Ministerul Finantelor a publicat la inceputul lunii iunie un nou proiect de ordin al ministrului Finantelor Publice pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea in contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare a societatilor, precum si de retragere sau excludere a unor asociati din cadrul societatilor.
In concret, prin acest proiect sunt redate reglementari privind modul de contabilizare a operatiunilor de fuziune, divizare, lichidarea societatilor, de retragere sau excludere a unor asociati din cadrul societatilor.
In Nota de fundamentare se mentioneaza urmatoarele:
a) introducerea unor precizari explicite referitoare la obligatiile ce le revin persoanelor responsabile cu inregistrarea in contabilitate, potrivit normelor si reglementarilor contabile aplicabile, a operatiunilor de fuziune, divizare si lichidare, precum si la pastrarea si arhivarea documentelor justificative si a registrelor de contabilitate ale societatilor care participa la aceste operatiuni;
b) prezentarea etapelor de urmat pentru efectuarea, din punct de vedere contabil, a diferitelor operatiuni de reorganizare, de la inventarierea si evaluarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii ale societatilor care se reorganizeaza, pana la contabilizarea operatiunilor respective;
c) prezentarea conditiilor in care situatiile financiare intocmite cu ocazia fuziunii, divizarii sau lichidarii se auditeaza si se depun la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
SAF-T pentru Contribuabili Mici
d) stabilirea tratamentului contabil al operatiunilor de reorganizare, tratamentul fiscal al acestora fiind cel prevazut de Codul fiscal;
e) exemplificarea modului de reflectare in contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare a societatilor, precum si de retragere sau excludere a unor asociati din cadrul societatilor, corespunzator fiecareia din cele doua metode de evaluare a elementelor bilantiere, respectiv metoda activului net contabil si metoda evaluarii globale;
f) definirea din punct de vedere contabil, a metodelor utilizate in cadrul operatiunilor de reorganizare efectuate, respectiv metoda activului net contabil si metoda evaluarii globale;
g) definirea semnificatiei unor termeni utilizati in cadrul normelor, respectiv: activ net contabil, aport net, valoare contabila a actiunilor sau partilor sociale ale societatilor care fuzioneaza sau se divizeaza, prima de fuziune, prima de divizare;
h) introducerea unor clarificari privind:
- continutul situatiilor financiare intocmite de societatile participante la operatiunile de fuziune sau divizare, pentru determinarea raportului de schimb;
- continutul si semnarea protocolului de predare–primire a elementelor bilantiere ale societatilor participante la operatiunile de fuziune sau divizare;
- data transferului, din punct de vedere contabil, al elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii de la societatea absorbita, respectiv divizata, catre societatea absorbanta, respectiv beneficiara.
Tot in Nota de fundamentare este prevazut ca modificarile propuse de proiect impreuna cu alte schimbari din legislatie fac necesara abrogarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea in contabilitate a principalelor operatiuni de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare a societatilor comerciale, precum si retragerea sau excluderea unor asociati din cadrul societatilor comerciale si tratamentul fiscal al acestora.