiile de învăţământ superior de stat.
(4)Debitorii prevăzuţi la alin. (3), precum �i debitorii prevăzuţi la art. 186 alin. (4), care deţin în proprietate bunuri, constituie garanţii astfel:
a)dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanţii la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;
b)dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.
(5)Prin acordul de principiu organul fiscal stabile�te perioada de e�alonare la plată, data până la care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie, precum �i cuantumul garanţiei, cu menţionarea sumelor e�alonate la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de e�alonare la plată �i a procentului prevăzut la alin. (13), corespunzător perioadei de e�alonare.
(6)Garanţiile pot consta în:
a)mijloace băne�ti consemnate pe numele debitorului la dispoziţia organului fiscal la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 211;
c)instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate a debitorului;
d)încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent pentru executarea obligaţiilor fiscale ale debitorului pentru care există un acord de e�alonare la plată, având ca obiect bunuri proprietate a unei terţe persoane. Aceste bunuri trebuie să fie libere de orice sarcini, cu excepţia cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal competent, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (16).
(7)Pot forma obiect al garanţiilor constituite potrivit alin. (6) bunurile mobile care nu au durata normală de funcţionare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale �i necorporale, republicată, cu modificările �i completările ulterioare, precum �i bunurile mobile care, de�i au durata normală de funcţionare expirată, au fost supuse reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.
(7^1)Nu pot face obiectul garanţiilor prevăzute la alin. (6) lit. c) �i d) bunurile perisabile.
(8)Bunul ce constituie obiect al garanţiei prevăzute la alin. (6) lit. d) nu poate să mai constituie obiect al unei garanţii pentru e�alonarea la plată a obligaţiilor unui alt debitor.
(9)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor proprietatea debitorului deja sechestrate de organul fiscal acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, cu condiţia prezentării unui raport de evaluare cu valori actualizate ale bunurilor sechestrate la data depunerii cererii, în termenul prevăzut la alin. (1). Dispoziţiile alin. (11) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(10)În situaţia în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul fiscal nu acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, debitorul constituie garanţie potrivit prevederilor alin. (1) pentru diferenţa de valoare neacoperită.
(11)Bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) �i d) se evaluează de un expert evaluator independent, care întocme�te un raport de evaluare. În cazul bunurilor imobile a căror valoare stabilită în raportul de evaluare este mai mare decât valoarea orientativă stabilită prin expertizele utilizate de camera notarilor publici, valoarea bunurilor se determină la nivelul valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici. În cazul bunurilor mobile a căror valoare stabilită în raportul de evaluare este vădit disproporţionată faţă de valoarea de piaţă a acestora, organul fiscal competent poate efectua o nouă evaluare, potrivit prevederilor art. 63. În acest caz, termenul de soluţionare a cererii se prelunge�te cu perioada cuprinsă între data depunerii raportului de evaluare �i data efectuării noii evaluări.
(12)Pentru bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) �i d), debitorul depune la organul fiscal competent, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare �i alte documente stabilite prin ordin emis în condiţiile art. 209.
(13)Garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) trebuie să acopere sumele e�alonate la plată, dobânzile datorate pe perioada e�alonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele e�alonate la plată, în funcţie de perioada de e�alonare la plată, astfel:
a)pentru e�alonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;
b)pentru e�alonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;
c)pentru e�alonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;
d)pentru e�alonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.
(14)Prin excepţie de la prevederile alin. (13), garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) �i b) trebuie să acopere sumele e�alonate la plată, precum �i dobânzile datorate pe perioada e�alonării la plată.
(15)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. c), dacă bunurile sunt ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, valoarea acestor bunuri trebuie să acopere valoarea pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum �i sumele e�alonate la plată, dobânzile datorate pe perioada e�alonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele e�alonate la plată, în funcţie de perioada de e�alonare la plată.
(16)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. d), valoarea acestor bunuri trebuie să acopere obligaţiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal competent a instituit sechestrul, precum �i sumele e�alonate la plată ale debitorului, dobânzile datorate pe perioada e�alonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele e�alonate la plată, în funcţie de perioada de e�alonare la plată.
(17)Perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie cu cel puţin 3 luni mai mare decât scadenţa ultimei rate din e�alonarea la plată.
(18)Pe parcursul derulării e�alonării la plată, garanţia se poate înlocui sau redimensiona în funcţie de valoarea ratelor rămase de achitat, la cererea debitorului. În acest caz, procentajul suplimentar al garanţiei care se ia în calcul la stabilirea valorii garanţiei este cel în vigoare la data înlocuirii sau redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din e�alonarea la plată acordată.
(19)Organul fiscal competent eliberează garanţiile după comunicarea deciziei de finalizare a e�alonării la plată, prevăzută la art. 194 alin. (3), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 202 alin. (3).
(20)În cazul în care contribuabilul solicită înlocuirea sau redimensionarea garanţiei potrivit alin. (18), iar sumele rămase din e�alonarea la plată sunt mai mici decât limitele prevăzute la alin. (2), prin excepţie de la prevederile alin. (19), organul fiscal eliberează garanţiile.
(21)În cazul în care, pe parcursul derulării e�alonării la plată, garanţia constituită potrivit alin. (15) se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea organului fiscal competent, nu acoperă valoarea garanţiilor prevăzute la alin. (13), debitorul are obligaţia reîntregirii acesteia, pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din e�alonarea la plată.
(22)În cazul în care, pe parcursul derulării e�alonării la plată, bunul care face obiectul garanţiei constituite potrivit alin. (6) lit. d) �i alin. (16) se execută de către organul fiscal pentru obligaţiile de plată ale garantului, debitorul are obligaţia constituirii de garanţii pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din e�alonarea la plată. În acest caz, până la constituirea garanţiei, sumele rămase după efectuarea distribuirii sunt indisponibilizate în favoarea organului fiscal, urmând a stinge obligaţiile rămase din e�alonarea la plată dacă garanţia nu este constituită în termenul prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. m).
(23)La cererea debitorului, organul fiscal competent poate executa garanţia constituită sub formele prevăzute la alin. (6) lit. a) �i c) sau poate aproba valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor în condiţiile art. 248, în situaţia în care se stinge întreaga sumă e�alonată la plată.
(24)În cazul în care pe parcursul e�alonării la plată bunurile care fac obiectul garanţiei constituite potrivit alin. (6) lit. c) �i d), precum �i alin. (15) �i (16) s-au degradat ori dreptul de proprietate a acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătore�ti care constituie titluri executorii, la solicitarea organului fiscal central, debitorul are obligaţia reconstituirii garanţiilor pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din e�alonarea la plată dacă celelalte garanţii nu sunt îndestulătoare.
Articolul 194
Condiţii de menţinere a valabilităţii e�alonării la plată
(1)E�alonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale î�i menţine valabilitatea în următoarele condiţii:
a)să se declare �i să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de e�alonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată potrivit art. 195. E�alonarea la plată î�i menţine valabilitatea �i dacă aceste obligaţii sunt declarate �i/sau achitate până la data de 25 a lunii următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea e�alonării la plată în situaţia în care acest termen se împline�te după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale e�alonate la plată;
b)să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de e�alonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată potrivit art. 195. E�alonarea la plată î�i menţine valabilitatea �i dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de e�alonare la plată în situaţia în care termenul de 30 de zile se împline�te după această dată;
c)să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată potrivit art. 195;
d)să se respecte cuantumul �i termenele de plată din graficul de e�alonare. E�alonarea la plată î�i menţine valabilitatea �i dacă rata de e�alonare este achitată până la următorul termen de plată din graficul de e�alonare;
e)să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de e�alonare la plată �i care nu fac obiectul e�alonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea e�alonării la plată;
f)să se achite creanţele stabilite de alte organe decât organele fiscale �i transmise spre recuperare organelor fiscale, precum �i amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de e�alonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea e�alonării la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împline�te după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale e�alonate la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat e�alonarea potrivit art. 195;
g)să achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării în�tiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată potrivit art. 195;
h)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării în�tiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare, �i pentru care suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de e�alonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată a acestor sume;
i)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării în�tiinţării de plată, obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de e�alonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea la plată a acestor sume;
j)să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa �i/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 �i 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
k)să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. c) �i d);
l)să se reîntregească garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (21), în cel mult 15 zile de la data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alţi creditori;
m)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (22), în cel mult 15 zile de la data comunicării de către organul fiscal a în�tiinţării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunurilor.
m^1)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (24), în cel mult 15 zile de la data comunicării solicitării organului fiscal central;
n)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării în�tiinţării de plată, obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, �i care nu beneficiază de e�alonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat e�alonarea potrivit art. 195.
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării e�alonării la plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării e�alonării la plată.
(3)În situaţia în care sumele e�alonate la plată au fost stinse în totalitate �i au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare a e�alonării la plată.
Articolul 195
Modificarea deciziei de e�alonare la plată în perioada de valabilitate a e�alonării
(1)Pe perioada de valabilitate a e�alonării, decizia de e�alonare la plată poate fi modificată la cererea debitorului prin includerea în e�alonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:
a)cele prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. d);
b)obligaţiile fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei decizii de e�alonare la plată;
c)obligaţiile fiscale principale stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizie de impunere, precum �i obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, cu termene de plată după data comunicării deciziei de e�alonare la plată;
d)obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de e�alonare la plată;
e)diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative;
f)creanţele stabilite de alte organe �i transmise spre recuperare organului fiscal, precum �i amenzile de orice fel, în situaţia în care transmiterea creanţelor se efectuează pe perioada derulării e�alonării la plată;
g)obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin. (5).
(2)Contribuabilul poate depune cel mult două cereri de modificare a deciziei de e�alonare la plată într-un an de e�alonare sau, după caz, fracţie de an de e�alonare, calculat începând cu data comunicării deciziei de e�alonare. Aceste prevederi nu sunt aplicabile obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (1) lit. a) �i b) �i alin. (11).
(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c), f), g), h) sau i), după caz, �i se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de e�alonare la plată sau decizie de respingere, după caz.
(4)Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în e�alonare se efectuează cu menţinerea perioadei de e�alonare deja aprobate.
(5)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4), pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), precum �i pentru sumele rămase de plată din e�alonarea la plată în derulare, la cererea debitorului, se poate aproba �i o altă perioadă de e�alonare, dar care nu poate depă�i perioada prevăzută la art. 184 sau 206, după caz. Dispoziţiile art. 184 alin. (8) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(6)Cuantumul �i termenele de plată ale noilor rate de e�alonare se stabilesc prin grafice de e�alonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de e�alonare la plată.
(7)După depunerea cererii, în termen de 10 zile de la emiterea acordului de principiu de către organul fiscal central, debitorul trebuie să constituie �i garanţiile prevăzute de prezentul capitol, corespunzător condiţiilor în care urmează să se modifice decizia de e�alonare la plată.
(8)Debitorul nu trebuie să constituie garanţii în situaţia în care valoarea garanţiilor deja constituite acoperă obligaţiile fiscale rămase din e�alonarea la plată, precum �i obligaţiile fiscale pentru care se solicită modificarea deciziei de e�alonare la plată. În situaţia garanţiilor deja constituite potrivit art. 193 alin. (6) lit. d), se încheie un act adiţional la contractul de ipotecă/gaj.
(8^1)În situaţia debitorilor care deţin bunuri în proprietate, insuficiente pentru a constitui garanţiile în cuantumul prevăzut la prezentul capitol, organul fiscal central poate aproba cererea de modificare a deciziei de e�alonare la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 186 alin. (1). În acest caz, penalităţile de întârziere nu se amână la plată, ci se includ în e�alonare, iar decizia de amânare la plată a penalităţilor de întârziere �i a penalităţilor de nedeclarare se anulează.
