Continuam cu a doua parte din noul numar al Revistei de Finante si Contabilitate, aparuta sub egida Ministerului de Finante, se discuta de data aceasta despre executorul fiscal in noul Cod de procedura fiscala, prin prisma unei analize comparative cu executorul judecatoresc.
In rezumat, se aminteste faptul ca executarea silita a creantelor fiscale se realizeaza de organele de executare competente prin intermediul executorilor fiscali. Notiunea de executor fiscal nu era definita in vechiul Cod de procedura fiscala, aceasta carenta fiind acoperita de noul Cod de procedura fiscala care a definit notiunea la art. 1 pct. 22.
"De asemenea, in materia executarii silite, noul Cod de procedura fiscala aduce cateva noutati fata de vechiul Cod.
Avand in vedere particularitatile titlului de creanta fiscala in raport cu alte titluri de creanta, in cazul executarii silite a creantelor fiscale, spre deosebire de dreptul comun, avem o procedura speciala reglementata de Codul de procedura fiscala, care se completeaza, acolo unde acest act normativ nu dispune, cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila in materie, in masura in care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autoritati publice si contribuabili/platitori.", aminteste aceeasi sursa.
Click aici pentru Partea a III-a: Executor fiscal versus executor judecatoresc. Analiza comparativa
Continuam mai jos cu cateva aspecte generale privind institutia executarii silite a creantelor fiscale
Dispozitiile din Codul de procedura civila referitoare la executarea silita constituie dreptul comun in materie de executare silita, indiferent de izvorul sau de natura obligatiilor cuprinse in titlul executoriu ori de calitatea juridica a partilor. Prin urmare, ori de câte ori nu se prevad alte dispozitii derogatorii, se aplica executarea silita din Codul de procedura civila. Ori de câte ori legiuitorul a prevazut norme speciale, prin alte acte normative, se vor aplica acelea potrivit adagiului ca regula speciala deroga de la cea generala.
Acesta este cazul procedurii fiscale, unde prin Codul de procedura fiscala au fost prevazute norme speciale privind executarea silita, acest act normativ constituind procedura de drept comun pentru administrarea creantelor fiscale prevazute la art. 2 din Cod, iar unde acest cod nu dispune, legiuitorul a stabilit ca se aplica prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila,
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
republicat, in masura in care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autoritati publice si contribuabili/platitori.
Astfel ca daca procedura executarii silite prevazuta in Codul de procedura civila constituie procedura de drept comun in materia executarii silite, in ceea ce priveste executarea silita a creantelor fiscale, aceasta fiind o procedura speciala, beneficiaza de o reglementare distincta in Codul de procedura fiscala, care se completeaza, acolo unde acest act normativ nu dispune, cu prevederile Codului civil5 si ale Codului de procedura civila in materie, dar in masura in care normele sunt compatibile cu aceasta procedura sau nu contravin regulilor speciale din domeniul dreptului fiscal.
In raportul juridic fiscal, la fel ca si in raportul de drept civil, in situatia in care debitorii obligatiilor fiscale nu isi executa obligatiile la scadenta si in cuantumul stabilit prin titlul de creanta ia nastere dreptul creditorului fiscal de a trece la executarea silita a creantelor fiscale. Ceea ce face deosebirea insa, intre cele doua proceduri de executare silita, este caracterul executoriu al titlului de creanta fiscala care face ca procedura de executare silita sa poata fi declansata direct, de catre organele fiscale, nefiind necesara interventia justitiei.
La fel ca si in dreptul comun, executarea silita in cadrul raporturilor juridice fiscale reprezinta o cale exceptionala de recuperare a creantelor fiscale, ea pornindu-se numai in cazul neachitarii benevole a impozitelor, taxelor, contributiilor sau a altor contributii datorate sistemului bugetului public national.
Astfel ca, obligatia fiscala reprezinta un raport juridic in care creditorul are dreptul sa ii pretinda debitorului indeplinirea unei anumite prestatii in legatura cu o creanta fiscala, putând recurge, la nevoie, la forta de constrângere a statului.
Dispozitiile art. 220 din Codul de procedura fiscala prevad ca in cazul in care debitorul nu isi plateste de bunavoie obligatiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedeaza la actiuni de executare silita, potrivit codului, cu exceptia cazului in care exista o cerere de restituire/rambursare in curs de solutionare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanta fiscala datorata de debitor.
Organul fiscal care administreaza creantele fiscale este abilitat sa duca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita, cu exceptia cazurilor speciale de executare silita, pentru care Codul a dispus ca structura abilitata cu ducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii si efectuarea procedurii de executare silita se stabilesc prin ordin al presedintelui
Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Creantele bugetare care, potrivit legii, se administreaza de autoritatile sau institutiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizati in compartimente de specialitate, acestia fiind abilitati sa duca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita, potrivit prevederilor prezentului cod.
