Contabilul.ro
Un proiect editorial marca Rentrop&Straton -
Liderul informatiilor specializate din Romania
Contabilul.ro

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit 

"Planul de conturi general 2025"

Adauga adresa ta de e-mail pentru a primi Raportul Gratuit, oferit de Contabilul.ro.
Planul de conturi general 2025
mail
Contabilitate Contabilul.ro | Contabilitate | Studii de caz

Bunuri acordate gratuit in scopuri de publicitate: Care este tratamentul fiscal si ce documente trebuie intocmite?

Data aparitiei: 03 Iunie 2025
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Bunuri acordate gratuit in scopuri de publicitate: Care este tratamentul fiscal si ce documente trebuie intocmite?
bunuri acordate gratuitmostrecontrol fiscal

In cadrul unui eveniment de lansare a unui nou produs, societatea a oferit cu titlu gratuit un numar de 6 bucati din produsele proprii unor invitati persoane fizice, respectiv jurnalisti. Aceste produse au fost scoase din gestiune pe baza de aviz de insotire a marfii, fara facturare. Din punct de vedere contabil, acestea vor fi evidentiate la finalul lunii prin descarcarea de gestiune, fiind inregistrate in contul 607 „Cheltuieli privind marfurile”. In acest context, se ridica intrebarea privind tratamentul corect al acestor produse atat din punct de vedere contabil, cat si fiscal.

Conform art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, cheltuielile realizate in scopul desfasurarii activitatii economice sunt deductibile. Printre acestea, se includ cheltuielile de reclama si publicitate. Aceste cheltuieli sunt deduse daca au fost efectuate in scopul promovarii firmei, produselor sau serviciilor, iar costurile asociate producerii materialelor publicitare sunt considerate cheltuieli deductibile.

Printre cheltuielile de reclama si publicitate se numara si bunurile acordate in cadrul unor campanii publicitare, care pot include: 

- Mostrele de produse pentru testare sau demonstratie, 
- Bunuri si servicii acordate pentru stimularea vanzarilor.
 
Pentru a putea deduce astfel de cheltuieli, este important ca acestea sa fie legate de activitatea economica a societatii, iar scopul principal sa fie promovarea si stimularea vanzarilor.
 
Art. 270 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal precizeaza ca acordarea gratuita a bunurilor in scopuri de reclama, publicitate si stimularea vanzarilor nu constituie livrare de bunuri, atata timp cat acestea sunt utilizate conform normelor stabilite. De asemenea, normele metodologice stabilesc ca, pentru ca bunurile acordate gratuit sa nu fie considerate livrare, ele trebuie sa fie similare celor care sunt vandute de obicei de societate.
 


Astfel, bunurile care sunt produse sau comercializate in mod obisnuit de catre societate si care sunt acordate gratuit in scopul publicitatii sau pentru stimularea vanzarilor nu constituie livrare de bunuri, iar acestea nu sunt supuse TVA.

Documente justificative

Pentru a demonstra ca bunurile acordate gratuit au fost utilizate in scopuri de publicitate, trebuie sa fie completate documente justificative corespunzatoare.

Aceste documente includ: 

a)Decizia managementului privind aprobarea bugetului alocat pentru campaniile de publicitate. Este necesar sa aveti o decizie semnata de conducerea societatii prin care sa se aprobe bugetul si tipologia bunurilor care vor fi acordate gratuit.

b)Proces-verbal care sa detalieze bunurile acordate, valoarea acestora si activitatea promotionala aferenta. Acesta este necesar pentru a sustine ca bunurile au fost acordate in scop de reclama sau pentru stimularea vanzarilor.

c)Regulamentul campaniei promotionale. Elaborarea unui regulament detaliat care sa stabileasca termenii si conditiile campaniei, ce produse vor fi acordate cadou si ce conditii trebuie indeplinite de catre clienti pentru a beneficia de acestea.

d)Aviz de expeditie trebuie sa includa mentiunea fara factura. Acest aviz confirma faptul ca produsele au fost livrate si scazute din gestiune. 
 
Aceste documente sunt necesare cu prioritate pentru a sustine deducerea cheltuielilor in cazul unui control fiscal. 

Daca nu exista justificare corespunzatoare cu privire la contextul acordarii gratuite a bunurilor catre anumiti clienti , conform art. 270 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, acordarea gratuita a bunurilor care au fost achizitionate sau produse de societate poate fi asimilata cu livrarea de bunuri, iar societatea trebuie sa colecteze TVA in cazul in care taxa aferenta acestor bunuri a fost dedusa total sau partial.

In acest caz, societatea va trebui sa aplice TVA de 19%, care se va calcula pe baza pretului de cumparare al bunurilor sau al pretului de cost al acestora.Pentru TVA colectata, va trebui emisa o autofactura, conform art. 319 alin. 8 din Codul fiscal. Aceasta se va intocmi pentru valoarea bunurilor acordate gratuit, care se considera livrari de bunuri in scopul stimularii vanzarilor.
 
In lipsa unui document justificativ (precum un regulament de campanie, un aviz de expeditie sau confirmarea primirii bunurilor de catre client), in cadrul unui control fiscal, organele fiscale pot considera cheltuielile ca fiind nedeductibile. De asemenea, in acest caz, se poate considera ca acele bunuri nu sunt acordate in scopul stimularii vanzarilor si nu se va aplica prevederea care le exclude de la livrare.

Asadar, este prioritar ca orice cheltuieli legate de campanii de publicitate si de acordarea gratuita a bunurilor sa fie sustinute de documente clare si complete, care sa demonstreze ca aceste bunuri au fost utilizate efectiv pentru stimularea vanzarilor si promovarea activitatii economice. In lipsa unor astfel de dovezi, atat cheltuielile, cat si tratamentul fiscal al TVA-ului pot fi contestate in cadrul unui control fiscal.

Din punct de vedere contabil, veti inregistra cheltuiala prin intemediul contului 6232, astfel:
6232 = 3xx.

Informatii de top de la expertii PortalContabilitate.ro

- cel mai cunoscut site de consultanta fiscal-contabila din Romania -

Vrei sa vezi si tu TOATE Explicatiile, Intrebarile si Raspunsurile + Noutatile din lege?

Este foarte simplu! TESTEAZA GRATUIT - Completeaza formularul de mai jos:

- Vei gasi Legislatie la zi + Consultanta detaliata de la experti

Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului!
Conform cerintelor Regulamentului UE 679/2016 sunt de acord ca SC Rentrop & Straton S.R.L. sa colecteze si sa prelucreze datele din formular in scopuri comerciale.





Articole Similare




Atentie, Contabili!

Contabilitatea se schimba!
Cititi «Raportul Special Gratuit» oferit de specialistii nostri

DESCARCATI GRATUIT

Raportul Special
"Planul de conturi general 2025"


X