(9)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător �i penalităţilor de întârziere aferente sumelor prevăzute la alin. (1).
(10)În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de e�alonare la plată se respinge, debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere.
(11)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul e�alonării la plată, decizia de e�alonare la plată se modifică, la cererea debitorului.
(11^1)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a e�alonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul e�alonării la plată, decizia de e�alonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea debitorului.
(12)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător �i pentru obligaţiile fiscale ale unui debitor care nu beneficiază de e�alonare la plată �i fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor care beneficiază de e�alonarea la plată.
Articolul 196
Renunţarea la e�alonarea la plată
(1)Debitorul poate renunţa la e�alonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunţare la e�alonare.
(2)În cazul renunţării la e�alonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din e�alonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii e�alonării la plată. Prevederile art. 194 alin. (3) �i art. 208 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la pierderea valabilităţii e�alonării la plată.
Articolul 197
Dobânzi �i penalităţi de întârziere
(1)Pe perioada pentru care au fost acordate e�alonări la plată, pentru obligaţiile fiscale e�alonate la plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează �i se calculează dobânzi, la nivelul stabilit potrivit art. 174 alin. (5). Prin excepţie de la prevederile art. 174 alin. (5), nivelul dobânzii este de 0,015% pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia în care debitorul constituie întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie �i/sau poliţei de asigurare de garanţie �i/sau consemnării de mijloace băne�ti la o unitate a Trezoreriei Statului.
(2)Dobânzile se datorează �i se calculează pentru fiecare rată din graficul de e�alonare la plată începând cu data emiterii deciziei de e�alonare la plată �i până la termenul de plată din grafic sau până la data achitării ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), după caz.
(3)Dobânzile datorate �i calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii �i se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(4)Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de e�alonare la plată.
(5)Pentru creanţele bugetare stabilite de alte organe �i transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, �i pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.
Articolul 198
Penalitate
(1)Pentru rata de e�alonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din graficul de e�alonare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), precum �i pentru diferenţele de obligaţii fiscale marcate �i rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate, care i se comunică debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii �i se achită potrivit prevederilor art. 156 alin. (1).
(2)Nivelul penalităţii este de 5% din:
a)suma rămasă nestinsă din rata de e�alonare, reprezentând obligaţii fiscale principale �i/sau obligaţii fiscale accesorii e�alonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada e�alonării la plată, după caz;
b)diferenţele de obligaţii fiscale marcate �i rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3)Penalitatea se face venit la bugetul de stat.
Articolul 199
Pierderea valabilităţii e�alonării la plată �i consecinţele pierderii acesteia
(1)E�alonarea la plată î�i pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 194 alin. (1). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii e�alonării la plată, care se comunică debitorului.
(2)Pierderea valabilităţii e�alonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3)În cazul pierderii valabilităţii e�alonării la plată, pentru sumele rămase de plată din e�alonarea la plată acordată de organul fiscal central, reprezentând obligaţii fiscale principale �i/sau obligaţii fiscale accesorii e�alonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 198 alin. (1) �i (3) se aplică în mod corespunzător.
(4)Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale e�alonate la plată �i pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii e�alonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de art. 181 alin. (1).
Articolul 200
Menţinerea e�alonării la plată
(1)Debitorul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei e�alonări a cărei valabilitate a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-j) �i l), o singură dată într-un an de e�alonare, dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent sau înainte de stingerea obligaţiilor fiscale, după caz. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii e�alonării, cu păstrarea perioadei de e�alonare aprobate iniţial.
(2)Pentru menţinerea valabilităţii e�alonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii e�alonării, cu excepţia celor care au făcut obiectul e�alonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Articolul 201
Dobânzi în cazul pierderii valabilităţii e�alonării la plată
În cazul pierderii valabilităţii e�alonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile fiscale principale rămase de plată din e�alonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei de e�alonare la plată dobânzi potrivit art. 174.
Articolul 202
Executarea garanţiilor
(1)În cazul pierderii valabilităţii e�alonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile în contul obligaţiilor fiscale rămase nestinse.
(2)Dacă până la pierderea valabilităţii e�alonării la plată nu au fost soluţionate deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, garanţiile se execută �i în contul obligaţiilor marcate în vederea stingerii prin compensare cu sume de rambursat, în limita sumei solicitate la rambursare.
(3)În situaţia în care deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nu sunt soluţionate până la finalizarea e�alonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) �i b) în contul obligaţiilor marcate, până la emiterea deciziei de finalizare a e�alonării. În acest caz data stingerii obligaţiilor marcate este termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare. În cazul garanţiilor constituite sub formă de bunuri potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) �i d), acestea se eliberează după soluţionarea deconturilor. Garanţiile constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) �i d) se execută în situaţia în care după soluţionarea deconturilor au rămas nestinse obligaţii fiscale.
Articolul 203
Suspendarea executării silite
(1)Pentru sumele care fac obiectul e�alonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum �i pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-c) �i e)-j) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de e�alonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f) executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.
(2)Odată cu comunicarea deciziei de e�alonare la plată către debitor, organele fiscale competente comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare �i/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei �i în valută, începând cu data �i ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(4)Sumele existente în cont la data �i ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menţinerea valabilităţii e�alonării la plată;
b)achitării drepturilor salariale.
(5)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de ace�tia debitorului, atât a celor prezente, cât �i a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(6)Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile �i/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de e�alonare la plată.
Articolul 204
Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar
E�alonarea la plată nu se acordă pentru obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar. În sensul prezentului articol nu sunt asimilate obligaţiilor fiscale obligaţiile prevăzute la art. 184 alin. (5).
Articolul 205
Calcularea termenelor
(1)Termenele stabilite în prezentul capitol, cu excepţia celui prevăzut la art. 191 alin. (2) �i (3), se calculează pe zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare acestor termene �i expiră la ora 24,00 a ultimei zile a termenelor.
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) sfâr�esc într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, acestea se prelungesc până la sfâr�itul primei zile de lucru următoare.
Articolul 206
Prevederi speciale pentru e�alonările la plată acordate de organele fiscale
(1)În cazul debitorilor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba e�alonarea la plată a obligaţiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2)Pentru a beneficia de e�alonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)debitorul depune o cerere la organul fiscal competent;
b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 186, cu excepţia celei prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. a);
c)debitorul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, o garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul e�alonării la plată, precum �i a penalităţilor de întârziere ce pot face obiectul amânării la plată potrivit art. 208, înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului capitol.
(3)În sensul prezentului articol este considerat cu risc fiscal mic debitorul care, la data depunerii cererii, îndepline�te, cumulativ, următoarele condiţii:
a)nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
b)niciunul dintre administratori �i/sau asociaţi nu a deţinut, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, calitatea de administrator sau asociat la persoane juridice care au fost lichidate sau la care a fost declan�ată procedura insolvenţei �i la care au rămas obligaţii fiscale neachitate;
c)nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de instanţe judecătore�ti competente;
d)nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 12 luni;
e)nu a înregistrat pierderi contabile în fiecare an din ultimii 3 ani consecutivi. Pierderea contabilă prevăzută de prezenta literă nu cuprinde pierderea contabilă reportată provenită din ajustările cerute de aplicarea IAS 29 "Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste" de către contribuabilii care aplică sau au aplicat reglementări contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;
f)în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.
(4)Cererea depusă potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se prelunge�te cu perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal competent �i data depunerii garanţiei de către debitor.
(5)În condiţiile prezentului articol, debitorii care, la data depunerii cererii, nu au obligaţii fiscale restante pot solicita e�alonarea la plată a obligaţiilor fiscale declarate, precum �i a obligaţiilor fiscale stabilite prin decizie de impunere �i pentru care nu s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1), după caz.
(6)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător pentru penalităţile de întârziere �i pentru un procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscală.
Articolul 207
Dispoziţii finale
(1)Organul fiscal competent care emite decizia de e�alonare la plată poate îndrepta erorile din conţinutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii. Decizia de îndreptare a erorii produce efecte faţă de debitor de la data comunicării acesteia, potrivit legii.
(2)În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală �i data comunicării deciziei de e�alonare la plată s-au stins obligaţii fiscale prin orice modalitate prevăzută de lege �i care sunt cuprinse în suma care face obiectul e�alonării la plată, debitorul achită ratele e�alonate până la concurenţa sumei rămase de plată.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care, până la emiterea deciziei de e�alonare la plată, se constată că s-au stins mai mult de 50% din obligaţiile fiscale care fac obiectul e�alonării la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent eliberează un nou certificat de atestare fiscală, caz în care prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(4)Debitorul poate plăti anticipat, parţial sau total, sumele cuprinse în graficul de e�alonare la plată. În acest caz, debitorul notifică organului fiscal, prin cerere, intenţia de a stinge anticipat aceste sume. În cazul achitării anticipate parţiale, organul fiscal competent în�tiinţează debitorul, până la următorul termen de plată din graficul de e�alonare, cu privire la stingerea sumelor datorate în contul următoarelor rate de e�alonare aprobate până la concurenţa cu suma achitată.
(5)În situaţia în care se sting anticipat mai mult de 3 rate din graficul de e�alonare la plată, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de e�alonare, până la următorul termen de plată a ratelor, cu respectarea perioadei de e�alonare aprobate. În acest caz, ratele ce fac obiectul stingerii anticipate sunt exigibile la data plăţii sau la data emiterii deciziei de rambursare, după caz. Noul grafic de e�alonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(6)În situaţia în care în graficul de e�alonare există �i creanţe bugetare stabilite de alte organe �i transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, iar acestea au fost stinse, total sau parţial, potrivit legislaţiei specifice, de către organele care le gestionează, graficul de e�alonare se reface în mod corespunzător.
(7)În cazul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. b), la solicitarea debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie executarea acesteia pentru stingerea ratelor de e�alonare la scadenţa acestora.
(8)Ori de câte ori se modifică graficul de e�alonare potrivit prezentului capitol, organul fiscal competent emite decizie de modificare a deciziei de e�alonare la plată, la care anexează noul grafic.
Articolul 208
Amânarea la plată a penalităţilor de întârziere
(1)Pe perioada e�alonării la plată, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de e�alonare la plată. Aceste prevederi se aplică, după caz, �i unui procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora.
(2)Garanţiile ori valoarea bunurilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(16) trebuie să acopere �i penalităţile de întârziere, precum �i majorările de întârziere amânate la plată.
(3)În situaţia în care e�alonarea la plată se finalizează în condiţiile art. 194 alin. (3), penalităţile de întârziere, precum �i majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a e�alonării la plată.
(4)Pierderea valabilităţii e�alonării la plată atrage pierderea valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere �i/sau a majorărilor de întârziere. În acest caz, odată cu decizia de constatare a pierderii valabilităţii e�alonării la plată se comunică debitorului �i decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere �i/sau a majorărilor de întârziere.
(5)În situaţia în care e�alonarea la plată î�i pierde valabilitatea în condiţiile art. 199, garanţiile se execută �i în contul penalităţilor de întârziere �i/sau majorărilor de întârziere amânate la plată.
(6)În scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător �i pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligaţiilor fiscale e�alonate.
Articolul 209
Acte normative de aplicare
Procedura de aplicare a e�alonării la plată acordate de organul fiscal central se aprobă prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F.