In cazul creantelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea procedurii de executare silita este competent organul de executare silita in a carui raza teritoriala se gasesc bunurile urmaribile, coordonarea intregii executari revenind organului de executare silita competent potrivit art. 30 din Codul de procedura fiscala. in cazul in care executarea silita se face prin poprire, aplicarea masurii de executare silita se face de catre organul de executare silita coordonator.
De asemenea, sunt reglementate mai multe reguli speciale in ceea ce priveste organul competent, cum ar fi cele privind executarea silita in cazul debitorilor solidari, unde, potrivit prevederilor art. 222 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, organul de executare silita coordonator, in cazul debitorilor solidari, este cel in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul despre care exista indicii ca detine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.
Alegerea formei de executare silita fiscala ramâne la latitudinea organului de executare, care trebuie sa aprecieze care este cea mai rapida si mai putin costisitoare modalitate de recuperare a creantelor fiscale, in cadrul procedurii de executare silita putându-se folosi succesiv sau concomitent modalitatile de executare silita prevazute de Codul de procedura fiscala, ca de
altfel si in procedura civila.
Cu privire la titlul executoriu si conditiile pentru inceperea executarii silite, art. 226 din Codul de procedura fiscala dispune ca executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor codului de catre organul de executare silita competent.
In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silita se inscriu creantele fiscale, principale si accesorii, neachitate la scadenta, stabilite si individualizate in titluri de creanta fiscala intocmite si comunicate in conditiile legii, precum si creantele bugetare individualizate in alte inscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite in absenta unui titlu de creanta fiscala emis si comunicat in conditiile legii sau a unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Executarea silita a creantelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectueaza in baza hotarârii judecatoresti sau a altui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care se implineste scadenta sau termenul de plata prevazut de lege.
Ca regula privind executarea silita, Codul de procedura fiscala dispune la art. 227 ca executarea silita se poate intinde asupra veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare. Executarea silita a bunurilor proprietate a
debitorului, urmaribile potrivit legii, se efectueaza, de regula, in limita a 150% din valoarea creantelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu exceptia cazului in care din motive obiective in legatura cu situatia patrimoniala a debitorului acest nivel nu poate fi respectat.
Sunt supuse sechestrarii si valorificarii bunurile urmaribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta si/sau identificate de catre organul de executare silita, in urmatoarea ordine:
a) bunurile mobile si imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursa de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfasurarea activitatii care constituie principala sursa de venit;
c) bunurile mobile si imobile ce se afla temporar in detinerea altor persoane in baza contractelor de arenda, de imprumut, de inchiriere, de concesiune, de leasing si altele;
d) ansamblu de bunuri in conditiile prevederilor art. 246 din Codul de procedura fiscala;
e) masini-unelte, utilaje, materii prime si materiale si alte bunuri mobile, precum si bunuri imobile ce servesc activitatii care constituie principala sursa de venit;
f) produse finite.
Executarea silita se desfasoara pâna la stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul executoriu, inclusiv a creantelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.
Foarte important de mentionat este faptul ca legiuitorul a reglementat ca executarea silita a creantelor fiscale nu se perimeaza.
In considerarea faptului ca executarea silita se realizeaza prin luarea unor masuri de constrangere patrimoniala impotriva vointei debitorului, care uneori pot avea consecinte si fata de terti, declansarea ei trebuie sa aiba loc doar in cazul in care creanta, ce urmeaza a fi executata, certa, lichida si exigibila, este cuprinsa intr-un titlu executoriu, act care intruneste cerintele legale
si in baza caruia se poate trece la realizarea creantei.
In ceea ce priveste inceperea executarii silite, aceasta incepe, potrivit prevederilor art. 230 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, prin comunicarea somatiei. Daca in termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, se continua masurile de executare silita. Somatia este insotita de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silita.
Specific raporturilor juridice din domeniul fiscal este faptul ca, executarea silita fiscala este pornita si se desfasoara de catre organele administrative fiscale, respectiv executorii fiscali, fara incuviintarea altor organe de stat, in temeiul faptului ca titlul de creanta fiscala devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut
de lege sau stabilit de organul competent.
Raporturile de fiscalitate, relatii cu caracter public, au pus fata in fata doua subiecte de drept: statul, pe de o parte, ca subiect principal, care intra in raportul juridic fiscal ca purtator al autoritatii de stat, ceea ce ii confera o pozitie privilegiata, iar, pe de alta parte, persoanele fizice sau juridice care au obligatia de a contribui la constituirea banului public, denumiti contribuabili.8
Ca urmare, spre deosebire de executarea silita din dreptul comun, in cadrul procedurii de executare silita a creantelor fiscale, instanta judecatoreasca nu are un rol preventiv, de control permanent asupra activitatii organelor de executare, ea intervine doar pentru a anula actele de executare nelegale, la sesizarea facuta de cei prejudiciati.
