In cazul urmator, avem ca subiect situatia in care a fost preluat in luna octombrie 2016 un SRL-D infiintat in anul 2015 care a primit subventii nerambursabile pentru dezvoltarea activitatii in suma de 94.000 lei. Pe masura ce au fost efectuate cheltuieli, acestea au fost preluate la venituri. Conform situatiei prezentate de administrator s-au efectuat cheltuieli in suma de 94000 lei. Pana la data de 31.12.2015 nu au fost trecute la venituri. In balanta anului 2016 figureaza in contul 472 suma de 54000 lei neinchisa. Vom vedea cum se regleaza aceasta situatie si daca se regularizeaza bilantul pe anul 2015 sau se inregistreaza suma de 54 000 lei la venituri. Se mentioneaza ca pentru 2016 exista un singur salariat cu doua ore.
Raspuns: Datele prezentate nu sunt foarte clare in privinta situatiei cheltuielilor eligibile pentru care microintreprinderea SRL-D a primit alocatia financiara nerambursabila (subventia) intrucat, asa cum ati si precizat, alocatia/subventia trebuia inregistrata la venituri pe masura efectuarii cheltuielilor, iar conform Ghidului solicitantului sumele se acordau pe masura efectuarii cheltuielilor eligibile.
- Ian 2040 locuri
disponibileSeminarul National de Fiscalitate si Contabilitate, editia 150
2025, Hotel Crowne Plaza****, BucurestiVezi detaliiInscriere - Ian 2099 locuri
disponibileVideo Seminarul National de Fiscalitate si Contabilitate - CU intrebari
2025, Platforma www.webinar.rs.roVezi detaliiInscriere
Probabil cheltuielile au fost efectuate la momentul incasarii alocatiei financiare nerambursabile/subventiei in anul 2015, dar s-a omis inregistrarea veniturilor aferente, acestea ramanand inregistrate in creditul contului 472 (din articolul contabil 445 "Subventii" = 472 "Venituri inregistrate in avans"). Exista si posibilitatea ca doar bunurile sa fi fost achizitionate in anul 2015 si sa fi fost achitate din subventii in anul respectiv, dar ele sa fie reflectate din punct de vedere contabil in cheltuielile aferente anului 2016 si, in consecinta, si alocatiile/subventiile sa trebuiasca a fi inregistrate la venituri tot in cursul anului 2016.
In prima ipoteza, ar fi vorba de o eroare de inregistrare, fara ca aceasta sa conduca la modificarea situatiei financiare afernta anului 2015 in conformitate cu principiul intangibilitatii potrivit caruia, in cazul corectarii unor erori aferente perioadelor precedente, nu se modifica bilantul perioadei anterioare celei de raportare (pct. 54 alin. 2 din Reglementarile contabile aprobate prin OMFP 1802/2014). In consecinta, corectia erorii in contabilitate se va face pe seama rezultatului reportat, cu respectarea prevederilor subsectiunii 2.5.2 din reglementarile contabile amintite, prin articolul contabil 472 "Venituri inregistrate in avans" = 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile". In cea de-a doua ipoteza, daca nu a fost depusa situatia financiara anuala aferenta anului 2016, se va proceda la inregistrarea la venituri prin articolul contabil 472 "Venituri inregistrate in avans" = 741 "Venituri din subventii de exploatare".
In privinta faptului ca SRL-D are un singur salariat, trebuie retinut ca subventiile nerambursabile, in fapt alocatiile financiare nerambursabile, sunt acordate in temeiul art. 5 lit. a din OUG 6/2011 care prevede ca microintreprinderea apartinand intreprinzatorului debutant (SRL-D) beneficiaza de acordarea prin O.T.I.M.M.C. a unei alocatii financiare nerambursabile reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul in lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinantare.
Pentru a beneficia de aceasta facilitate, SRL-D are obligatia, printre altele, sa angajeze cu contract de munca pe durata nedeterminata, cu norma intreaga, si sa mentina in activitate cel putin 2 salariati de la momentul obtinerii acestei facilitati pana la pierderea calitatii de microintreprindere apartinand intreprinzatorului debutant in afaceri, dupa cum se prevede la art. 4 lit. b din ordonanta. In cazul neindeplinirii acestei obligatii facilitatea acordata prin programul pentru SRL-D se considera acordata necuvenit si se recupereaza, dupa cum se prevede la art. 9 alin. 1 lit. b din OUG 6/2011.
Raspuns oferit pentru
www.portalcontabilitate.ro de Constanta Popa - Economist