Capitolul V - Garanţii

Articolul 210
Constituirea de garanţii
Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a)suspendarea executării silite în condiţiile art. 233 alin. (8);
b)ridicarea măsurilor asigurătorii;
c)asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a);
d)în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 211
Tipuri de garanţii
Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 210 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a)consemnarea de mijloace băne�ti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituţie financiară nebancară înscrisă în registrele Băncii Naţionale a României pentru emiterea de garanţii ori poliţă de asigurare de garanţie emisă de o societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europene aceasta trebuie confirmată conform normelor bancare de o instituţie de credit sau, după caz, de o instituţie financiară nebancară ori societate de asigurare din România. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea Europeană, aceasta este acceptată de organul fiscal dacă sunt respectate prevederile referitoare la notificare cuprinse în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European �i al Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit �i supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit �i a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE �i de abrogare a Directivelor 2006/48/CE �i 2006/49/CE, transpusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit �i adecvarea capitalului, aprobată cu modificări �i completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările �i completările ulterioare, sau, după caz, Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European �i a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate �i desfă�urarea activităţii de asigurare �i de reasigurare (Solvabilitate II), transpusă prin Legea nr. 237/2015 privind autorizarea �i supravegherea activităţii de asigurare �i reasigurare, cu modificările �i completările ulterioare.
c)ipotecă asupra unor bunuri imobile sau mobile din ţară;
d)gaj asupra bunurilor mobile.
Articolul 212
Valorificarea garanţiilor
(1)Organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost constituite.
(2)În cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) �i b), organul fiscal dispune instituţiei de credit sau instituţiei financiare nebancare ori societăţii de asigurare emitente a scrisorii de garanţie sau poliţei de asigurare de garanţie, după caz, sau instituţiei de credit ori instituţiei financiare nebancare ori societăţii de asigurare din România care a confirmat scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie ori unităţii de Trezorerie a Statului, după caz, virarea sumei de bani în conturile de venituri bugetare corespunzătoare.
(3)Valorificarea garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. c) �i d) se realizează prin modalităţile �i procedurile prevăzute de dispoziţiile art. 247 alin. (2)-(6) �i ale art. 248-259, care se aplică în mod corespunzător.

Capitolul VI - Măsuri asigurătorii

Articolul 213
Poprirea �i sechestrul asigurător
(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun �i se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii �i sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile �i/sau imobile proprietate a debitorului, precum �i asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să î�i ascundă ori să î�i risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.
(2^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sau când acesta nu deţine active patrimoniale urmăribile.
(3)Aceste măsuri pot fi luate �i înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât �i de instanţele judecătore�ti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei �i ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată �i semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum �i cele dispuse de instanţele judecătore�ti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis �i comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii �i au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. După comunicarea soluţiei date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătore�ti, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus.
(8^1)În situaţia în care au fost constituite garanţii în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, acestea trebuie menţinute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menţinute măsurile asigurătorii potrivit alin. (7) sau (8), după caz. Organul fiscal execută garanţiile constituite potrivit art. 211 lit. b) în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care debitorul nu prelunge�te valabilitatea garanţiei. În acest caz, suma de bani va fi virată în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită �i reprezintă o garanţie potrivit art. 211 lit. a).
(9)Bunurile perisabile �i/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate:
a)de către debitor cu acordul organului de executare silită, sumele obţinute consemnându-se la dispoziţia organului de executare silită;
b)prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 247 alin. (4).
(10)În cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului de carte funciară.
(11)Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior notării prevăzute la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.
(12)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate �i asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(13)Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.
Articolul 214
Ridicarea măsurilor asigurătorii
(1)Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 211, după caz.
(2)Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii emisă potrivit alin. (1) se duce la îndeplinire de către organul de executare silită competent �i se comunică tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.

Capitolul VII - Prescripţia dreptului de a cere executarea silită �i a dreptului de a cere restituirea

Articolul 215
Începerea termenului de prescripţie
(1)Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat na�tere acest drept.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică �i creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.
Articolul 216
Suspendarea termenului de prescripţie
Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:
a)în cazurile �i în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)în cazurile �i în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c)pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d)cât timp debitorul î�i sustrage veniturile �i bunurile de la executarea silită;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
Articolul 217
Întreruperea termenului de prescripţie
(1)Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a)în cazurile �i în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoa�terii în orice alt mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)În cazul în care pentru acela�i titlu executoriu organul fiscal emite �i comunică debitorului mai multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei somaţii.
Articolul 218
Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie
(1)Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare �i la scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale.
(2)Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.
Articolul 219
Prescripţia dreptului de a cere restituirea
Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat na�tere dreptul la restituire.

Capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

Secţiunea 1
Dispoziţii generale
Articolul 220
Organele de executare silită
(1)În cazul în care debitorul nu î�i plăte�te de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.
(2)Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii �i să efectueze procedura de executare silită.
(2^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F. care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc:
a)cazurile speciale de executare silită, precum �i structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii �i efectuarea procedurii de executare silită;
b)alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită, precum �i pentru valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese electronice masive.
(2^2)Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la cazurile speciale de executare silită, precum �i structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii �i efectuarea procedurii de executare silită.
(3)Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, ace�tia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii �i să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Organele prevăzute la alin. (2) �i (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(5)Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente �i pentru executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3).
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare silită competent potrivit art. 30. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare silită coordonator prevăzut la alin. (7)-(9).
(7)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condiţiile art. 25, precum �i în cazul prevăzut de art. 24 alin. (1) lit. b), revine organului de executare silită competent potrivit art. 30.
(8)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială î�i are/�i-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
(9)Organul de executare silită coordonator în cazul prevăzut la art. 252 alin. (2) este cel în a cărui rază teritorială î�i are domiciliul fiscal sau î�i desfă�oară activitatea debitorul ale cărui bunuri au fost adjudecate.
(10)În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, �i pentru creanţe fiscale, prin derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În situaţia în care atragerea răspunderii prive�te atât creanţe fiscale administrate de organul fiscal central, cât �i creanţe fiscale administrate de organul fiscal local, competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită distribuie sumele realizate potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014.
(11)Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor �i veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare silită în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea �i executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(12)Organul de executare silită coordonator sesizează în scris celelalte organe prevăzute la alin. (6), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se plătesc sumele încasate, precum �i orice alte date utile pentru identificarea debitorului �i a bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(13)În cazul în care asupra acelora�i venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât �i pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează �i se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41-43.
(14)Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:
a)dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b)dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată �i din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale.
(15)Dacă asupra acelora�i bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc �i un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2) - (4) din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(16)Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare silită, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se transmit acestuia, în�tiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
Articolul 221
Reguli speciale privind executarea silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local
(1)Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să colaboreze �i să efectueze procedura de executare silită a creanţelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.
(2)În situaţia în care debitorul nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unităţi administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unităţii administrativ-teritoriale a municipiului, competenţa pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile urmăribile.
(3)Organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale care administrează creanţele fiscale ale bugetului local al unei unităţi administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, denumit în prezentul articol autoritate solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.
(4)Cererea conţine, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a)datele de identificare ale debitorului;
b)valoarea creanţei de recuperat;
c)valoarea creanţelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;
d)contul în care se virează sumele încasate;
e)orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.
(5)Cererea este însoţită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.
(6)Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii.
(7)Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele cazuri:
a)titlul executoriu nu este valabil;
b)cererea nu conţine toate informaţiile prevăzute la alin. (4).
(8)Sumele realizate prin executare silită se virează autorităţii solicitante. Prevederile art. 256 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 222
Executarea silită în cazul debitorilor solidari
(1)Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială î�i are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(2)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 25 �i 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială î�i are domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.
(3)Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale �i ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 220.
(4)Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenţă nominală, iau măsuri de executare silită �i comunică organului de executare silită coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(5)Dacă organul de executare silită coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însu�i �i de celelalte organe sesizate potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.
Articolul 223
Executorii fiscali
(1)Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul executorilor fiscali. Ace�tia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
(2)Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului �i a terţilor prin legitimaţia de executor fiscal �i delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3)În scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:
a)să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta î�i păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum �i să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b)să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum �i să cerceteze toate locurile în care acesta î�i păstrează bunurile;
c)să solicite �i să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului;
d)să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;
e)să constate contravenţii �i să aplice sancţiuni potrivit legii.
(4)Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau re�edinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea instanţei judecătore�ti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat.
(5)Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceea�i zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate avea loc �i la alte ore decât cele menţionate, precum �i în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
(6)În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice �i a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) �i (5).
Articolul 224
Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat
Impozitele, taxele, contribuţiile sociale �i orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.
Articolul 225
Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile �i imobile ale asocierii, cât �i bunurile personale ale membrilor acesteia.
Articolul 226
Titlul executoriu �i condiţiile pentru începerea executării silite
(1)Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30.
(2)În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale �i accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite �i individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite �i comunicate în condiţiile legii, precum �i creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis �i comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(3)Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătore�ti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(4)Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împline�te scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.
(5)Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(6)Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare silită competent conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: cuantumul �i natura sumelor datorate �i neachitate, descrierea titlului de creanţă sau a înscrisului care constituie titlu executoriu, precum �i temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(7)Netransmiterea proceselor-verbale de constatare �i sancţionare a contravenţiilor în termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient atrage, potrivit legii, răspunderea persoanelor care se fac vinovate de aceasta. Transmiterea cu întârziere a proceselor-verbale nu împiedică executarea silită a acestora în condiţiile în care nu a intervenit prescripţia executării.
(8)În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele �i prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis �i dovada comunicării acestora, organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii organelor emitente.
(9)În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare silită confirmă primirea, în termen de 30 de zile.
(10)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate �i bugetul asigurărilor pentru �omaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită, organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.
(11)Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central sau, după caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz.
(12)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, care nu au organe de executare silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
(13)Instituţiile publice din subordinea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
Articolul 227
Reguli privind executarea silită
(1)Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor �i bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale �i a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în care din motive obiective în legătură cu situaţia patrimonială a debitorului acest nivel nu poate fi respectat.
(2)Sunt supuse sechestrării �i valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta �i/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea ordine:
a)bunurile mobile �i imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b)bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfă�urarea activităţii care constituie principala sursă de venit;
c)bunurile mobile �i imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing �i altele;
d)ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 246;
e)ma�ini-unelte, utilaje, materii prime �i materiale �i alte bunuri mobile, precum �i bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f)produse finite.
(3)Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (2) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.
(4)Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(5)În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.
(6)Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.
(7)Executarea silită se desfă�oară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a creanţelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum �i a cheltuielilor de executare.
(8)În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanţe fiscale accesorii sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare silită �i se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
(9)Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală �i celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabile�te de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
Articolul 227^1
Reguli speciale privind începerea sau continuarea executării silite
(1)Măsurile de executare silită se aplică diferenţiat, în funcţie de cuantumul �i vechimea creanţelor fiscale.
(2)Procedura de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) se stabile�te prin ordin al pre�edintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Articolul 228
Obligaţia de informare
În vederea începerii executării silite, organul de executare silită competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 55, în vederea determinării averii �i a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.
Articolul 229
Precizarea naturii debitului
(1)În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu �i să se arate natura �i cuantumul debitului ce face obiectul executării.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în toate actele de executare silită care privesc poprirea bancară, cu excepţia în�tiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.
Articolul 230
Somaţia
(1)Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.
(2)Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum �i indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
(3)În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide �i exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior comunicării somaţiei, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituţia publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide �i exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.
(4)Nu sunt considerate sume exigibile �i nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor aflate în litigiu.
(5)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de executare silită potrivit prezentului cod, aceste măsuri se ridică după aplicarea măsurii popririi sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituţia publică, în limita acestor sume, cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1).
(6)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor pentru care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele executări silite.
(7)Urmărirea imobilului, în baza somaţiei prevăzute la alin. (1), se notează la cererea organului fiscal în cartea funciară, asupra bunurilor imobile ale debitorului, indiferent de modalitatea dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmă�ie sau coproprietate.
Articolul 231
Drepturi �i obligaţii ale terţului
Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Terţul participă la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
Articolul 232
Evaluarea bunurilor supuse executării silite
(1)Înaintea valorificării bunurilor, acestea se evaluează. Evaluarea se efectuează de organul de executare silită prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 63. Atât evaluatorii proprii, cât �i evaluatorii independenţi sunt obligaţi să î�i îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum �i din actul prin care au fost numiţi.
(2)Organul de executare silită actualizează preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3)Atunci când se consideră necesar, organul de executare silită procedează la o nouă evaluare.
(4)Organul de executare silită poate proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Articolul 233
Suspendarea executării silite
(1)Executarea silită se suspendă:
a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b)la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c)în cazul prevăzut la art. 244;
d)pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, �i doar o singură dată pentru acela�i debitor, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea regulilor în materie de ajutor de stat.
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Executarea silită se suspendă �i în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă la data depunerii cererii.
(2^1)Executarea silită se suspendă sau nu începe pentru creanţele fiscale stabilite printr-o decizie de organul fiscal competent dacă debitorul notifică organul fiscal, ulterior comunicării deciziei, cu privire la depunerea unei scrisori de garanţie/poliţe de asigurare de garanţie potrivit art. 235. Executarea silită continuă sau începe dacă debitorul nu depune scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie în termen de 45 de zile de la data comunicării deciziei prin care sunt stabilite creanţele fiscale.
(2^2)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit alin. (2^1), creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(3)Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum �i orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din conturile bancare, rămân în fiinţă.
(4)Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei �i în valută, începând cu data �i ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(5)Sumele existente în cont la data �i ora comunicării adresei de suspendare a executării silite prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente;
b)achitării drepturilor salariale.
(6)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de ace�tia debitorului, atât a celor prezente, cât �i a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului de executare silită privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(7)În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare silită generează imposibilitatea debitorului de a-�i continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, organul fiscal poate dispune, la cererea debitorului �i ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea totală, fie suspendarea parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a actului de suspendare a popririi.
