In conformitate cu prevederile pct 64 din Reglementarile contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare si detinute pe o perioada mai mare de un an. Costul de achizitie sau costul de productie al activelor imobilizate cu durate
limitate de utilizare economica trebuie redus cu ajustari calculate pentru a diminua valoarea unor astfel de active in mod sistematic de-a lungul duratelor lor de utilizare economica.
Prin urmare din punct de vedere contabil daca bunul achizitionat indeplineste cerintele de recunoastere in contabilitate a unei imobilizari, costul de achizitie al acestuia se va amortiza pe parcursul duratei de utilizare economica estimata a acestuia Durata de utilizare economica se stabileste de catre entitate, in functie de experienta anterioara, scopul utilizarii activului, perioada pentru care se preconizeaza ca va fi utilizat.
Stabilirea duratelor de utilizare economica se face prin politicile contabile adoptate ale entitatii.
Din punct de vedere fiscal pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determina fara a lua in calcul amortizarea contabila. Duratele normale de functionare sunt cele stabilite prin HG 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, cu modificarile si completarile ulterioare.
In cazul achizitionarii unui mijloc fix care nu este nou, durata normala de utilizare de a lungul careia se va recupera cheltuiala efectuata cu achizitia acestuia se determina conform prevederilor pct. 3 cap. III." Alte precizari" din HG 2139/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Portal Persoane Fizice - acces 12 luni consultanta in scris si telefonica 30 intrebari

Manual de politici contabile - Stick USB

Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Astfel:
- in cazul mijloacelor fixe achizitionate cu durata normala de utilizare neconsumata, pentru care se cunosc datele de identificare (data punerii in functiune, durata normala de utilizare ramasa), recuperarea valorii de intrare se face pe durata normala de functionare ramasa.
- in cazul mijloacelor fixe achizitionate cu durata normala de functionare expirata sau pentru care nu se cunosc datele de identificare, durata normala de functionare se stabileste de catre o comisie tehnica sau un expert tehnic independent.
Exemplu:
Societatea ABC SRL achizitioneaza de la un partener o masina de frezat care nu este noua. Pretul de achizitie este de 55.200 lei, la care se adauga TVA aferent in cota de 24%. Potrivit politicii contabile proprii a societatii, durata de utilizare economica a acestei tip de imobilizare este de 8 ani. Avand in vedere ca masina de frezat nu este noua, conducerea estimeaza o durata de utilizare economica de 5 ani.
Potrivit datelor prezentate de vanzator (conform fisei de cont) acesta a achizitionat-o in urma cu doi ani si a pus-o in functiune in luna urmatoare, inregistrand amortizarea pe o perioada de 26 de luni.
Amortizarea contabila se determina potrivit politicii proprii de amortizare a societatii pe o perioada de 5 ani (60 luni): 55.200/ 60 luni = 920 lei/luna.
- Inregistrarea achizitiei imobilizarii
% = 404 68.448
"Furnizori de
imobilizari"
2131 55.200
"Echipamente
tehnologice (masini,
utilaje si instalatii de
lucru) "
4426 13.248
"TVA deductibila"
- Inregistrarea amortizarii lunare
6811 = 2813 920
"Cheltuieli de
exploatare privind
amortizarea
imobilizarilor"
"Amortizarea
instalatiilor,
mijloacelor de
transport,
animalelor si
plantatiilor"
Deducerea de amortizare se determina tinand seama de durata normala de functionare determinata potrivit HG 2139/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit Catalogului aprobat prin hotararea mentionata durata normala de functionare pentru masini de frezat este intre 9 si 15 ani.
Astfel, durata minima de functionare ramasa la data achizitiei masinii este de 9 x 12 luni – 26 luni (perioada amortizata) = 82 luni.
Deducerea de amortizare lunara este de 55.200 lei/ 82 luni = 673,17 lei/luna, pentru o perioada de 82 de luni, fata de cheltuiala de 920 de lei pe luna ce va fi inregistrata pe o perioada de 60 de luni.