(8)Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (7), debitorul trebuie să indice bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.
(9)Dispoziţiile alin. (8) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul de executare silită acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.
(10)În situaţia în care la expirarea perioadei pentru care s-a aprobat suspendarea executării silite prin poprire creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime, organul fiscal competent pentru administrarea acestor creanţe procedează la valorificarea garanţiilor prevăzute la alin. (8).
Articolul 234
Încetarea executării silite �i ridicarea măsurilor de executare silită
(1)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare �i orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).
(3)În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data stingerii.
(4)Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depă�esc cuantumul creanţelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi în situaţia în care, din informaţiile comunicate de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare silită acoperă creanţele fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi �i sunt îndeplinite condiţiile pentru realizarea creanţei.
(5)Poprirea bancară se ridică �i în situaţia în care organul de executare silită constată că poprirea a rămas fără obiect.
Articolul 235
Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie
(1)În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc creanţe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în contencios administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale contestate dacă debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie la nivelul obligaţiilor fiscale contestate �i neachitate la data depunerii garanţiei. Valabilitatea scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii.
(2)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în parte, organul fiscal execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)contribuabilul/plătitorul nu plăte�te obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia sau acţiunea în contencios administrativ;
b)contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie;
c)instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare.
(3)Scrisoarea de garanţie/Poliţa de asigurare de garanţie rămâne fără obiect în următoarele situaţii:
a)contestaţia a fost admisă, în totalitate, de organul de soluţionare a contestaţiei;
b)actul administrativ fiscal contestat a fost desfiinţat, în totalitate, de către organul de soluţionare a contestaţiei;
c)acţiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate;
d)instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările �i completările ulterioare;
e)dacă pe perioada soluţionării contestaţiei, în procedura administrativă sau în procedura de contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligaţiile fiscale contestate.
(4)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul achită parţial obligaţiile fiscale contestate, acesta are posibilitatea de a redimensiona garanţia în mod corespunzător.
(5)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(6)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, pentru creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării organul fiscal nu emite �i nu comunică decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.
Secţiunea a 2-a
Executarea silită prin poprire
Articolul 236
Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1)Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri �i disponibilităţi băne�ti în lei �i în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute �i/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care ace�tia le vor datora �i/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2)Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.
(3)În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri �i disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afi�at de acestea pentru ziua respectivă.
(4)Sumele ce reprezintă venituri băne�ti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum �i ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
(5)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit, cu respectarea termenului prevăzut la art. 230 �i cu în�tiinţarea debitorului despre înfiinţarea popririi.
(6)Poprirea nu este supusă validării.
(7)Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (2) �i (3). În acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii. Totodată, despre această măsură va fi în�tiinţat �i debitorul.
(8)Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât �i ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
(9)După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a)să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma reţinută �i cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;
b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, în�tiinţând despre aceasta organul de executare silită;
c)în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a).
(10)În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor raporturi juridice existente, în�tiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5 zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.
(11)În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit anunţă în scris despre aceasta pe creditori �i procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 258.
(12)Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.
(13)În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (12), sumele existente, precum �i cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei �i în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Băncile au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de executare silită în termen de 3 zile de la indisponibilizare.
(14)Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data �i ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băne�ti, băncile nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, �i nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia:
a)sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor �i contribuţiilor aferente acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băne�ti;
b)sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul prezintă instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată �i copia certificată, conform cu originalul, a autorizaţiei de antrepozitar;
c)sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de produse energetice;
d)sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii. În acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată �i copia certificată, conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.
(15)Pe perioada popririi asigurătorii, băncile acceptă plăţi din conturile debitorilor dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum �i pentru stingerea obligaţiilor fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.
(16)Încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14) �i (18) atrage nulitatea oricărei plăţi.
(17)În cazul în care executarea silită este suspendată ori încetează, potrivit legii, organul de executare silită în�tiinţează de îndată, în scris, instituţiile de credit ori, după caz, terţul poprit pentru sistarea, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor �i reţinerilor. În caz contrar instituţia de credit este obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor alin. (13) �i (14).
(18)În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceea�i zi, instituţiile de credit urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(19)Dispoziţiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 237
Executarea silită a terţului poprit
(1)Dacă terţul poprit în�tiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile �i documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum �i în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2)Judecata se face de urgenţă �i cu precădere.
(3)Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.
Secţiunea a 3-a
Executarea silită a bunurilor mobile
Articolul 238
Executarea silită a bunurilor mobile
(1)Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
(2)În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii �i muncii debitorului, precum �i familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor �i la formarea profesională, precum �i cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfă�urării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngră�ămintele, furajele �i animalele de producţie �i de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului �i familiei sale, precum �i obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acela�i fel;
c)alimentele necesare debitorului �i familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d)combustibilul necesar debitorului �i familiei sale pentru încălzit �i pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e)obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f)bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3)Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfă�urării activităţii în calitate de profesionist nu sunt exceptate de la executare silită.
(4)Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea �i valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. În cazul sechestrării autovehiculelor, prevederile art. 740 din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(5)Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6)Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului �i dacă nu au fost substituite sau degradate, precum �i să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
(7)Bunurile nu se sechestrează dacă:
a)prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cel mult cheltuielile executării silite;
b)valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care valoarea obligaţiilor de plată este peste 500.000 lei.
(8)Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobânde�te un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori acelea�i drepturi ca �i dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
(9)De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10)Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
(11)În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale �i la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată odată cu comunicarea somaţiei.
Articolul 239
Procesul-verbal de sechestru
(1)Procesul-verbal de sechestru cuprinde:
a)denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei �i a orei când s-a făcut sechestrul;
b)numele �i prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei �i al delegaţiei;
c)numărul dosarului de executare, data �i numărul de înregistrare a somaţiei, precum �i titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d)temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e)sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând obligaţii fiscale accesorii, precum �i actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia fiscală de plată;
f)numele, prenumele �i domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore care locuie�te împreună cu debitorul sau denumirea �i sediul debitorului, numele, prenumele �i domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum �i alte elemente de identificare a acestor persoane;
g)descrierea bunurilor mobile sechestrate �i indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea �i individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură �i eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum �i dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz, iar în cazul imobilelor, dacă sunt cunoscute, numărul cadastral �i numărul de carte funciară;
h)menţiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cuno�tinţe de specialitate;
i)menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j)numele, prenumele �i adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum �i locul de depozitare a acestora, după caz;
k)eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l)menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăte�te obligaţiile fiscale, se procedează la valorificarea bunurilor sechestrate;
m)semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul �i a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal menţionează această împrejurare.
(2)Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum �i, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3)În vederea valorificării, organul de executare silită este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum �i dacă nu au fost substituite sau degradate.
(4)Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare silită efectuează investigaţiile necesare pentru identificarea �i urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5)Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite ori degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se încheie procesul-verbal de sechestru.
(6)Dacă se sechestrează �i bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare silită trimite �i acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7)Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior consemnează aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acela�i proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate, când este necesar, �i alte bunuri pe care le identifică.
(8)Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate �i în cadrul noii executări silite. În acest sens se întocme�te un proces-verbal adiţional la procesele-verbale de sechestru încheiate anterior, cu indicarea titlurilor executorii �i cuantumul obligaţiilor fiscale născute ulterior procesului-verbal de sechestru iniţial. Procesul-verbal adiţional se comunică debitorului, cât �i celorlalte părţi interesate care au drepturi reale sau sarcini asupra bunului sechestrat, după caz, Biroului de carte funciară ori Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare. Prin procesul-verbal creditorul fiscal î�i menţine dreptul de gaj sau ipotecă pe care îl conferă procesul-verbal de sechestru în raport cu alţi creditori.
(9)În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvâr�it fapte care pot constitui infracţiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru �i are obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare competente.
Articolul 240
Custodele
(1)Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare silită ori de executorul fiscal, după caz, ori pot fi ridicate �i depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii �i când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2)În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică �i se depun, în termen de 48 de ore de la sechestrare, la unităţile specializate. Bunurile care constau în sume de bani în lei, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase sechestrate pot fi depozitate de organul de executare silită sau de executorul fiscal, după caz, în termen de 48 de ore de la sechestrare, �i la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, care au calitatea de depozitar al acestora. Sumele de bani în lei se pot vira/depune de entităţile publice care le-au sechestrat într-un cont de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului prin care î�i gestionează bugetul propriu, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora. În cazul în care entităţile publice care le-au sechestrat nu au personalitate juridică, contul de disponibil se codifică cu codul de identificare fiscală al entităţii publice cu personalitate juridică din structura căreia face parte entitatea publică respectivă. Contul de disponibil deschis la unităţile Trezoreriei Statului nu este purtător de dobândă, iar pentru operaţiunile efectuate prin intermediul acestuia nu se percep comisioane. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului depozitare ale obiectelor de metale preţioase �i ale pietrelor preţioase sechestrate, precum �i procedura de depunere, manipulare �i depozitare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. În situaţia în care este necesară încercarea/analiza/expertiza/marcarea obiectelor de metale preţioase, pietrelor preţioase sechestrate depuse la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, entităţilor publice cu personalitate juridică din structura cărora face parte organul de executare silită sau executorul fiscal, după caz, le revine responsabilitatea efectuării acestor operaţiuni prin intermediul instituţiilor publice care au astfel de atribuţii potrivit prevederilor legale în vigoare.
(3)Cel care prime�te bunurile în custodie semnează procesul-verbal de sechestru.
(4)În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare silită îi stabile�te acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
Articolul 241
Înlocuirea bunurilor sechestrate
La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun cu sechestrul asupra altui bun �i numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de orice sarcini. Dispoziţiile art. 227 alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Secţiunea a 4-a
Executarea silită a bunurilor imobile
Articolul 242
Executarea silită a bunurilor imobile
(1)Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispoziţiile art. 238 alin. (7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2)Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept �i asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3)În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor �i familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvâr�irea de infracţiuni.
(5)Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 238 alin. (9)-(11), art. 239 alin. (1) �i (2) �i art. 241 fiind aplicabile. În acest caz, procesul-verbal de sechestru va cuprinde �i numărul cadastral, �i numărul de carte funciară, dacă acestea reies din documentele prezentate de debitor.
(6)Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7)Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori acelea�i drepturi ca �i dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8)Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare silită care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de cadastru �i publicitate imobiliară intabularea ipotecii legale în cartea funciară, în termenele �i condiţiile prevăzute de lege, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
(9)Biroul de cadastru �i publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul comunică organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, un extras de carte funciară pentru informare sau un certificat de sarcini, după caz. Titularii drepturilor reale �i sarcinilor constituite asupra imobilului urmărit trebuie în�tiinţaţi de către organul de executare silită �i chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil �i distribuirea preţului.
(10)Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la intabularea ipotecii legale în cartea funciară, să comunice în scris organului de executare silită titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
Articolul 243
Instituirea administratorului-sechestru
(1)La instituirea sechestrului �i în tot cursul executării silite, organul de executare silită poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei �i a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate �i depune recipisa la organul de executare silită.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare silită îi fixează o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(5)Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de executare silită situaţia veniturilor �i a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil sechestrat.
Articolul 244
Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
(1)După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2)De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
(3)Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4)Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau î�i provoacă insolvabilitatea, sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 25.
Secţiunea a 5-a
Executarea silită a altor bunuri
Articolul 245
Executarea silită a fructelor neculese �i a recoltelor prinse de rădăcini
(1)Executarea silită a fructelor neculese �i a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)Pentru executarea silită a recoltelor �i a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3)Organul de executare silită hotără�te, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor a�a cum sunt prinse de rădăcini ori după ce vor fi culese.
Articolul 246
Executarea silită a unui ansamblu de bunuri
(1)Bunurile mobile �i/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual �i/sau în ansamblu dacă organul de executare silită apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
(2)Organul de executare silită î�i poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.
(3)Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare silită procedează la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile �i ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum �i ale art. 253 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.
Secţiunea a 6-a
Valorificarea bunurilor sechestrate
Articolul 247
Modalităţi de valorificare a bunurilor sechestrate
(1)În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului sau suspendarea executării silite.
(2)Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim �i imediat al creditorului, cât �i de drepturile �i obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare �i care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedesc a fi mai eficiente.
(3)În sensul alin. (2) organul de executare silită competent procedează la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a)înţelegerea părţilor;
b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c)vânzare directă;
d)vânzare la licitaţie, inclusiv prin mijloace electronice;
e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(3^1)Procedura de vânzare la licitaţie prin mijloace electronice se aprobă astfel:
a)prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice �i fondurilor europene, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.
(4)Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă. Evaluarea �i valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele fiscale, la preţul pieţei.
(5)Procedura de evaluare �i valorificare se aprobă astfel:
a)prin ordin al pre�edintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale �i administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.
(6)Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul ori ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare silită, se efectuează alte publicaţii �i anunţuri, potrivit art. 250.
Articolul 248
Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor
(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însu�i, cu acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au făcut �i nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele �i adresa potenţialului cumpărător, precum �i termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător �i acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(3)Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică aprobarea indicând termenul �i contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) �i (10) se ridică după creditarea contului bugetar prevăzut la alin. (3).
Articolul 249
Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă
(1)Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a)pentru bunurile prevăzute la art. 247 alin. (4);
b)înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală;
c)după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrat/e nu a/au fost vândute �i se oferă cel puţin preţul de evaluare.
(2)Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3)În cazul în care organul de executare silită înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.
(4)Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.
Articolul 250
Vânzarea bunurilor sechestrate la licitaţie
(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare silită este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfă�urarea licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării se realizează prin afi�area anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul �i domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, �i prin anunţuri într-un cotidian local �i în pagina de internet a organului fiscal, precum �i prin alte modalităţi gratuite care asigură publicitatea vânzării.
(3)Despre data, ora �i locul licitaţiei trebuie în�tiinţaţi �i debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum �i titularii drepturilor reale �i ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4)Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis;
c)numele �i semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, �i �tampila organului fiscal emitent;
d)numărul dosarului de executare silită;
e)bunurile care se oferă spre vânzare �i descrierea lor sumară;
f)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
g)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale �i a privilegiilor care grevează bunurile;
h)data, ora �i locul vânzării;
i)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să în�tiinţeze despre aceasta organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;
j)invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop �i până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k)menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la termenul prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
m)data afi�ării publicaţiei de vânzare;
n)obligaţii ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligaţiile de mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea;
o)alte informaţii de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.
(5)Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare silită, după caz.
(6)Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
a)oferta de cumpărare;
b)dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, potrivit alin. (15) ori (16);
c)împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d)pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
e)pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f)pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g)pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pa�aport.
(8)Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin po�tă. Nu se admit oferte telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
(9)Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta �i prin mandatari care trebuie să î�i justifice calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoană interpusă.
(10)În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat po�tal, executorul fiscal verifică, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al Trezoreriei Statului indicat de organul de executare silită pentru virarea acesteia.
(11)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie �i cu 50% pentru următoarele licitaţii.
(12)Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (11), iar în caz contrar începe de la acest din urmă preţ.
(13)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(14)În situaţia în care nici la a treia licitaţie nu se vinde bunul, se organizează o nouă licitaţie. În acest caz bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât cuantumul taxei de participare la licitaţie.
(14^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (14), în cazul în care se valorifică bunuri imobile, iar la licitaţie se prezintă un singur ofertant, vânzarea se face doar în condiţiile în care se oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(15)Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei �i se plăte�te în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul fiscal restituie taxa de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare �i care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum �i adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în care executarea silită este organizată de organul fiscal local, caz în care taxa de participare se face venit la bugetul local.
(16)Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui �i garanţii, în condiţiile legii, sub forma scrisorii de garanţie.
(17)Scrisoarea de garanţie, constituită în condiţiile alin. (16), se valorifică de organul de executare silită în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar �i/sau în situaţiile prevăzute la alin. (15) teza a treia.
Articolul 251
Comisia de licitaţie
(1)Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un pre�edinte.
(2)Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de conducătorul organului fiscal.
(3)Comisia de licitaţie verifică �i analizează documentele de participare �i afi�ează la locul licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completă de participare.
(4)Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care pre�edintele comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum �i modul de desfă�urare a acesteia.
(5)La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal dă citire mai întâi anunţului de vânzare �i apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 250 alin. (7).
(6)Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 250 alin. (11), organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7)În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
(8)La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9)Pentru fiecare termen de licitaţie se efectuează o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 250.
(10)După licitarea fiecărui bun se întocme�te un proces-verbal privind desfă�urarea �i rezultatul licitaţiei.
(11)În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se menţionează, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, �i următoarele: datele de identificare ale cumpărătorului; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat �i a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie �i sumele oferite de fiecare participant, precum �i, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
Articolul 252
Adjudecarea
(1)După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2)Dacă adjudecatarul nu plăte�te preţul, licitaţia se reia în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie �i, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul poate să achite preţul oferit iniţial �i să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 250 alin. (7), caz în care este obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(3)Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se sting creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.
(4)Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5)Suma reprezentând diferenţa de preţ �i/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) �i (4) se stabilesc de organul de executare silită, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la titlul VIII.
(6)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică �i în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directă.
Articolul 253
Plata în rate
(1)În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor, cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului �i cu plata unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabilite conform prezentului cod. Organul de executare silită stabile�te printr-un proces-verbal condiţiile �i termenele de plată a diferenţei de preţ. Prevederile art. 252 alin. (1) se aplică în mod corespunzător pentru plata avansului. Dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 252 alin. (1) �i până la data stingerii diferenţei de preţ.
(2)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central, contribuabilii nu pot solicita plata în rate a preţului, în situaţia în care diferenţa de preţ aferentă bunului valorificat are o valoare mai mică de 5.000 lei.
(3)Diferenţa de preţ se poate plăti, în condiţiile prezentului articol, de cumpărător pe o perioada de:
a)cel mult 12 luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor mobile;
b)cel mult 24 de luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.
(4)Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu în condiţiile în care cumpărătorul nu respectă condiţiile �i termenele stabilite prin acesta.
(5)Organul de executare silită, odată cu întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (1) �i a procesului-verbal de adjudecare, instituie sechestru asigurător asupra bunului valorificat cu plata în rate.
(6)Un exemplar al procesului-verbal de sechestru asigurător se comunică Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare ori, după caz, biroului de carte funciară însoţit de un exemplar al procesului-verbal de adjudecare.
(7)În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 252 se aplică în mod corespunzător.
(8)Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită �i constituie venit al bugetului de stat ori local, după caz. Dispoziţiile art. 227 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.
(9)În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăte�te diferenţa de preţ în condiţiile �i la termenele stabilite, el poate fi executat silit pentru suma rămasă de plată, în temeiul procesului-verbal prevăzut la alin. (1).
(10)Până la încasarea diferenţei de preţ, creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate nu se sting, prin nicio altă modalitate, în limita diferenţei de preţ rămase de achitat.
(11)Pentru creanţele prevăzute la alin. (10) se suspendă executarea silită până la încasarea diferenţei de preţ.
Articolul 254
Procesul-verbal de adjudecare
(1)Organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 253 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate �i serve�te la intabulare în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se transmite organului de executare silită coordonator, după caz, debitorului �i cumpărătorului.
(2)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, �i următoarele menţiuni:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)numărul �i data procesului-verbal de desfă�urare a licitaţiei;
c)datele de identificare ale cumpărătorului;
d)datele de identificare ale debitorului;
e)preţul la care s-a adjudecat bunul �i taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g)datele de identificare a bunului, cu menţionarea numărului cadastral �i de carte funciară, după caz;
h)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate;
i)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
(3)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.
(4)În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocme�te în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, �i elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f) �i h), precum �i menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate.
(6)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predare-primire.
Articolul 255
Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate
(1)Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 247, se procedează astfel:
a)în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menţine măsura de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie; în cadrul acestui termen organul de executare silită poate relua oricând procedura de valorificare �i poate, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru;
b)în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piaţă �i se restituie debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică �i sechestrul; dispoziţiile art. 234 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)În cazul bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare a bunurilor. Bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât cuantumul taxei de participare la licitaţie, cu excepţia situaţiei în care se prezintă un singur ofertant, când vânzarea se realizează la cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(3)În cazul în care debitorii cărora urmează să li se restituie bunurile nu se mai află la domiciliul fiscal declarat �i, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal procedează la în�tiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 47, că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care urmează a fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
(4)Cele arătate la alin. (3) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(5)În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile legii urmează a fi sesizată instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.

Capitolul IX - Cheltuieli

Articolul 256
Cheltuieli de executare silită
(1)Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, cheltuielile generate de comunicarea somaţiei �i a adresei de înfiinţare a popririi sunt suportate de organul fiscal central.
(3)Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabile�te de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod �i are la bază documente privind cheltuielile efectuate.
(4)Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organul de executare silită, din bugetul acestuia.
(5)Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(6)Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

Capitolul X - Eliberarea �i distribuirea sumelor realizate prin executare silită

Articolul 257
Sumele realizate din executare silită
(1)Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2)Sumele realizate din executare silită potrivit alin. (1) sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, cu excepţia sumelor realizate prin poprire. În cadrul titlului executoriu se sting mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, �i apoi creanţele fiscale accesorii, în ordinea vechimii. Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod corespunzător. Sumele realizate ca urmare a popririi sting creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii, pentru care s-a înfiinţat poprirea.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau compensare, stingerea se face potrivit prevederilor art. 163 �i 165.
(4)Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât �i cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se procedează la compensare, potrivit art. 167, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(5)Despre sumele de restituit debitorul trebuie în�tiinţat de îndată.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), sumele realizate în cursul procedurii de executare silită efectuate în baza titlurilor executorii transmise organului fiscal de către alte instituţii sau autorităţi publice �i care se fac venit potrivit legii speciale la alte bugete se virează de către organul fiscal în conturile indicate de instituţia sau autoritatea solicitantă sau în titlul executoriu, după caz, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de distribuire a sumelor încasate în procedura de executare silită.
Articolul 258
Ordinea de distribuire
(1)În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus �i alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea �i conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;
b)cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia �i starea acestuia;
c)creanţele reprezentând salarii �i alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite �omerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea �i îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum �i creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii;
d)creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e)creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale �i din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale �i bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
f)creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g)creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
h)creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum �i din chirii, redevenţe ori arenzi;
i)alte creanţe.
(2)Pentru plata creanţelor care au aceea�i ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.
Articolul 259
Reguli privind eliberarea �i distribuirea
(1)Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii �i care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 227 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2)Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu urmează ordinea de preferinţă a creanţei principale.
(3)Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare silită a luat cuno�tinţă în condiţiile art. 239 alin. (6) �i ale art. 242 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor sunt plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare silită este obligat să îi în�tiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
(4)Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare silită a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare silită procedează, după caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu în�tiinţarea părţilor �i a creditorilor care �i-au depus titlurile.
(6)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se consemnează de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se semnează de toţi cei îndreptăţiţi.
(7)Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8)După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

Capitolul XI - Contestaţia la executare silită

Articolul 260
Contestaţia la executare silită
(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum �i în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2)Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat, nu sunt aplicabile.
(3)Contestaţia poate fi făcută �i împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional �i dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4)Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă �i se judecă în procedură de urgenţă.
Articolul 261
Termen de contestare
(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cuno�tinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă în�tiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cuno�tinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare;
c)cel interesat a luat cuno�tinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel deal treilea să î�i realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
Articolul 262
Judecarea contestaţiei
(1)La judecarea contestaţiei instanţa citează �i organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, î�i are sediul sau domiciliul terţul poprit.
(2)La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3)Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înse�i, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4)În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înse�i �i al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceea�i hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor ori din reţinerile prin poprire.
(5)În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare silită, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el poate fi obligat �i la plata unei amenzi potrivit art. 720 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat.

Capitolul XII - Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Articolul 263
Darea în plată
(1)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la sursă �i a accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale �i a altor creanţe transmise spre colectare organului fiscal central, precum �i creanţele fiscale administrate de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile reprezentând construcţie �i teren aferent, precum �i terenuri fără construcţii, după caz, chiar dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit prezentului cod.
(2)În cazul creanţelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil.
(3)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile �i debitorilor prevăzuţi la art. 24 alin. (1) lit. a). În acest caz, prin excepţie de la prevederile alin. (1), bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin dare în plată trebuie să nu fie supuse executării silite �i să nu fie grevate de alte sarcini cu excepţia ipotecii constituite în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a).
(4)În termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil, instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligaţia de a efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil.
(5)În scopul prevăzut la alin. (1), organul fiscal transmite cererea, însoţită de propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii deliberative. În acelea�i condiţii se stabile�te �i documentaţia care însoţe�te cererea.
(6)Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective urmează a fi destinate uzului �i interesului public �i numai dacă s-a efectuat inspecţia fiscală la respectivul contribuabil. Comisia hotără�te, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil �i stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge cererea în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.
(7)Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.
(8)În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(9)Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în administrare în condiţiile legii, cu condiţia menţinerii, pe o perioadă de 5 ani, a uzului �i a interesului public. Până la intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia instituţiei care a solicitat preluarea în administrare. Instituţia care are bunul în custodie are obligaţia inventarierii acestuia, potrivit legii.
(10)La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum �i calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.
(11)Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile �i preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În cazul în care Guvernul hotără�te darea în administrare către altă instituţie publică decât cea solicitantă, cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit bunul în administrare.
(12)În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate �i restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul este obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite terţului.
(13)În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (6) ia cuno�tinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică, dispoziţiile alin. (12) aplicându-se în mod corespunzător.
(14)În situaţiile prevăzute la alin. (12) �i (13), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în proprietatea publică �i data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz.
Articolul 264
Conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale
(1)La contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate aproba, în condiţiile legii �i cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii �i alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum �i obligaţiile fiscale accesorii, datorate �i neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă �i a accesoriilor aferente acestora �i obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne �i externe garantate de stat �i a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne �i externe de către stat.
(2)În aplicarea alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(3)Conversia în acţiuni prevăzută la alin. (1) se realizează numai cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii �i conform prevederilor actelor constitutive.
(4)Instituţia publică ce exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării conversiei exercită drepturile �i obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru acţiunile emise în favoarea statului de operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) �i înregistrează în evidenţele contabile aceste acţiuni.
(5)La contribuabilii/plătitorii cu capital integral sau majoritar de stat la care s-a deschis procedura insolvenţei, potrivit legii, conversia creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, în condiţiile legii, cu acordul expres, în scris, al creditorului. Prevederile alin. (4) rămân aplicabile.
(6)În vederea stingerii prin conversie în acţiuni a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală.
(7)Certificatul de atestare fiscală emis potrivit alin. (6) se comunică contribuabililor/plătitorilor prevăzuţi la alin. (1).
(8)Conversia obligaţiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea nominală a acţiunilor.
(9)Data stingerii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) este data realizării conversiei.
(10)Operarea în evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului a conversiei în acţiuni a creanţei prevăzute la alin. (1) se face în baza certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal competent potrivit alin. (6) �i comunicat contribuabilului/plătitorului potrivit alin. (7).
(11)Începând cu data emiterii certificatului de atestare fiscală, pentru obligaţiile principale datorate de contribuabil/plătitor care fac obiectul conversiei în acţiuni, nu se calculează �i nu se datorează obligaţii accesorii.
(12)Pentru obligaţiile care fac obiectul prezentului articol, executarea silită se suspendă la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) �i încetează la data conversiei în acţiuni a creanţelor.
(13)Instituţia publică sub autoritatea căreia funcţionează contribuabilul/plătitorul exercită drepturile �i obligaţiile statului român, în calitate de acţionar unic sau majoritar, după caz, �i înregistrează acţiunile emise de contribuabil/plătitor în favoarea statului ca urmare a conversiei creanţelor prevăzute la alin. (1), ţinându-se evidenţa acestora distinct potrivit reglementărilor privind contabilitatea instituţiilor publice în vigoare.
(14)La contribuabilii/plătitorii la care o unitate administrativ-teritorială/subdiviziune administrativ-teritorială este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii �i cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal local reprezentând impozite, taxe locale �i alte sume datorate bugetului local, inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local, precum �i obligaţiile fiscale accesorii, datorate �i neachitate.
(15)În aplicarea alin. (14), prin hotărâre a autorităţii deliberative, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(16)Prevederile alin. (3)-(13) sunt aplicabile în mod corespunzător �i pentru conversia prevăzută la alin. (14).
Articolul 265
Conduita organului fiscal în cazul insolvabilităţii �i al deschiderii procedurii insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014
(1)În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri �i/sau bunuri urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. În acest sens, organul fiscal comunică debitorului procesul-verbal de insolvabilitate.
(1^1)Se consideră debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile �i următoarele categorii:
a)debitorii ce deţin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de executare silită;
b)debitorii care deţin în proprietate bunuri a căror valoare se încadrează în limita pragului prevăzut la art. 238 alin. (7) lit. b).
(2)Pentru obligaţiile fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă �i trecerea ei într-o evidenţă separată pe baza procesului-verbal de insolvabilitate.
(3)În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2) executarea silită se întrerupe. Organul fiscal are obligaţia ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu constituie acte de executare silită.
(4)În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în evidenţa curentă �i de executare silită.
(5)În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă potrivit Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală a impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale existente în evidenţa creanţelor fiscale la data declarării insolvenţei.
(6)Dispoziţiile alin. (5) se aplică �i în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în lichidare în condiţiile legii.
(7)Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
(8)În situaţia în care organul fiscal central deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, A.N.A.F. poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i �i remuneraţia. Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de A.N.A.F. de către judecătorul-sindic se efectuează, conform art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.
(9)În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului �i să îi solicite prezentarea documentelor referitoare la activitatea desfă�urată �i onorariile încasate.
Articolul 266
Anularea creanţelor fiscale
(1)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin po�tă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită poate aproba anularea debitelor respective.
(2)În cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfâr�itul perioadei de prescripţie se constată că debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită procedează la anularea obligaţiilor fiscale.
(3)Anularea se face �i atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
(4)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea altor persoane, potrivit legii.
(4^1)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfă�oară activităţi economice în mod independent sau profesii libere, precum �i asocieri �i alte entităţi fără personalitate juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu prevederile art. 23.
(5)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate �i neachitate de debitori.
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depă�i limita maximă prevăzută la alin. (5).
(7)Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanţelor fiscale datorate �i neachitate de debitori aflate în sold la data de 31 decembrie a anului.
(8)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central �i local se anulează �i în următoarele situaţii:
a)ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase, inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
b)ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se conformeze planului de reorganizare aprobat.
(9)Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele prevăzute la alin. (8) nu se sting.

Capitolul XII^1 - Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită

Articolul 266^1
Sfera de aplicare
(1)Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătore�ti pronunţate în materie penală, provenite din săvâr�irea de infracţiuni, astfel:
a)sumele reprezentând repararea prejudiciului material;
b)amenzi;
c)cheltuieli judiciare;
d)sume confiscate.
(2)Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (2^1) lit. a).
Articolul 266^2
Comunicarea actelor de executare silită în cazuri speciale
Prin excepţie de la prevederile art. 47 alin. (1), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 �i care este arestat preventiv sau deţinut în penitenciar, comunicarea actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deţinere.
Articolul 266^3
Executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi
(1)Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei �i de insolvenţă, cu modificările �i completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la art. 266^1 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura celor prevăzute la art. 266^1 �i pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri speciale în a cărui rază teritorială î�i are/�i-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
Articolul 266^4
Titlul executoriu �i condiţiile pentru începerea executării silite
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 226 alin. (1), pentru creanţele prevăzute la art. 266^1 stabilite prin hotărâri judecătore�ti definitive pronunţate în materie penală, se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără a se emite alt titlu executoriu de către organul de executare.
Articolul 266^5
Condiţiile începerii executării silite cazuri speciale
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 230, pentru creanţele prevăzute la art. 266^1 se aplică măsurile de executare silită prevăzute de prezentul cod, fără comunicarea somaţiei.

Capitolul XIII - Dispoziţii speciale privind colectarea

Articolul 267
Dispoziţii speciale privind colectarea
Prevederile prezentului titlu se aplică �i pentru colectarea amenzilor de orice fel �i altor creanţe bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului fiscal.

Legea nr. 2072015 - Codul de procedura fiscala 2017 - TITLUL I - Dispozitii generale art. 1 - art. 15

Codul de procedura fiscala - TITLUL II - Raportul juridic fiscal - art. 16 - art. 28

Codul de procedura fiscala - TITLUL III - Dispozitii procedurale generale - art. 29 - art. 80

Codul de procedura fiscala - TITLUL IV - Inregistrarea fiscala - art. 81 - art. 92

Codul de procedura fiscala - TITLUL V - Stabilirea creantelor fiscale - art. 93 - art. 112

Codul de procedura fiscala - TITLUL VI - Controlul fiscal - art. 113 - art. 151

Codul de procedura fiscala - TITLUL VIII - Solutionare contestatiilor formulate impotriva actelor administrative fiscale - art. 268 - art. 281

Codul de procedura fiscala - TITLUL IX - Procedura amiabila pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri - art. 282 - art. 283

Codul de procedura fiscala - TITLUL X - Aspecte internationale - art. 284 - art. 335

Codul de procedura fiscala - TITLUL XI - Sanctiuni - art. 336 - art. 339

Codul de procedura fiscala - TITLUL XII - Sanctiuni - art. 340 - art. 354

de Contabilul.ro

Ti-a placut acest articol? Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!

Data aparitiei: 18 Septembrie 2017

Votati articolul "Titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale - Cod de procedura fiscala":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

"NOU in Codul Fiscal - Monografii Contabile actualizate in 2018"

Titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale - Cod de procedura fiscala

Capitolul I - Dispoziţii generale

Institutiile Statului in Control

Manualul Contabilului Incepator

Contabilitatea microintreprinderilor

Capitolul II - Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare �i restituire

Capitolul III - Dobânzi, penalităţi de întârziere �i penalităţi de nedeclarare

Capitolul IV - Înlesniri la plată

Capitolul V - Garanţii

Capitolul VI - Măsuri asigurătorii

Capitolul VII - Prescripţia dreptului de a cere executarea silită �i a dreptului de a cere restituirea

Capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

Capitolul IX - Cheltuieli

Capitolul X - Eliberarea �i distribuirea sumelor realizate prin executare silită

Capitolul XI - Contestaţia la executare silită

Capitolul XII - Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Capitolul XII^1 - Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită

Capitolul XIII - Dispoziţii speciale privind colectarea

de Contabilul.ro

ClubContabilitate.ro - intrebarea zilei

Contabilitate fabrica de mezeluri

Alte articole publicate in data de 18 Septembrie 2017 ARTICOLE SIMILARE

Opinia ta conteaza! Scrie-ne mai jos ce parere ai despre acest subiect dar si ce alte subiecte din domeniu te intereseaza si ai dori sa scriem despre ele!

Daca ai intrebari care necesita consultanta in contabilitate, le poti adresa pe www.PortalContabilitate.ro sau www.ClubContabilitate.ro. Va multumim!

Adauga comentariul tau acum

Newsletter zilnic GRATUIT

Atentie, Contabili!

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "NOU in Codul Fiscal - Monografii Contabile actualizate in 2018"

Titlul VII - Colectarea creanţelor fiscale - Cod de procedura fiscala

Capitolul I - Dispoziţii generale

Institutiile Statului in Control

Manualul Contabilului Incepator

Contabilitatea microintreprinderilor

Capitolul II - Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare �i restituire

Capitolul III - Dobânzi, penalităţi de întârziere �i penalităţi de nedeclarare

Capitolul IV - Înlesniri la plată

Capitolul V - Garanţii

Capitolul VI - Măsuri asigurătorii

Capitolul VII - Prescripţia dreptului de a cere executarea silită �i a dreptului de a cere restituirea

Capitolul VIII - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

Capitolul IX - Cheltuieli

Capitolul X - Eliberarea �i distribuirea sumelor realizate prin executare silită

Capitolul XI - Contestaţia la executare silită

Capitolul XII - Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

Capitolul XII^1 - Dispoziţii aplicabile cazurilor speciale de executare silită

Capitolul XIII - Dispoziţii speciale privind colectarea

de Contabilul.ro

ClubContabilitate.ro - intrebarea zilei

Contabilitate fabrica de mezeluri

Alte articole publicate in data de 18 Septembrie 2017 ARTICOLE SIMILARE

Opinia ta conteaza! Scrie-ne mai jos ce parere ai despre acest subiect dar si ce alte subiecte din domeniu te intereseaza si ai dori sa scriem despre ele!

Daca ai intrebari care necesita consultanta in contabilitate, le poti adresa pe www.PortalContabilitate.ro sau www.ClubContabilitate.ro. Va multumim!

Adauga comentariul tau acum

Newsletter zilnic GRATUIT

Atentie, Contabili!

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit

"NOU in Codul Fiscal - Monografii Contabile actualizate in 2018"